Crucea din sticlă XX

[Emil Dumitru]

          Găsi în zona respectivă iarba tăvălită la baza gardului şi o dâră de sânge pe el, semn clar că o nimerise şi că acela era locul. Apăru şi paznicul, tras cu toată puterea, de cei doi dobermani aflaţi în lesă.

      − Domnule Elvis, s-a întâmplat ceva? întrebă el gâfâind. Am văzut lumini şi am alergat...

      − De ce, dobitocule, ţii câinii în lesă! îl apostrofă the King, ţipând la el. Dă-le imediat drumul!

      − Păi, dumneavoastră aţi spus să-i ţin în lesă, atunci când sunt în patrulă în afara perimetrului, răspunse el timid.

      − Eu!?

      − Da!… Să nu apuce ceva otravă sau alte spurcăciuni.

      − Bine, dar acum dă-le drumul!

      Paznicul se conformă. Dobermanii liberi, alergară şi se opriră imediat lângă picioarele lui Elvis, mirosindu-l, apoi începură să adulmece prin iarbă şi ajunseră în locul unde era ea tăvălită. Scheunând uşor îşi ridicară boturile pe gard, adulmecându-l. Paznicul îndreptă lanterna spre locul unde adulecau câini şi văzând acea dâră suspectă, se apropie şi pipăi cu degetele.

      − Sânge! spuse el mirosind. E proaspăt încă.

      − Da, am… am împuşcat eu o… o cucuvea, sau un uliu cred! Nu ştiu sigur, dar era o pasăre mare totuşi. Du-te acum şi ia cele necesare să cureţi gardul, să speli, să faci lună, să nu se cunoască nimic, ai înţeles?

      − Da, domnule! Dar acum e noapte şi…

      − Nu mai comenta! Dacă-ţi mai repet o dată, te concediez. Mai este nevoie? întrebă the King pe un ton care nu admitea nicio amânare.

      − Nu domnule, am să merg imediat!

      Dobermanii, între timp, alergaseră la copacul în care stătuse Fill, şi, rotindu-se în jurul lui, lătrau furioşi, sărind spre coroana lui.

      − Domnule, cred că au simţit ceva în copac. Poate că pasărea pe care aţi îpuşcat-o este acolo sus şi n-a murit încă.

      The King nu-i răspunse pe moment şi se îndreptă spre copac, cercetându-l cu lanterna. Nu observă nimic deosebit.

      − O fi ascunsă în vreo scorbură, o să moară ea. Bagă imediat câinii în curte, lasă-i liberi,  şi apucă-te să cureţi gardul.

      − Da, domnule!

      − Şi să nu-i mai scoţi niciodată afară!

      The King urcă în maşină şi demară spre intrarea principală. Paznicul, fluieră câinii, care foarte agitaţi nu-i ascultă comanda, lătrând parcă şi mai furioşi lângă copac, atunci merse el la ei.

      Tare curios, dacă a împuşcat o cucuvea, de ce a trebuit să vină cu maşina?   se întrebă paznicul în timp ce punea dobermanilor lesa.     

 

      Ajuns iarăşi în biroul lui, the King se lăsă greoi într-un fotoliu: a dracului şi încurcată treabă… Unde dracu o fi dispărut Margaret?… Sigur am nimerit-o, dovadă clară, sângele de pe gard, dar cine a ajutat-o să dispară aşa rapid? Poliţistul venit special pentru investigaţii, nu avea cum!  Tom, sunt sigur că şi-a făcut treaba, nu m-a dezamăgit niciodată… Colonelul cel nou, pe care încă nu l-am cunoscut… El să fi fost?

      Brusc, după ce mai trase o duşcă zdravănă, îşi aminti de ceva: cum dracu de-am uitat să verific asta imediat!

      Foarte agitat, aşeză paharul pe birou, gata, gata să-l răstoarne şi luând telecomanda, apăsă pe o tastă. O uşiţă din partea de sus a barului se deschise şi imediat pe monitor apărură imagini din camera generală, a monitoarelor, din turnul de control. Nimic, nicio mişcare. Marck nu era acolo, se dusese probabil la culcare sau pe la cameristă. Verifică rapid ambele dormitoare: nimic suspect, fiecare era la locul său. Puţin abătut, din bar luă două sticle, una cu gin şi alta cu apă tonică, un pahar şi plecă spre dormitorul lui, gândindu-se: am să mă îmbăt, numai aşa pot să mai adorm… Margaret, unde dracu ai dispărut tu, căţea ordinară?

      Ajuns în dormitor, după primul pahar, un singur cuvânt făcu explozie în mintea lui, răvăşind-o complet: bijuteriile… cum dracu de nu m-am gândit la asta până acum... înseamnă că m-am ramolit rău de tot, ce mai...

      Porni val-vârtej spre apartamentul ei, şi, în cadrul uşii încremeni: caseta ei specială pentru bijuterii, dăruită de el cu ceva timp în urmă, se lăfăia larg deschisă în mijlocul patului. Realiză rapid că era inutil să mai meargă s-o cerceteze: mi-a copto căţeaua, a fugit cu toate bijuteriile şi, spăşit, sentiment care nu-l mai încercase niciodată până acum, reveni în dormitorul lui.

 

      Golise aproape mecanic câteva pahare fără să le simtă gustul sau aroma şi aşa cum şi-ar fi dorit, somnul tot nu venea. Aburii alcoolului, dacă la început alergaseră liniştiţi prin capul lui, acum începuseră să tropăie într-un galop ameţitor. Imagini cu Margaret, alergând spre gard, se tot derulau prin faţa ochilor lui, indiferent dacă îi avea deschişi sau închişi. Se gândi că o cafea i-ar face bine. Ridică receptorul şi o sună pe Bella, camerista. După câteva apeluri, o voce somnoroasă mormăi:

      − Da…

      − Bella, adu-mi o cafea, sunt în dormitorul meu.

      − Imed… apoi o auzi cum îşi drege glasul: Imediat, domnule.

      − Să fie amară şi foarte tare.

      − Da, am înţeles.

      Trecură doar câteva minute până ce Bella îşi făcu apariţia în dormitorul lui the King, însă acestuia, cele câteva minute scurse, i se păruseră o veşnicie. Din plictiseală mai golise un pahar cu gin.

      − Ai întârziat cam mult, domnişoara Bella! Ar trebui să te pedepsesc şi să te bat la funduleţul gol cu nuiaua, aşa cum procedau… ăăă…  pe vremuri regii cu sclavele lor.

      Bella puse tava pe măsuţa de lângă fotoliu şi făcând o uşoară reverenţă, totodată dezvelindu-şi şiragul de perle al dinţilor într-un zâmbet fermecător, intrând în jocul lui, spuse:

      − Cer îndurarea, prea bunule stăpân, dar a trebuit să mă îmbrac! Nu-mi puteam permite să mă prezint în faţa majestăţi voastre în cămaşa de noapte…

      − Cămaşa de noapte a Evei, poate vrei să spui! mormăi the King.

      Bella zâmbi, servindu-i cafea.

      − Totuşi nu te voi bate! E josnic ca un bărbat să bată o femeie, nu? Îţi poruncesc să bei un pahar cu mine, ca drept pedeapsă.

      − Cu plăcere, bunule stăpân, dar…  doamna?

      − Doamna… ăăă… doamnaaa,  a  plecat într-o călătorie.

      − Acum, noaptea?

      În loc de răspuns, îi arătă cu capul paharul lui:

      − Termină-l de băut şi las-o pe doamna să călătorească în linişte. Ea a ales… ăăă… această călătorie fantastică prin noapte!

      Bella luă paharul privindu-l puţin speriată de ultima frază cam bizară rostită de el, şi-l bău repede şi dintr-o dată.

      − Câţi ani ai tu, Bella?

      − Douăzeci şi un pic, stăpâne! spuse ea chicotind uşor.

