A trecut ceva vreme de când sufletul meu nu i-a mai vorbit sufletului tău, aşa cum te-am obişnuit, în gânduri-rânduri devoalate. O fi vina resemnării ce şi-a sculptat în promoroaca buzelor, flori de gheaţă, dar care totuşi se străduie, dintotdeauna şi cu toate puterile iertărilor de sine, ca măcar surâsul să nu-i mai fie un frison, ci o inflorescenţă de bucurie? Sau a uitării care încearcă, timidă, să-şi ascundă cicatricile sub binecunoscutele pansamente de-o calitate fără condiţii, marca tăcere? Sau a lacrimii ce vrea să ştie cât anume de anevoioasă este cărarea rostogolirilor înapoi sub gene atunci când, de bunăvoie, nu se avântă pe toboganul obrajilor şi nu alunecă din/cu prea multă fericire?! Sau...? Sau...?Sau probabil nimic din toate astea, ci doar nevoiaşele-mi cuvinte care au înţeles, într-un final, că nu-s îndeajuns de cizelate încât să mai inventeze neologisme de dor şi dragoste în degete, aşa precum se nasc(inocente), cresc(pătimaşe) se zbat(tulburare) şi uneori mor(necuvântare) acolo, în atelierele inimii mele! Şi-n răgazurile minţii(neştirbite) mă-ntreb dacă (mai) ai răbdare sau (mai) am vreme să... 

-Mă tem uneori că NU, spun eu.

 -Vei vedea că DA, spui tu. 

Probabil timpul are aşteptări inutil de mari de la mine, sperând că mă va determina, cândva-cumva, să rostesc: De azi nu mai sunt o ucenică a iubirii, ci doar o maestră a exprimărilor artistice! Ştii? Tu ai răbdare să capitulez, recunoscându-mă învinsă de iubiri şi slove rutinate, ca orice muritor/muritoare. Dar am omis cu bunăştiinţă să-ţi spun că, toate sentimentele, o dată născute, ce cresc, se zbat şi până/dacă ajung să moară (selectiv) neexprimare, au o aceeaşi calitate (sau defect). Ca însăşi cea care-ţi înşiruie tăcerile scrise. Au îmbătrânit (şi încă o mai fac într-un proces prematur, independent de trăirile interioare) c-o aceeaşi perseverenţă şi convingere. Iubirea m-a crescut, m-a durut, m-a iertat, m-a învăţat, m-a răsfăţat şi uneori m-a şi ucis doar atât cât să-mi primesc resuscitarea! Cu-atât de vechi şi reînnoite imPULSURI de dragoste! Ce nu-s renăscute, ci fără voia-mi, înnăscute! Chiar dacă uneori gândurile au nevoie de revascularizare, ştiu că by-pass-ul sufletesc mi-e pe mâini bune! Şi că derularea lui este şi va rămâne firească, atâta vreme cât o venă sau o arteră neafectată de dezamăgire, va fi grefată şi recoltată dintr-o altă parte, a aceluiaşi interior. Cu pulsuri vii, oxigenate doar cu freamăt şi simţire. Interior ce azi, sau câteodată, alege să devină uşor vulnerabil. Prin exteriorizări devoalate! 

P.S. Te-ai întrebat vreodată de ce imPULSURILE înalţă cuvintele în majuscule, respirând uşurate răsfoitul (ne)tăcerilor? 

-Scrisori peste vremuri-

Vizualizări: 54

Răspunsurile pentru această discuţie sunt închise.

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Eşti o maestră a exprimărilor artistice!  Mi-e bine în atelierele inimii tale! :)

Drag,

Scrisori pline de farmec şi de inspiraţie scriitoricească, pline de iubire în toate sensurile.

Cu plăcerea textului!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lipsa de secunde a utilizatorului Mihai Katin
cu 45 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Lipsa de secunde

 Voi ştiţi ce este teama de lipsa de secunde?Timpul încet se pierdeDar nu mai ştim pe unde,O secetă…Vezi mai mult
cu 52 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a utilizatorului Mihaela Popa
"frumos si dureros in acelasi timp!"
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a lui Mihaela Popa
cu 8 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După ceață a utilizatorului Monica Pester
"Versuri pline de melancolie.  Am citit cu plăcere."
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Visele golașe a lui Dumitru Mocanu
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog exerciții de sinceritate - îmi e dor de mama a lui Mihaela Popa
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Pe când inimile erau încăpătoare a lui Elena Victoria Glodean
ieri
Ioniţă Gabriela a postat o discuţie

Cine a inventat frățiorii?

Cine a inventat frățiorii a fost o… o supă! Lungă, apoasă, cu frunze și alte chestii oribile prin…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Visele golașe a lui Dumitru Mocanu
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cuvinte nespuse a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Mulțumesc, Ada! Te aștept cu nerăbdare de fiecare dată."
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cratima poezie a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc frumos!"
ieri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visele golașe a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Katin, pentru apreciere!"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Va veni seara, și curând a utilizatorului Maria Mitea
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog După ceață a utilizatorului Monica Pester
"Vise dau de-a dura, legănând coșmare, Nu-mi priește noaptea fără de povești, Tot alung…"
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visele golașe a utilizatorului Dumitru Mocanu
"aceasta geologie  stranie  a viselor ca paradigma  a unui  real in care …"
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cratima poezie a utilizatorului Costel Zăgan
"ce simplu...ce sublim!"
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce bine-ar fi să ningi.... a utilizatorului Mihai Burlac
"Iar tot privind, să taci – un vânt arid să-ți rătăcească-n plete, doar buzele să…"
Marţi
Monica Pester şi BOTICI GABRIELA sunt acum prieteni
Marţi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor