Va propun spre discutie urmatorul manifest, pentru a-i analiza postulatele:
Schematismul este o mişcare artistică ce implică toate domeniile artistice, dar în special artele vizuale, care se foloseşte de puterea de expresie a simbolurilor in forma lor schematică şi de impactul emoţional al contrastelor generate de culorile primare.
Istoric, Schematismul vine ca o continuare a artei conceptuale, dar împotriva ei, învinovăţind-o pentru moartea artei.
Principiile Schematismului încearcă să reînvie arta prin trasarea unor direcţii universale şi convenţionale, care admit între ele libertate de expresie absolută.
Schematismul derivă din scepticismul, dezamăgirea şi frustrarea generate de echivocitatea peisajului artistic, ca oglindă a societăţii contemporane.
În viziunea Schematismului, arta a devenit evanescentă, disipându-se din cauza lipsei de direcţie şi scop.
Schematismul nu este anti-artă şi consideră arta figurativă şi decorativă ca fiind coexistente cu orice mişcare artistică din trecut, prezent şi viitor.
Principiile Schematismului sunt:
- Expresie prin simboluri schematice, convenţionale şi universale
- Inserţia de sens şi semnificaţie în opera de artă
- Folosirea contrastului generat de culorile primare
- Libertate absolută de expresie
traducere de pe http://schematismmovement.blogspot.ro/
Cuvinte cheie : arta, artistic, curent, schematism
Cuvinte cheie :
Părerea mea este că totul se schimbă de-a lungul timpului, se îmbunătăţeşte şi în artă ca în orice. Sunt de acord cu transformările ce fac bine oricărei fel de artă, fie poezie, proză, teatru sau pictură, dar fără a se neglija forma iniţială şi fără a se pierde. Desigur suntem într-un secol cu viteză deloc de neglijat, oamenii sunt mai puţin preocupaţi de artă, nu au timp. Aici poate interveni schematismul ca un balsam al artei, pentru a transforma opere ample în ceva schematic (mai redus, fără amănunte), prin care omul poate îngera în timp mai scurt piesa de teatru, poezia, romanul sau pictura. Însă ce ar fi ''Lacul'' lui Eminescu fără ai săi ''nuferi galbeni'', ce ar fi Don Qhijote, fără morile de vânt?
Expresie prin simboluri schematice, convenţionale şi universale? - sună a plan de globalizare sau asemănător semnelor de circulaţie. Mi se pare prea rigid pentru artă, în primă instanţă. Dar totuşi valabil dacă se convine la o formă unică. În acest fel se poate vorbi opera pe toate limbile, piesa de teatru jucată de actori din orice ţară, oriunde. Însă trebuie să învăţăm şcoala schematicii.
Inserţia de sens şi semnificaţie în opera de artă - merge, dar cu indulgenţă
Folosirea contrastului generat de culorile primare - da, pentru o expresie mai clară
Libertate absolută de expresie - foarte de acord.
Domnule Alexandru J.Popa mi-am spus doar umila părere deoarece am înţeles că asta aţi dorit. Oricum destinul artei în general este unul în declin, în favoarea măriei sale computerul cu multiplele informaţii şi a tehnologiei în general.
SCHEMATÍSM s.n. Tendință, fel de a înfățișa o construcție, o operă etc. în liniile cele mai simple, ca o schemă; caracterul schematic a ceva; simplism. [Cf. fr. schématisme, germ. Schematismus].
Plecând de la definiţia schematismului el nu poate face decât bine, devine matafora simbol, care sintetizează, prin variate conotaţii, semnificaţiile întregului sistem de organizare a elementelor compozitionale din arta de tot felul.
Cu stimă, Sofy!
Din această prezentare, nu prea am înțeles exact ce ați dori, fiindcă ea însăși e prea schematică. Pornind de la un sinonim al schematismului, simplismul, nu prea cred că e soluția cea mai bună, dar e părerea mea.
Și încă ceva. Am văzut aici pe site vreo două poezii postate de cineva după acest nou curent. Erau o catastrofă. Nici măcar nu aș vrea să cred că acela e schematismul, dar, cel puțin, autorul așa a afirmat.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Domnule Alexander,ati propus o discutie interesanta,nu stiu daca parerea mea poate fi relevanta dar numai ca si admirator de arta,ca si spectator al fenomenului artistic nu pot sa nu reactionez ,in sensul bun,la aceasta provocare.
Chiar daca se referea la publicul de teatru,valabil insa pentru orice public de arta,Brechta afirmat ca a fi spectator este o arta care se invata.Si asa si este.Daca nu vom pricepe ce a fost perceput inseamna ca doar am privit si nu am vazut.A fi inpreajma unei opere de arta nu ai initiat un dialog daca atentia nu-ti este captata,sa te focalizezi exclusiv pe obiect,e nevoie de un travaliu spiritual.Asa ca, chiar expresia schematica poate induce emotia daca este descifrata.Tocmai pentru a intelege cuvintele au fost reperezentarile grafice,de la pictograme incoace.Ideea este un act singular,al individului,instrumentul ei-limba -este colectiva.Da,exista libertatea de expresie,Picasso oare cit de gustat a fost si este?Ideea nu-mi apartine dar am retinut-o:menirea artei nu este sa copieze natura,ci sa consemneze atitudinea omului fata de ea.Ce inseamna ,,sarutul'' lui Brincusi?Arta terbuie sa ne faca sa contemplam nu sa preluam gata facut.Sigur ca odata cu evolutia noastra se diversifica si mijloacele de expresie,poate chiar se simplifica prin simboluri,atunci mim-ul nu spune nimic?Arta cred ca ar trebui sa fasca vizibil ceea ce este invizibil...
Nu stiu, dar trebuie sa facem functional ochiul interior,Noica spunea ca exista un ochi exterior si unul interior.Ochiul exterior merge pina la exctitatea ultima,cel interior incearca sa prinda,cu exactitate cu tot,insusi adevarul.Arta conceptuala are nevoie de sustinere.Personal,nu sunt pentru schematisme dar nici nu ne putem izola in propria carapace si sa minimalizam ceea ce nu ni se dezvaluie la prima vedere.
Discutia poate fi foarte ampla, avind in vedere imprevizibilitatea mesajului estetic,receptarea,libertatea gustului.