De luni de zile, Alexei umbla prin casă ca un leu în cuşcă. Vechile lui dileme păreau să-l chinuiască şi mai tare ca până atunci. Şi, ca întotdeauna, nu reuşea să înţeleagă. Ce să fie crucea aia de piatră, ce să însemne fântâna aia ciudată? - nu înceta să se întrebe. Şi ce legătură are el cu băsmăluţa roşie? Mereu roşie, niciodată altă culoare. Sunt atâtea nuanţe pe lume, de ce tocmai roşie, numai roşie, mereu roşie? Nu pricepe şi pace. Olga îl ceartă de fiecare dată când se uită la el şi-l vede chinuit de obsesiile lui:
- De peste 30 de ani, de când suntem căsătoriţi, nu vrei să-ţi scoţi din cap prostiile acelea! N-a fost o zi, măcar o zi, în care să scapi de ele. Ai trăit întrebându-te ce sunt idioţeniile alea. Auzi, băsmăluţă roşie! Cine poartă aşa ceva, în afară de proastele din lumea a treia? Şi o fântână al cărei principiu de funcţionare nu-l înţeleg. Aşa m-ai chinuit o viaţă! Degeaba ţi-am spus ce m-am priceput mai bine, nu m-ai înţeles, n-ai vrut să mă înţelegi! M-ai chinuit peste poate cu acele himere ale tale. O amantă dacă aveai şi nu m-ar fi durut la fel, cum m-a durut de toate nălucirile tale.
Alexei îşi frângea mâinile, disperat:
- Eu ce vină am?
Olga nu voia să-l asculte. Strânsese în ea mult venin:
- Te-am iubit atâta…Mi-aş fi dat viaţa pentru tine. Aş fi făcut orice să te am, să fii al meu! Dar nu m-ai făcut niciodată fericită. Ţi-am dăruit doi copii, două flori, două frumuseţi. Şi nu apreciezi nici măcar asta. Nu apreciezi nici ce-am făcut pentru tine toată viaţa. Eram un copil în comparaţie cu tine, când ne-am căsătorit. Ţi-am dat puritatea mea, tinereţea mea, viaţa mea. Nimeni n-ar fi investit într-un amărât! Că asta erai, un amărât, un coate-goale, un flenduros, care nu mai ştia nici cum îl cheamă. Te-am adus în casa mea, te-am culcat în patul meu, m-am dăruit ţie. Pentru că te iubeam, prostule! Puteam să iau orice tânăr din ţara asta mare şi frumoasă, dar eu te-am luat pe tine. Şi tu mereu, mereu, ai fost bântuit de himere. Mintea ta vede numai fantasmagorii. Nu zic să-mi ridici statuie în piaţă, lângă eroii neamului, că te-am făcut om. Dar puteai să nu mă mai chinui atâta cu blestemata şi afurisita aia de limbă română şi cu vedeniile tale disperate. Am ajuns femeie matură, de vârsta a doua şi-mi caut refulările în orice altceva, numai în dragostea ta, nu. Te-ai ramolit de tot, curg pieile de pe tine şi tu tot te întrebi ce înseamnă una şi alta, de unde şi de la ce ţi se trage. Are şi răbdarea mea o limită.
- Dacă vrei dialog, lasă-mă, te rog, să strecor şi eu câteva cuvinte! - îi spunea Alexei Olgăi. Dacă vrei să monologhezi, perfect, te ascult. Cât priveşte pieile care curg, e adevărat. Dar ştiai când ne-am căsătorit că sunt mai în vârstă cu mulţi ani, ca tine. Himerele mele, le ştiai şi pe ele, când m-ai luat. Le aveam şi nu le-am ascuns niciodată. Am încercat să înţeleg ce înseamnă ele. Tu nu ştii cum e să te bântuie în permanenţă şi să nu ştii ce rost au, de ce îţi apar în minte, de ce te chinuiesc. N-am vrut să-ţi fac rău cu ele, am căutat doar răspunsuri. Încă nu le-am aflat, din păcate.
Olga e iritată:
- Nu vreau să te ascult, nu vreau să te scuzi cum mi-ai distrus viaţa. Eu eram aici şi era suficient să mă iubeşti ca să scapi de fantasmagoriile tale. Mă aveai pe mine şi pe copii, nu trebuia să te laşi copleşit de idioţeniile-alea! Am vrut şi-am crezut că voi fi fericită, dacă te ţin lângă mine. Trag linie acum şi adun şi realizez că am fost singură toţi anii ăştia. Poate am fost cu tata, cu copiii, cu prietenii mei, dar niciodată cu tine. Tu ai hălăduit pe alte meleaguri, chiar dacă fizic ai fost lângă mine. Nu m-ai lovit ca alţi bărbaţi, când dădeai de duşcă o vodcă, nu te-ai dus după femei, nu ai ascuns bani, ai fost un sfânt din punctul ăsta de vedere şi, totuşi, nu m-ai făcut fericită.
- Nici eu n-am fost fericit. Nu deţin secretul fericirii. Nu am ştiut să te fac nici pe tine, dar consolează-te, şi eu sunt un nefericit.
- Ce-mi pasă mie de tine - ţipă Olga - ce-mi pasă mie de frustrările tale? Mă doare nefericirea mea, mă dor neîmplinirile mele, mă doare de mine. Am avut răbdare. Am sperat că va fi mai bine, că vei scăpa de himerele tale. Dar când ziceam că s-a schimbat ceva, tu începeai cu îndoielile tale: ce-o fi aia, ce-o fi cealaltă, dar de ce? Şi tot aşa! Nu ştii cât m-am săturat. Dacă-aş putea să dau timpul înapoi, niciodată, dar niciodată nu m-aş mai căsători cu tine. Mi-am legat un pietroi de gât şi m-am înecat singură în marea vieţii. Cei mai frumoşi ani mi i-am petrecut încercând să-ţi înlătur frământările. Acum tu ai îmbătrânit. Eu sunt mai tânără şi tânjesc după un suflet asemenea cu al meu, lângă mine. N-am decât să caut pe cineva, căci sufletul tău are traseu prin toată lumea, numai aici nu stă. Iar pe moşul ăla sclivisit din România, care îţi bagă în cap numai prostii, nu vreau să-l mai văd pe lângă casa mea, dând târcoale, ca un hoţ nenorocit ce este! Numai lucruri rele te învaţă. L-am văzut eu cum îi lucesc ochii ori de câte ori vorbeşte de împuţita lui de ţară.
Alexei tăcea. Femeia avea dreptate, în felul ei. Sigur, în ce-l priveşte pe el, nu pe Marin, căci acesta nu are nici o vină de eşecurile vieţii lui cu Olga. Nu merită să fie numit sclivisit, indiferent ce înseamnă asta în concepţia Olgăi. Alexei nu ştie exact ce înţeles are, dar nu sună bine cuvântul ăsta. Nu, Olga să-l lase în pace pe Marin, să nu-l amestece în problemele lor. Ea are dreptate, de acord, dar prietenul lui nu merită asta. Alexei simţea nevoia să vorbească iar cu Marin. Ştia că-l găseşte la marginea oraşului, unde îşi avea locuinţa şi măcelăria. Îl căuta şi-i spunea:
- Nu mai pot, frate, simt că înnebunesc! Nu mă mai înţeleg cu mine, nici cu Olga, nici cu închipuirile mele!
Marin se aşeza pe scaun, îşi lăsa în jos mânecile suflecate pentru treabă şi se pornea pe despicat firul de păr în patru, cu prietenul său:
- Cred că înţeleg cum îţi e. Ca şi cum în trupul tău e băgat alt suflet. Nu ştiu cum să fiu clar. Ca şi cum… Parcă ai beneficiat de un transplant de inimă sau de creier sau de măduva spinării. Ceva în genul ăsta. Tu eşti tu. Dar cu alt creier gândeşti altfel, cu altă inimă simţi în alt mod, cu altă măduvă ai alţi fiori şi alte reacţii pe şira spinării. Te înţeleg, ţi-o spun clar că te înţeleg. Dar tot nu pot să te ajut. Nu ştiu ce se întâmplă, sunt prea mic şi prea prost ca să găsesc o explicaţie. Mă’, frate, da’ eu simt că tu eşti de-al nostru! Tu n-ai nimic a face cu rusnacii ăştia în mijlocul cărora trăim. Nevastă-ta asta trebuie să ştie ea ceva, vulpea! O simt eu că ascunde ceva. Ştiu, ştiu, ai să mă contrazici iar şi-ai să-mi spui că ţi-a făcut copiii, că e femeie bună, că spun prostii.
Dar Alexei tăcea preocupat. Nu ştia ce să spună la toate acestea. În ultima vreme, pe lângă multele lui nedumeriri, îl mai chinuia una: îi apărea aşa, la două, trei nopţi un vis. Nu pricepea şi pace bună ce înseamnă el. Olgăi nu i-a spus despre vis, că n-ar fi făcut altceva decât să-i dea apă la moară ca să se pună pe bombănit. Marin nu-l putea ajuta cu lămuririle pe care le caută şi le aşteaptă.
Cuvinte cheie :
Interesant. Mi-ați trezit curiozitatea. Un fragment care curge bine, un scris curat și corect. Felicitări!
Observații nu am. Ba da, am una: la sfârșit trebuie un punct. :))
Cu prețuire,
Aşa e, e necesar punctul de la sfârşit. Când am copiat fragmentul, am lăsat, ca să zic aşa, punctul în aer. N-am observat că lipseşte. Mulţumesc pt aprecieri. Credeam că, la ora asta, lumea doarme. Noapte liniştită să aveţi!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :
Interesant. Mi-ați trezit curiozitatea. Un fragment care curge bine, un scris curat și corect. Felicitări!
Observații nu am. Ba da, am una: la sfârșit trebuie un punct. :))
Cu prețuire,
Îmi place! Ai ştiinţa reflectării artistice a frământărilor şi conflictelor interioare. Felicitări!
Şi din nou ne inciţi doar cu un mic paragraf... (ceva mai mare decât celălalt). Oare nu poţi pune aici tot romanul?
O temă dureroasă, a unui român din cei mulţi rătăciţi prin marea Rusie, în urma deportărilor. După chin cumplit unii au ajuns acasă, alţii ca Alexei şi-au pierdut memoria pentru vreun timp şi li s-au şters amintirile dragi. Dar nu şi coşmarurile sau anumite repere. Olga... ca Olga! Pe vremea ceea, cine ştie în ce ţinut îndepărtat al Rusiei, erau puţin bărbaţi după război, încât ea s-a bucurat de el, iar acum s-a săturat. Alexei trăieşte drama chemării rădăcinilor.
Eu am scos câte ceva, care nu mi-au sunat foarte bine:
Am ajuns femeie matură, de vârsta a doua, - sună a reportaj de data aceasta. ori femeie matură, ori am îmbătrânit, simplu, deoarece ar avea mai multă greutate. Explici mai târziu, am văzut, diferenţa de vârstă.
îi spunea Alexei Olgăi. - virgulă între Alexei şi Olga,
când dădeai de duşcă o vodcă, - nu mi se pare prea normală expresia. Poate merge în ruseşte... :))
îndoielile tale:- în fraza aceasta ai prea multe, mele, tale, meu.
Desigur apreciez textul, tema, mesajul dar aş dori continuarea.
