Aripa sperantei

[Giurgiu Silvia]

  Nu a greşit cine a spus că un necaz atrage după sine altul! Nu sunt o fatalistă, dar constat surprinsă cum anumite întâmplări se produc exact, conform tiparului. Am intrat într-o nebuloasă opacă ce pare că nu are început şi nici sfârşit. Rătăcesc fără ţintă către nicăieri, invocând providenţa să-mi conducă paşii orbi către...undeva. Simt cum mă învăluiesc umbrele neliniştii coborâte din ceaţa minţii obosite de atâta căutare, dar nici un fir de lumină nu străbate prin zidul de nepătruns al destinului. Îmi închid teama într-un colţ prea neîncăpător al inimii şi o ferec cu lacătul şubred al speranţei. Îi aud geamătul sufocat, dar o las în seama gândurilor pe care i le trimit în ajutor şi care sper, că vor fi destul de convingătoare pentru a o linişti.
  Aud paşi şovăielnici încurcându-se în norul de incertitudine prin care păşesc şi eu de ceva timp, dar nu sunt ai mei. O prezenţa stranie mă însoţeşte, se apropie, mă atinge, apoi îmi impune, pur şi simplu, acceptarea. Mă împotrivesc fără prea mult zel, căci ştiu cât de dârză e şi că nu mă pot măsura cu ea în starea de abandon psihic în care mă aflu. Şi ea ştie şi îmi pătrunde în minte ca o buruiană parfumată dar invazivă şi perenă. Am recunoscut-o! E Resemnarea, cea care demult pierduse războiul cu mine şi care acum se întorcea implacabilă, să domnească iar pe tronul lăsat vacant de predecesoarea ei, Indoiala.
  Confuză şi...resemnată, din ce în ce mai mult, continui să bâjbâi prin nebuloasa mea, lăsând doar instinctul să îmi conducă paşii orbi către o lumina oricât de firavă ar fi. Am nevoie să mă pot orienta într-un fel, în acest labirint întunecat din care trebuie să ies într-un final! Fac un apel disperat către Speranţa pe care am lăsat-o de pază la poarta inimii, în care Teama îşi urlă furia, captivă. Nu ştiu dacă voi putea conta pe ajutorul ei, dar...sper. Aha, dacă sper înseamnă că sosesc întăriri! Trebuie să-mi croiesc cărare prin ,,buruiana"ce-mi împiedică paşii şi îmi cufund mâinile în pletele ei, căutăndu-i rădăcina. Resemnarea îmi înfăşoară degetele avide, şerpuind lipicioasă printre ele, căutând să scape. Îmi urcă pe braţe încercând să le secătuiască vigoarea, dar Speranţa lupta alături de mine acum şi împreună găsim rădăcina rea pe care o smulgem fără cruţare!
  Sângele ei verde îmi arde mâinile, dar am speranţa victoriei ce-mi alină durerea atroce. La picioarele mele pulsează în agonie iarba cea rea.Tăcerea ciudată se lasă din nou peste universul acesta care m-a înghiţit. Teama nu se mai aude ţipând dezlănţuită. Inima nu mai zvâcneşte sălbatic sub zvârcolelile ei înnebunite. O pace binecuvântată se aşterne peste sufletul greu încercat şi îmi ridic fruntea către înalt, unde intuiesc seninul cerului, iar ochii se străduiesc să perceapă acea rază de lumină timidă ce soseşte în sfârşit, pe aripile speranţei libere. Drumul e lung, lumina e încă departe, oceanul gri în care înot pare fără margini, dar  am zărit sclipirea luminii şi promisiunea albastră a cerului.Voi zbura către viaţă iar, pe aripa şovăielnică a Speranţei.

[Sofia Sincă]

Interesant și plăcut textul, diferite stări ale sufletului puse în una câte una, într-un ritm, la un moment dat. Mai bine zis într-un război continuu. E de bine când speranța învinge.

Te rog, Silvia lasă pauze între semnele de punctuație și cuvânt.

Drumul e lung, lumina e încă departe, oceanul gri în care înnot, pare fără margini, dar am zărit...

înnot - corect înot

Am citit cu plăcere și aștept alte bucăți de proză. Trebuie să ai curaj.

Sofy

[Giurgiu Silvia]

Multumesc din suflet pentru observatii si popas,d-na Sofia!Accept sfaturi  cu multa bucurie si voi incerca sa le folosesc cat mai bine in scrierile mele!

[giurgiu maria]

Bravo Silvia! Un text foarte interesant și frumos! Trăiri ale eului  intim ,o luptă interioară a pozitivismului contra negativității foarte bine reprezentată cu multă sensibilitate și delicateță. Admirație draga mea! 

[Corina Militaru]

Ce ne-am face dacă n-ar exista speranța? :) Un text frumos scris, l-am citit cu plăcere!

[Giurgiu Silvia]

Va multumesc pentru popas si aprecieri!Cu respect,Silvia.