NEGU ŞI DOAMNA NASTASIA

[Ionel Mony Constantin]

D-lui  prof. Ion Cherciu, cu prietenie

       Asta s-a întâmplat prin ‘ 50…’51 când începuseră ăia cu ”iepurările” în noile sfaturi populare care luaseră locul primăriilor, când l-au dat pe tata afară din funcţia de perceptor şi pe mine de la şcoala medie, cum fuseseră botezate pe atunci liceele, că eram fiu de chiabur, cu toate că aveam cinci pe linie. Pe tata il “păscuse” Gogu a lu’ Buruiană cu care fusese coleg în primară, şi acum voia să-i ia locul. Ăla rămăsese repetent intr-a doua şi nici nu mai dăduse pe la ore, da’ cu mine nu ştiu ce-au avut. Tata avea o o livadă de pruni pe deal, şi cazan de rachiu, da’ eram cinci moştenitori pe tot ce avea el, aşa că mare brânză din toată averea asta nu se alegea.
      După ce m-au exmatriculat când era gata să termin pe-a zecea şi să dau maturitatea, după modelul rusesc, m-am întors să stau cu oile pe şanţ, că eu eram cel mai mic din familie şi altă treabă nu prea aveam. Povestea a durat cam vreo două luni până s-a îndurat unu’ Pantazică, fin de-a lu ‘ tata mare, după mama, care se înscrisese în Partid şi pusese  vorbă pe lângă Negu, să mă angajeze om de serviciu la sfat. 

       Negu era tractorist de felul lui, la un SMT din satul vecin, da’ acum de când se trecuse la comunişti, îl numiseră secretar de partid comunal şi presedinte la Sfatul Popular, adică tot un fel de primar, da’ mai prost.  Ajunsese în fruntea bucatelor un venetic, care avea aşa un nume,  că oamenii nici poreclă nu osteniseră să-i mai  găsească. Ăsta, Negu,  venea câteodată pe-nnoptate, când credea că nu-l vede nimeni,  pe la finu’, că avea boală la rachiu, se îmbăta criţă şi dormea până către ziuă, la el în bucătăria de vară, de unde pleca mătăhăind, la primărie
     Când s-au întâmplat cele ce vă povestesc era tocmai o zi din alea, când tovarăşul venise pe la şase la sediu, cu băutura-n cap şi acum sforăia lăţit pe birou, de sărea chitul de la geamuri . Eu eram deja acolo, măturam, tăiam lemne, după cum se nimerea, că dacă nu mă vedea când ajungea el, netrebnicu’ era în stare să mă dea afară.
    Aşa a fost şi atunci, eram cu mătura în mână, când, la şapte fix a intrat pe uşă Doamna Nastasia.
     Era plânsă şi se vedea pe faţa ei că nu dormise toată noaptea. Asta nu era lucru de şagă, mi-am zis, s-a întâmplat vreo nenorocire, Doamne fereşte.  Doamna nu venea ea degeaba până aici, că stătea destul de departe. O ştia tot satul, fusese invăţătoarea mea, şi-a lu’ tata şi a lu’ mama şi a lu’ nu mai ştiu câţi alţii din neamul nostru de zevzeci, că aşa se numea şi satul pe atunci Zevzeci, de-i zice acum Victoria Socialismului..
Si-a şters ochii cu batista ei cu dantelă, a tuşit uşor şi m-a intrebat cu vocea gâtuită:
-Tovarăşu’ a venit ?
-Da, i-am răspuns, şi am roşit până în vârful urechilor, ştiind că o să mă prindă cu minciuna, doar răsuna toată clădirea de horcăielile lui, da’ lucrează la nişte hârtii urgente pentru raion, şi a zis să nu fie deranjat.
-Rămân să-l aştept, a zis hotărâtă Doamna şi s-a uitat semnificativ spre scaunul de lângă mine. M-am grăbit să i-l aduc, l-am şters cu mâneca hainei, şi ea s-a aşezat dreaptă, ca atunci când stătea la catedră, însă tot supărată era. Mă tot întrebam ce necaz o mânase, că nu venea dânsa, ditamai invăţătoarea, atâta cale, la un neica nimeni ca ăsta, care nici patru clase terminate nu avea. Mă gândeam cum să fac, să o întreb însă nu a fost nevoie pentru că, după ce s-a foit un pic Doamna a început să turuie singură:
-Uite Ionică cum m-a lovit necazul, şi m-a pus pe drumuri până aici, să cer dreptate la tovarăşu’ ăsta, că domn n-am voie să-i zic. Îţi spun ţie mai întâi, care ai crescut sub mâna mea şi acum eşti mare şi poţi să mă înţelegi. S-a oprit puţin, şi-a smorcăit nasul , apoi a continuat cu un suspin:
-Eram ieri mai spre seară, în curte la şcoala mică din deal, să văd dacă adusese lemne ăla a lu’ Spulberatu, că aşa a promis. Mâine poimâine incep iar cu abecedarul la ăia mici şi nu vreau să ne prindă frigul şi să le îngheţe degetele la iarnă pe tăbliţe. M -a împins necuratu să vreau să fiu directoare şi acum uite cum pătimesc. Tocmai atunci a trecut pe uliţă tovarăşu Negu, care, când, m-a recunoscut, s-a cam încruntat şi mi-a zis că a venit să vadă cum e pregătită şcoala, da’ ştiu eu că nu pentru asta venise, că doar Pantazică stă cu trei case mai sus. A intrat, s-a dus direct în sala de clasă, s-a oprit în faţa portretului tovarăşului Stalin, şi nici una nici două, a început să-mi strige că nu l-am şters de praf, că n-are flori proaspete, că lozinca e pusă strâmb ... numai vorbe de-astea care se spun la “duşmanii de clasă", şi-a ţuguiat ea dispreţuitor buzele.
O ascultam şi îmi vedeam de treaba mea. Am pus apă proaspătă în coferul de pe marginea lavoarului, de lângă uşa din spate, am clătit ligheanul şi am agăţat un prosop curat în cârlig. În tot acest timp Doamna Nastasia nu şi-a oprit nicio clipă litania.
…după aia a plecat trântind uşa şi ma-a lăsat plângând acolo ca o proastă. Nu s-a uitat la toată munculiţa mea de-o vară întreagă, că am văruit şcoala singură şi acum arată mai curată ca un pahar. Toată nopticica, m-am perpelit, că, oare ce-o fi având tovarăşu’ cu mine? M -am gândit dacă nu-mi poartă vreuna sâmbetele, poate că basarabeanca aia de Ludmila, care predă limba rusă şi acum se vrea directoare, fără liceu. Doamne fereşte, să nu mă dea afară, în prag de pensie că atunci ce mă fac? La o vreme am adormit, şi l-am visat pe răposatu frate-meu Vasile, care a murit la Cotul Donului, cum s-a întors acasă şi stă la capul meu şi mă priveşte, galben şi gânditor. M-am trezit transpirată toată şi nu am mai  putut lipi geană de geană până în zori. M-am sculat, am dat de mâncare orătăniilor şi apoi am venit fuguţa până aici, să-l întreb, aşa de la obraz, de ce mă critici tu tovarăşu’ pe mine, de ce ?
Mă prinsese atât de mult cu povestirea ei, că nici nu am simţit când Negu se trezise şi deschisese uşa. Nu ştiu cât auzise din tot ce spusese Doamna, da privind-o am văzut cum începe să se albească la faţă şi cum frumoşii ei ochii albaştri au prins să se rotunjească, mărindu-se ca două farfurioare de porţelan.
Ăla a dat să se apropie de ea clătinându-se, apoi, pe la jumătatea distanţei, a făcut stânga-mprejur şi s-a îndreptat spre lighean. A luat cana plină, s-a aplecat peste vas şi şi-a turnat-o toată în cap.
-De ce, de ce, l-am auzit bolborosind printre stropi, ca să te îndrepţi , în p...a mea, de aia Nastasie!

[Ion Lazăr da Coza]

Povestire interesantă, bine scrisă, dar cu multe scăpări de tastare și e grafică.

Prețuire.

da Coza

[Corina Militaru]

De actualitate intrebarea(cu subintelesul atasat) directoarei, ca si raspunsul, de altfel. Textul vorbeste despre strivirea valorii de catre nonvaloare. De ce? Doar pentru ca poate. Are suficient tupeu. Bine scris! Sugestiv si numele personajului principal.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Încă de la începuturile socialismului s-a dovedit caracterul şi inteligenţa celor mânaţi în faţă. Primari făcuţi cu forţa, ca şi directori de CAP-uri, sau tot felul de cadre, care habar nu aveau nici să-şi scrie numele, corect. De-a lungul vieţii, cei din generaţia născută de ceva vreme am întâlnit destui. Ne-am împiedicat de ei şi nu aveam ce să facem, decât să ne supunem şi să tăcem.

Nu ştiu cât adevăr şi câtă ficţiune este în această proză scurtă, dar ştiu că este relevantă pentru mii de întâmplări din perioada comunistă.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Chris]

Fragmentul descrie un episod din fosta epocă. Este scoasă în evidenţă tendinţa partidului de a-i umili pe intelectuali şi a aşeza în loc de frunte nonvalorile.

Am citit cu plăcere,

[Ionel Mony Constantin]

 Mulţumesc tuturor  cu respect pentru comentarii. Regret că iniţial textul a avut o serie de erori de scriere pe care sper că acum am reuşit să le corectez.

[Vasilisia Lazăr]

Am dus toate textele de proză de până acum, inclusiv acesta, în Colecția de proză.

http://insemneculturale.ning.com/page/biblioteca-noastr

[Gabriela Grădinariu]

Fișa penală a bunicului, deținut politic ,motivul multor belele personale  asemănătoare cu  cea descrisă  de dumneavoastră . Vă mulțumesc , m-ați suplinit  minunat  așa cum eu n-o pot face ! Toată prețuirea!

[Ionel Mony Constantin]

Doamna Gabriela Gradinariu,

Vă mulţumesc in mod special pentru raspunsul dvs. Pentru mine este foarte important, faptul că tot ceea ce scriu, nu este doar un simplu exercitiu stilistic, ci  şi că rândurile mele au un ecou in sufletul şi mintea celor care mă citesc,  că ele reflectă o realitate tragică pentru majoritatea românilor care au trăit-o. Cu respect IMC

[Vasilisia Lazăr]

Foarte bine creionate personajele. De asemenea, Golden Age.

Am trăit acele timpuri, știu cum era... Textul e bine scris. Greșeli de editare încă au rămas. :)

Prețuire,