− Şi, mă rog, care era scopul? întrebă Maria, în timp ce aşeza trandafirii în vază.

       − Ce… scop, zise Matei, prefăcându-se că nu înţelege.

       − Scopul invitaţiei, în oraş! preciză ea.

       − A!… dacă ai fi acceptat invitaţia, ai fi aflat scopul! spuse el, afişând o mină enigmatică.

       − Chiar aşa! Acum nu mai poţi să mi-l spui?

       − Nu! Scopul, ar pierde din farmec, iar vraja lui, cu siguranţă s-ar topi, şi doamnă… cum să te mai farmec, dacă secretul, ţi-aş dezvălui?

       Maria se opri din aranjatul trandafirilor, întorcându-şi foarte surprinsă faţa spre el. Privirile lor se întâlniră preţ de o clipă şi observară reciproc că aveau un fel de luminiţă  în ochi.

       − Da, zise Maria zâmbind şăgalnic, bănuiesc eu ceva, ceva, domnule poet-constructor, dar mai bine să aflu de la tine, cine ştie, poate greşesc. Nu vreau să mă ia gura pe dinainte sau, doamne fereşte, să-ţi dau idei!

       − Şi dacă, cea ce-ţi voi spune eu, nu corespunde cu…

       − Fii liniştit, am să te anunţ, îl întrerupse ea. Tu ai deschis subiectul. Vreau să-ţi  aflu gândurile şi scopul enigmaticei invitaţii.

       − Ok, dar despre ce gânduri vrei să-ţi povestesc?! Cele din tinereţe sau astea de acum?

       − Evident că mă interesează cel mai mult gândurile de acum! Pe cele din tinereţe, mi le spui altă dată.

       − Atunci să discutăm!... Termene şi condiţii? întrebă Matei râzând.

       − Nu, Matei! zise ea zâmbind, apoi mai serioasă continuă: Simt că cea ce  urmează să discutăm nu face şi nici nu poate să facă, subliniez eu, obiectul unui contract. Deci nu analizăm termene şi condiţii. Nu ne putem negocia viaţa, am da bătăi de cap destinului – spuse ea zâmbind cu subînţeles –  cum de altfel, nu ne putem negocia niciodată sentimentele. Nu fixăm niciun termen, şi, mai ales nu vom pune nicio condiţie. Nici în viitor nu vor fi anexe la… contract! Nu mai suntem nişte adolescenţi, suntem foarte maturi şi…

       − O clipă, scuză-mă că te întrerup, dar te rog, aşeză-te! Sunt puţin obosit, iar plimbarea ta mă oboseşte. O fost o simplă glumă.

       − Bineînţeles că şi eu am perceput-o ca pe o glumă, dar, sper că nu te deranjează, dacă tot în glumă… am făcut lumină! Te rog să ai puţină răbdare, să-mi termin fraza, deoarece sigur vom discuta şi chiar doresc acest lucru. În continuare, voiam să spun: şi că trebuie să limpezim nişte ape! Nu sunt foarte tulburi, sunt aşa puţin gri, iar eu nu mai vreau să înot sau, de ce nu? să înotăm în astfel de ape. Nu mai avem timp, Matei, înţelegi? apoi, aşa simt eu că trebuiesc limpezite, gândindu-mă la binele nostru. E foarte bine, iar aici o citez pe mama: ,,să ne înhămăm curaţi la căruţa vieţii în care vom pune nişte saci cu sare’’.  Dar, mai întâi, am să-ţi pregătesc ceva. Vrei?

       − Da. Repet, am avut o zi foarte grea. Am fost extrem de ocupat cu un proiect care trebuie predat peste câteva zile şi nu am avut timp nici să mănânc, am luat doar un măr în fugă, aşa că… mulţumesc mult, eu merg să mă spăl.

       Maria rămase singură în bucătărie: ce fac, dacă mă cere, clar, de soţie? Dar nu asta şi vreau, acolo, în forul meu interior?

Apoi brusc îşi aminti de visele ciudate, gândindu-se: el să fie cel de-al treilea bărbat din visul meu?

 

       − Acum vrei ceaiul? îl întrebă Maria, după ce Matei termină de mâncat.

       − Da, săru’ mâna pentru masă!... Cu puţin rom, te rog!

       − Să-ţi fie de bine! Puţin, să fie dublu?

       Matei zâmbi acceptând iar Maria se apucă de preparat ceaiul. Tot timpul cât ea se învârtise prin bucătărie, el o privise admirativ, iar în mintea lui, fără să vrea se produseră comparaţii. Evident, nu mai era frumoasa adolescentă din liceu, nici tânăra fermecătoare din facultate. Nu mai avea chiar corpul şi formele apetisante de atunci, nici mişcările acelea rapide, chiar repezite ale tinereţii. Acum avea un alt farmec, unul aşezat, liniştit, calm, de femeia matură şi calculată, o altă graţie în mişcări, o graţie bine definită, adultă şi firească a maturităţi, împletită cu multă naturaleţe. Tocmai această naturaleţe, îl fermecase atunci în liceu, apoi în facultate, iar acum, îl cucerise cu desăvârşire.

       − Este totuşi o diferenţă, între noi! spuse ea enigmatic, aşezând cănile pe masă. Chiar foarte mare!

       − Diferenţă!? La ce te referi?

       − Vezi tu, Matei! Tu… tu ai avut timp să te gândeşti la mine, iar eu, eu am avut timpul ocupat cu altceva.

       − Cu… altcineva, cred că e mai corect spus, preciză el.

       − Bine, cu altcineva, cum spui tu. Nu mă supăr că ai dreptate. Dar te rog să iei în calcul şi copilul.

       Zâmbiră amândoi.

       Farmecul acelui zâmbet din tinereţe, amplificat şi scos în evidenţă de gingaşa ei gropiţă ce se forma pe obrazul drept, remarcă Matei, nu dispăruse cu desăvârşire de pe chipul ei. Apoi ochii, asupra cărora zăbovise mai insistent – ochii aceia mari, de un albastru uşor neobişnuit, schimbător acum, care-l cuceriseră încă din şcoala generală − nu-şi pierduseră total din farmec şi strălucire.

 

       − Tu îmi citeşti gândurile? o întrebă el.

       − Nu. Aş vrea să mă pot lăuda cu asta, dar nu pot. Noi, femeile, mai mult intuim şi simţim, apoi totul, după părerea mea, e doar presupunere, zise Maria.

       − Sau mai mult, presupui cum ai dori tu să ţi se întâmple, nu?

       − Poate. Acum mă nelinişteşte puţin frământarea ta. Ce se întâmplă cu tine? Văd că te uiţi la mine tare ciudat în seara asta. Îţi simt privirea foarte pătrunzătoare, că trece prin mine nu alta, iar asta am simţit-o chiar de când ai venit din oraş, şi acum  mă priveşti la fel de profund.

       − Profund sau ciudat!?

       − Da. Ciudat, este termenul cel mai potrivit.

       − Nu, Maria! Te priveam aşa, cred că prin timp, prin amintiri, poate chiar prin comparaţii.

       − Comparaţii?! Domnule, cu ce femeie mă compari, iar eu încă nu ştiu, vreau să aflu? Vreau să aflu, ştii tu, mai mult din curiozitate feminină, să nu crezi că sunt geloasă. Ştii ce se spune despre gelozie, nu?

       − Hei, te comparam cu o femeie din tinereţea mea, de care eram foarte îndrăgostit, dar n-am avut curajul să-i mărturisesc dragostea mea la momentul oportun, iar acum regret enorm acest lucru. Dacă, atunci, aş fi avut curajul s-o fac, în mod sigur, acum, lucrurile ar fi stat altfel… cu totul şi cu totul altfel, gândesc eu acum.

       − Acum, o mai iubeşti? îl întrebă ea văzându-l că tace.

       Matei o privea gânditor: oare n-a înţeles… sau trage de timp, prelungind în mod voit  plăcerea de-a afla mai multe amănunte din trecutul meu?

       − Da, Maria, încă o mai iubesc. Dar te rog să nu fii geloasă pe femeia din trecutul meu, ea nu are nicio vină, eu sunt cel vinovat că atunci mi-a lipsit curajul. Însă, acum pot spune cu toată fermitatea maturităţii: simt mai acut ce înseamnă cu adevărat, a iubi.

       − Şi… dar Maria, nu mai spuse nimic, nu mai putu să continue jocul. Matei îi prinsese mâinile şi-o privea cu atâta afecţiune şi intensitate, încât nu rezistă mult şi i se umeziră ochii.

       − De ce, Matei… De ce, nu mi-ai mărturisit niciodată dragostea ta. De ce? 

       − De ce!? Întrebarea asta, crezi tu că nu m-a frământat şi pe mine de-a lungul timpului?... La început, mi-a fost teamă că vei râde de mine, iar asta se întâmpla în liceu, apoi la facultate, când m-am hotărât eu să-ţi vorbesc, era prea târziu, mult prea târziu, erai, până peste cap şi dincolo de… îndrăgostită de el.

       Cât el vorbise, ea îi privise mâinile, iar comparaţiile veniseră brusc şi nechemate, în mintea ei. Mâinile lui Matei, nu erau la fel de catifelate, erau mai aspre, cu degetele mai scurte şi groase, semn că ele fuseseră muncite. Doar atât reuşi, rapid,  să-i proceseze creierul, pentru că refuză să mai primească şi alte informaţii, alungându-le, scuturând uşor din cap.

       − Matei… Atunci când mi-ai adus buchetul de trandafiri, zise ea ridicând privirea, atunci ar fi trebuit să-mi spui.

       − Ce-aş mai fi realizat?... În mod sigur, atunci, nu aş mai fi putut schimba nimic şi cred că-mi dai dreptate, deja era prea târziu! Adevărat, chiar mă hotărâsem pe drum să-ţi vorbesc, dar tu erai plecată din lumea mea, iar în lumea ta, în mod sigur eu nu mai aveam loc… Iar aici deschid o mică paranteză: tu spui că doar voi femeile sunteţi intuitive, află că şi noi intuim, sau cel puţin eu, atunci te-am simţit, sau, n-am simţit că tu mă simţi, ca să folosesc un nevinovat joc de cuvinte, iar ceva din lăuntrul meu m-a oprit! Îmi amintesc că mă mai încerca un sentiment ciudat: că stam de vorbă cu un zid şi parcă dialogam absurd cu o statuie. Mai simţeam că te frământa groaznic ceva, iar după ani, am realizat ce anume, erai gravidă! Şi zâmbind, continuă mai încet: Doamne, Maria, ştii cât repetasem monologul pe drum?! Dar, zise el cu voce mai tare, ridicându-şi capul semeţ, să lăsăm trecutul să doarmă liniştit, nu mai realizăm nimic dacă îl trezim! Destinul a vrut altfel şi în mod sigur, ursitoarele noastre n-au comunicat… Acum să discutăm despre prezent, e momentul oportun să trezim mai acut prezentul la viaţă.

       − Da, Matei, ai dreptate, să-l trezim la viaţă, am pierdut şi aşa mulţi ani… mai ales eu!

       − Nu fi egoistă, şi eu am pierdut… Îl trezim, dar, tu… tu, te-ai vindecat?

       − Da, m-am vindecat, Matei. Rana cea mai mare s-a închis, nu mai sângerează decât un pic un pic de tot şi sper să se închidă definitiv cât de curând.

       − Am să te ajut să…

       − Mulţumesc, sunt sigură că realizezi că ai şi făcut-o deja, interveni ea rapid. Dar… apoi continuă cu o voce mai moale: Recunosc că a rămas în urma ei o cicatrice… şi mi-e teamă că, mai devreme sau mai târziu, tu, să n-o vezi, mai mare, mai hidoasă decât e acum.

       − Chiar dacă am s-o văd, îţi promit că nu-ţi voi reproşa nimic, mă voi strădui, chiar s-o mângâi şi s-o sărut.

       − Apoi… zâmbind la cele auzite, gânditoare, Maria continuă foarte rar şi apăsat: Mai îmi este, teamă, de, un, lucru…  

       − Că, într-o zi, va apare, el, da? spuse el la fel de rar, imitând-o uşor.

       − Nu. Acum te-ai grăbit cu deducţia, nu despre asta e vorba! Însă nu neg că e posibil aşa ceva… Mai târziu vom dezbate dacă vrei, subiectul. Ci, îmi este teamă Matei, că eu… eu, nu am să-ţi mai pot oferi dragostea pe care tu o aştepţi de la mine.

       Matei, câteva clipe, se uită la ea întrebător, dar mai mult gânditor, apoi luă cana şi se ridică de la masă, oprindu-se în dreptul ferestrei: Irina încă mai era pe terasă, legănându-se uşor în balansoar. Se întoarse spre Maria, fiind conştient că ea îl aşteptă să spună ceva.

       − N-am priceput în totalitate şi nu vreau să mă hazardez în deducţii tâmpite, fii te rog, mai explicită?

       − Mă simt epuizată, Matei. Mă simt aşa, goală pe dinăuntru, pustie şi uscată ca nisipul unui deşert, secată de atâta aşteptare şi mai ales dăruire…

       − Draga mea, pentru mine, tu eşti oaza din deşert… Imaginează-ţi, în plin deşert ce simte rătăcitul când descoperă oaza, pâlcul acela plin de viaţă, apa rece şi limpede…

       − Nu gri, ca a mea…

       − Exact! Vezi că şi deşertul are farmecul lui!?

       − Matei, tu ştii doar puţin din trecutul meu chinuit… doar mici fragmente!

       − Atât, cât şi ce, ai vrut tu să-mi povesteşti.

       − Dar nici nu mai întrebat!

       − Curiozitatea nu e punctul meu foarte. N-am vrut să-şi răscolesc amintirile. Am aşteptat să ţi se sedimenteze, să… ţi se limpezească apele, şi Matei zâmbi. Apoi, Maria, am încredere în tine, sunt foarte sigur că tu nu-mi vei ascunde nimic din trecutul tău…

       − Cum, de altfel, nici tu.

       − Evident, că nu.

       − Te înşeli un pic, Matei! Iar ce-ţi spun acum, e foarte valabil şi pentru noi femeile şi pentru voi bărbații. În forul nostru interior, avem sau păstrăm mici secrete, pe care, indiferent cât de mult ne-am iubi partenerul nu le dezvăluim… mergem cu ele în mormânt.

       − Ştiu asta Maria, mai ştiu că sunt secrete care dezvăluite fac bine, și viceversa.

       − Atunci, şi Maria zâmbi, am să-ţi dezvălui un astfel de secret. Tu ştii doar de căsătoria mea cu Luis.  Dar eu, Matei, am mai fost căsătorită cu un bărbat minunat. Am să-ţi povestesc pe scurt, iar dacă sunt aspecte pe care nu le înţelegi, nu ezita să mă întrebi, căci e foarte important să nu ai lacune, apoi dacă lacrimile mă vor podidi, te rog, să nu fii gelos, să nu te superi şi nici să nu mă cerţi în gândul tău, pentru că vei înţelege pe parcurs, de ce retrăiesc amintirile… Michel, aşa îl chema, a fost un  om: om în adevăratul sens al cuvântului, care m-a ajutat enorm de mult atunci când eram într-un moment de disperare… de disperare, e puţin spus! Cred cu toată fiinţa mea că, dacă nu aş fi întâlnit acest minunat om, exact în acel moment crucial din viaţa mea, acum nu mai eram în faţa ta… nu mai aveai cu cine să vorbeşti.

          Maria tăcu, îşi tamponă ochii care îi jucau uşor înlăcrimaţi, gâtuită de emoţie şi de amintirile din trecut.

 

- va urma -

 

Vizualizări: 106

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În sfârşit, cei doi încearcă să-şi limpezească sentimentele, să explice fiecare celuilalt, ceea ce trebuia făcut de multă vreme. Viitorul nu se poate clădi dacă nu ai îngropat trecutul. O discuţie cât un capitol. Doar dialog. Dacă aşa a vrut autorul... deducem din discuţii simţămintele fiecăruia.

Şi acum câte ceva care nu mi s-a părut tocmai corect:

dar n-am avut curajul să-i spun şi să-i mărturisesc, - vechiul tău obicei de a explica într-o mie de feluri ceea ce gândeşti. Ce rost are, să-ţi spun, să-ţi mărturisesc? Şi aşa mi se pare că te lungeşti mult...

enorm de mult, - ENÓRM, -Ă, enormi, -e, adj. Foarte mare, imens, uriaș, colosal. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult; - Ai folosit din acelaşi motiv, prea explicit şi ai format pleonasm.
pot oferi dragostea şi… şi iubirea - din nou, nu înţeleg care este deosebirea dintre dragoste şi iubire. Pentru mine este acelaşi lucru.

Şi-ul folosit din nou în exces, în interiorul dialogului şi nu numai.

Am citit cu plăcere şi aştept răspunsul.

Sofy

După cum ai prezentat povestea până acum, trebuia să vină şi acest moment al limpezirii. Aştept să văd cum se adaptează la prezent personajele tale.

 

Simt că ce urmează să... 

Citit cu plăcere!

Cu prietenie,

Sofia, mulţumesc foarte mult pentru ajutor. Am refăcut tot capitolul.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

În sfârşit, cei doi încearcă să-şi limpezească sentimentele, să explice fiecare celuilalt, ceea ce trebuia făcut de multă vreme. Viitorul nu se poate clădi dacă nu ai îngropat trecutul. O discuţie cât un capitol. Doar dialog. Dacă aşa a vrut autorul... deducem din discuţii simţămintele fiecăruia.

Şi acum câte ceva care nu mi s-a părut tocmai corect:

dar n-am avut curajul să-i spun şi să-i mărturisesc, - vechiul tău obicei de a explica într-o mie de feluri ceea ce gândeşti. Ce rost are, să-ţi spun, să-ţi mărturisesc? Şi aşa mi se pare că te lungeşti mult...

enorm de mult, - ENÓRM, -Ă, enormi, -e, adj. Foarte mare, imens, uriaș, colosal. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult; - Ai folosit din acelaşi motiv, prea explicit şi ai format pleonasm.
pot oferi dragostea şi… şi iubirea - din nou, nu înţeleg care este deosebirea dintre dragoste şi iubire. Pentru mine este acelaşi lucru.

Şi-ul folosit din nou în exces, în interiorul dialogului şi nu numai.

Am citit cu plăcere şi aştept răspunsul.

Sofy

Corina, mulţumesc mult, am  corectat!

Cu prietenie, 

Corina Militaru a spus :

După cum ai prezentat povestea până acum, trebuia să vină şi acest moment al limpezirii. Aştept să văd cum se adaptează la prezent personajele tale.

 

Simt că ce urmează să... 

Citit cu plăcere!

Cu prietenie,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 10 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor