Un început - fragment

[venus radu]

          Încă una din acele zile esenţiale pe care le considera decisive în privinţa destinului, căci numai ce este urât şi greu, se pare că atinge sufletul, în aşa măsură, încât ajungi să crezi că doar pentru asta ai avut îngăduinţa să te naşti. Totul este de prisos. Nimic nu-i mai activează dorinţa de viitor: nici lătratul câinilor, care până acum îl enervau la culme, nici muzica vecinului, care asmute până şi furnicile din pământ, nici chiar tăcerea, care-i era atât de dragă; cititul sau scrisul, măcar… Nici ele. Simţea că după el şi în faţa lui, întunericul se strângea ca o menghină vie, perfidă, ce părea că se-nfruptă cu durerea şi suferinţa omenească. Tot ce făcuse, ori ce-ar mai fi vrut să facă, îi apărea ca nişte glume de care se simţea ruşinat. Se asemuia cu un elastic întins la maximum peste un burdihan nesimţit. Îşi spunea că doar morţii sunt valoroşi, chiar şi dacă treceai păşind peste mormintele lor. Îi părea lumea, mormântul suprem: „Sunt viu şi mort în acelaşi timp” îşi spunea, „cum aş putea simţi ce simt fără viaţa trupului, şi cum aş putea să nu simt această viaţă fără îngăduinţa morţii? Astăzi, dacă m-aş afla în faţa Dumnezeului, mi-aş contesta propria naştere; în orice caz, n-aş alege-o. Mâine, nu ştiu cum va mai fi, căci până atunci urmează o noapte foarte lungă.” Simţea un fel de tristeţe, dar nu ca şi când nevasta sau copiii l-ar fi părăsit, ori l-ar fi dat afară de la serviciu; nici ca atunci când cineva drag i-ar fi murit; aceea ar fi fost furie, gândea. Pur şi simplu nu găsea un motiv, sau poate că era motivul suprem: înţelesese cum stau lucrurile, că totul nu-i decât o mascaradă, un joc al timpului - croitor unic al veşmintelor sorţii fiecăruia - că nu voia să mai facă parte din planurile lui, trezit, aruncat ca un zar de către marele aruncător de zaruri, ieşit afară din spaţiul strict, văzând ce nu trebuia, simţind cum nu trebuia şi ascultând nespusele cuvinte. De jos şi de sus, se strângea întunericul; lumina părea sublimă, însă prea departe: „nu-i pentru mine, niciodată n-a fost pentru mine! Eu sunt invizibil, imponderabil şi nul. Sunt în starea de nul!”

[Corina Militaru]

Scurt, foarte scurt fragmentul. Sunt curioasă să citesc continuarea. Deocamdată nu pot să-mi fac o părere. O sugestie tot îmi permit, dacă nu este cu supărare. În primele nouă rânduri folosești de cinci ori cuvântul care și nu sună bine. Zic, eu! Tu hotărăști! :)

Cu prietenie,

[Gabriela Grădinariu]

Interesant început!

[venus radu]

Vă mulţumesc! Acesta este unicul fragment; piesa e mare, însă pluteşte, deocamdată;

Cu prietenie!

[Sofia Sincă]

Un mic paragraf formidabil! Conţine stări ale personajului deprimat de... Nu putem şti deoarece este foarte puţin, bănuiesc din ceva mai mare... mai mult.

Însă profund, apăsat şi corect scris. Mi-ar plăcea să citesc tot, dela început la sfârşit.

Sofy

[Mihaela Roxana Boboc]

Starea de nul descrisă remarcabil!