      − Douăzeci… murmură el, şi se ridică din fotoliu, apropiindu-se de ea. Şi acest ''pic'', poate să fie unu, doi sau maxim trei, nu-i aşa?

      Începu să se învârtă în jurul ei, tot murmurând ceva fără noimă, plimbându-şi mâinile prin aer, parcă urmărindu-i cu ele conturul corpului fără s-o atingă, contemplând-o ca pe o statuie antică.

      Bella, o creolă de toată frumuseţea, obişnuită cu asemenea situaţii şi evident lipsită de scrupule, cam bănuind ce o aşteaptă – după ce el se îndepărtă de ea −, începu să se unduiască uşor, lasciv, mângâindu-şi coapsele şi sânii, aşa cum văzuse ea că fac în filme, damele de consumaţie.

      Când văzu că the King se aşeză din nou în fotoliu, înaintă în paşi de dans spre el, apoi printr-o piruetă se întoarse cu spatele, se aplecă şi turnă în pahar un deget de gin. Ştia că aplecându-se, îi oferea lui Elvis o privelişte minunată. Pe sub fustiţa scurtă, intenţionat, nu-şi mai pusese şi altceva, decât portjartierul care-i susţinea ciorapii. Bella, foarte încet, se întoarse întrebându-l:

      − Bunule stăpân, doriţi mai multă apă tonică?

      Citi în ochii lui languroşi şi uşor strălucitori că efectul fusese cel scontat. Nu-l mai interesa acum băutura. Îl văzu cum se ridică greoi din fotoliu şi se apropie de ea.  Încremeni cu paharul în mână, ca o statuie. El o ocoli şi se opri în spatele ei. Bella îi simţi căldura respiraţiei sacadate în ceafă, şi fără s-o atingă, o întrebă:

      − Vrei să-mi dansezi? Ştii?

      − Da, stăpâne! Şi sper să vă placă dansul meu.

      The King puse muzică, apoi trântindu-se în fotoliu spuse ameninţător printre dinţi, văzând-o cu paharul în mână:

      − Da, pune jumate-jumate şi bea-l tu pe tot, dintr-o dată.

      − Stăpâne, mă voi îmbăta...

      − Taci, eu puruncesc.

      Bella speriată îi îndeplini porunca, comportamentul lui bizar nu prevestea nimic bun.

 - va urma -

[Sofia Sincă]

Ufff... comportamentul bizar al ''regelui'' îmi provoacă greaţă! Sclavagism în sec.XX sau XXI.

Însă asta este treaba autorului, sunt sigură că asta şi-a propus şi a reuşit să ne facă să simţim ceea ce şi-a propus. Ei dragă autorule vino cât mai repede cu textul următor, nu mă mai face să-l caut prin alte site-uri.

Admirativ, Sofy!

[Corina Militaru]

Mi-a placut. Astept...

O carcoteala, "mângâind-şi"...

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, nu mai căuta prin alte site-uri că este în zadar. Public concomitent același episod - pe care-l public şi aici -, şi-n... alte două site-uri ( nu ştiu dacă am voie să dau şi nume, poate administrația mă lămureşte)  în care sunt numai şi numai bisericuţe, câteva mitropolii şi o catedrală poleită cu mult aur... Sunt sigur că înțelegi ce vreau să zic!

Cu drag, te mai aştept pe pagina mea!

Sofia Sincă a spus :

Ufff... comportamentul bizar al ''regelui'' îmi provoacă greaţă! Sclavagism în sec.XX sau XXI.

Însă asta este treaba autorului, sunt sigură că asta şi-a propus şi a reuşit să ne facă să simţim ceea ce şi-a propus. Ei dragă autorule vino cât mai repede cu textul următor, nu mă mai face să-l caut prin alte site-uri.

Admirativ, Sofy!

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc! Am să corectez, ştii şi tu, graba, oboseala...

Repet, dacă mai găsești şi altele, nu ezita, te rog!

Cu prietenie sinceră,

Corina Militaru a spus :

Mi-a placut. Astept...

O carcoteala, "mângâind-şi"...

Cu prietenie,