Sofy
Mda... Ai perfectă dreptate, Sofi. Textul poate - şi trebuie - să fie, pe ici, pe colo, uşor, sau mai serios, stilizat Periat. Revăzut. Am scris cartea asta, despre o felie, despre nişte felii extraordinare de viaţă, despre nişte destine atât de alambicate din pricina războiului, în 16 zile. Şi, recunosc, am prostul obicei să nu privesc înapoi, la ce-am scris. Mi se pare că nu am folosit cuvintele care trebuie, că era mai bine să spun altfel un lucru, că nu sunt deloc inspirată în ceea ce scriu. Şi nu mai termin niciodată. Aşa că, deşi ştiu, nu e de laudă ce afirm, las primele cărămizi şi continuu construcţia pe ele. La acest roman - chiar nu e o justificare - şi să fi vrut să fac asta, să reiau firul, să schimb plotul, nu aveam timpul necesar. Editura voia, musai şi neapărat, dacă pot să zic astfel, cartea foarte repede. Dar, desigur, nu e o scuză ce spun. Am avut marele privilegiu să-l întâlnesc pe veteranul de război într-o gară micuţă. El lăsase trenul să plece. Eu, aflată într-o documentare, îl pierdusem, pt că mă întinsesem, mai mult decât trebuie, la vorbă. Şi am început, ca doi străini, să discutăm. Omul nu ştia ce să facă: să plece înapoi, în Rusia, ori să rămână în satul unde, de fapt, cum bine ai zis, îşi avea - şi îşi reaflase - rădăcinile. Mai apoi, am luat legătura şi cu familia de aici, din ţară. Care, da, nu îi acorda niciun fel de circumstanţe atenuante pentru lipsa lui de acasă atâtea decenii. Mărturisesc că a fost unul - dacă nu cel mai cel - dintre cele mai copleşitoare subiecte pe care, ca ziarist ori scriitor, le-am devorat. De îndată ce am timp, voi face revizuirea textului. Mulţumesc încă o dată pt tot.
Sofia Sincă a spus :
Şi din nou ne inciţi doar cu un mic paragraf... (ceva mai mare decât celălalt). Oare nu poţi pune aici tot romanul?
O temă dureroasă, a unui român din cei mulţi rătăciţi prin marea Rusie, în urma deportărilor. După chin cumplit unii au ajuns acasă, alţii ca Alexei şi-au pierdut memoria pentru vreun timp şi li s-au şters amintirile dragi. Dar nu şi coşmarurile sau anumite repere. Olga... ca Olga! Pe vremea ceea, cine ştie în ce ţinut îndepărtat al Rusiei, erau puţin bărbaţi după război, încât ea s-a bucurat de el, iar acum s-a săturat. Alexei trăieşte drama chemării rădăcinilor.
Eu am scos câte ceva, care nu mi-au sunat foarte bine:
Am ajuns femeie matură, de vârsta a doua, - sună a reportaj de data aceasta. ori femeie matură, ori am îmbătrânit, simplu, deoarece ar avea mai multă greutate. Explici mai târziu, am văzut, diferenţa de vârstă.
îi spunea Alexei Olgăi. - virgulă între Alexei şi Olga,
când dădeai de duşcă o vodcă, - nu mi se pare prea normală expresia. Poate merge în ruseşte... :))
îndoielile tale:- în fraza aceasta ai prea multe, mele, tale, meu.Desigur apreciez textul, tema, mesajul dar aş dori continuarea.
Sofy
Mulţumesc frumos, Gabi. Eşti tu foarte drăguţă.
Gabriela Grădinariu a spus :
Îmi place! Ai ştiinţa reflectării artistice a frământărilor şi conflictelor interioare. Felicitări!
Mi-ai starnit curiozitatea si cu acest text. Bine scris. Sa astept continuarea? :)
Cu prietenie,
Îţi mulţumesc frumos, Corina, pt apreciere. O să - sper - mai postez şi alte fragmente.
Corina Militaru a spus :
Mi-ai starnit curiozitatea si cu acest text. Bine scris. Sa astept continuarea? :)
Cu prietenie,
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor