(din ciclul: ”Femeia - miracol de contradicţii divine”)

 

– Sapă, Ioane, acuşi ne doboară căldura! Mai dă sticlă aia de rachiu şi la mine!

– Doar nu ne grăbeşte nimeni, camarade, de ce să ne omorâm?

 

Vasile îşi scoase pălăria de pe cap şi o trânti pe mormanul de pământ, negru şi slinos, scos din groapă. Era o pălărie din paie de orez, veche şi roasă pe la boruri, primită de pomană cine mai ştie când şi de la ce răposat. Se scărpina cu mâna stângă în vârful capului. Mai avea câteva fire de păr roşcovan şi dacă ar fi insistat, n-ar fi avut mult pană să devină un spân numai bun de speriat morţii. Adică să-i întoarcă de la groapă! În mâna dreaptă ţinea sticla de rachiu pe care tocmai o primise de la colegul lui. A scuturat-o de câteva ori, privind cu interes mărgelele care se ridicau deasupra. Duse la gură sticla şi trase o duşcă, două, trei...

– Bun rachiu; prună curată, a-ntâia!

– Păi, n-are coana primăriţă, marfă bună?

– Are, dacă ea n-o avea, atunci cine să mai aibă?

– Si cine zici că a putrezit aici, la fundul gropii?

– Cum, măi, Ioane, n-ai priceput că aici a fost îngropat fostul ei bărbat?

– Tu ştii că nu mă interesează morţii, eu fac treaba şi iau mălaiul; dar acum dacă zici că rachiul e de la primăriţă, voiam să ştiu cui zic bogdaproste.

 

Ion era un tip la vreo 52-54 de ani, brunet, cu un păr negru ca pana corbului, creţ şi bogat. Nasul, borcănat, devenise, după un sfert de rachie, mare cât o cartoafă şi roşu ca o sfeclă. Era mai robust, chiar grăsuţ în comparaţie cu Vasile, care era un sfrijit de pistruiat cu buzele vineţii. Deşi era mai mare de ani decât Ion, Vasile arăta totuşi mai tânăr, datorită tocmai construcţiei lui scheletice.

 

Au ajuns cam la jumătatea adâncimii gropii şi rachiul era aproape gata. Dacă nu terminau până la prânz, o încurcau, desigur; cu soarele în cap şi cu cele 50 de grade din alcool se vor înmuia de tot. Pământul e greu şi dezgroparea nu e o treabă de loc plăcută. Dar odată ajunşi la fundul gropii, de multe ori răposatul îi răsplătea cu vreun inel sau vreun dinte din aur, alteori, dacă a fost femeie, mai găseau şi vreo pereche de cercei. Le duceau numaidecât la amanet, luau banii, şi aveau de băut pentru o săptămână. Aveau mult de treabă. Parcă prea se grăbesc oamenii ăştia să plece dincolo! Ce se întâmplă cu ei? Până mai ieri aveau de lucru cu pensionarii. Cineva le pusese niscai otravă pe banii de pensie că altfel nu se explica cum de se duceau unul după altul. Acum se duc şi mai tineri, între 40 şi 50 de ani. Cică e din cauza stresului. Au rămas fără slujbă, bani nu mai au, datorii au pe la bănci, cu pământul nu se mai descurcă. Sărăcie lucie. Părintele nu mai pridideşte, aleargă de la o casă la alta cu cetitul, apoi de la o groapă la alta. Au rămas atâtea femei vădane, că te apucă dorul de ele. Ogoarele sunt asfixiate de bălării, n-are cine să le mai muncească, câinii urlă după stăpânii lor şi stau pe morminte nopţi de-a rândul.

 

Deja s-au apropiat. Au dat peste câteva bucăţi de lemn din podul care a fost aşezat deasupra sicriului. Treaba e ca şi terminată. Îşi trag răsuflarea înainte de final. Câteva oscioare, o ţeastă, cam asta a mai rămas dintr-un tânăr care avea atunci, când s-a săturat de viaţă, vreo 35 de ani. Căzuse dintr-o căruţă când caii au prins nălucă şi s-a lovit la şira spinării. A stat o vreme în spital şi s-a întors acasă într-un cărucior cu rotile. Nevastă tânără; jale mare! Noroc că nu aveau copii. La început, bărbatul urla prin curte de nenorocirea care s-a abătut asupra lui. Femeia a căutat să-l liniştească, dar el era conştient că a devenit o povară pentru ea. A încercat de câteva ori să se omoare, mergând cu căruciorul până la calea ferată, dar de fiecare dată se nimerea câte cineva şi îl striga să fie atent că vine trenul. Apoi s-a mai liniştit. La vreun an a înnebunit şi nu se mai înţelegea nimeni cu el. Toată ziua se plimba în cărucior de la un capăt al satului la celălalt. Copiii se ţineau după el, îl mai împingeau de la spate şi îl puneau să le cânte din frunză. Femeile cu frică de Dumnezeu îi aduceau de-ale gurii, îi mai dădeau ceva mărunţiş. Omul le mulţumea şi le proorocea că vor veni vremuri grele, că va curge mult sânge nevinovat, că se va ridica fiul împotriva tatălui pentru o palmă de pământ, şi se vor omorî fraţii între ei. Puşcăriile se vor umple cu oameni nevinovaţi în timp ce hoţii vor sta la gargară cu oamenii mari care fac legea. Vădanele îşi făceau cruce şi îl întrebau dacă vine sfârşitul lumii. "Încă nu vine, femeilor, încă nu e timpul, nu s-au umplut râurile cu lacrimile voastre". Mulţi erau de acord că bărbatul spunea adevărul şi îngroşau numărul celor care se duceau la biserică. Astfel că şi preotul satului îl lăuda în faţa credincioşilor, "vedeţi iubiţi credincioşi că şi un nebun vede că diavolul umblă liber prin lume, cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă. Să fii binecuvântat, Ilie!", aşa îl chema pe tânărul handicapat, "că bine a zis Dumnezeu, fericiţi cei săraci cu duhul că a lor va fi împărăţia veacului ce va să vie. Amin!"

 

Au strâns ultimele rămăşiţe ale celui putrezit de atâta amar de vreme într-un colţ al gropii şi au supt ultimele picături din sticlă. Treaba era gata şi vor încasa şi restul de bani, câte-o găină şi ce se va mai îndura coana primăriţă să le mai dea de pomană. La un moment dat Ion se împiedică de ţeasta dezgropatului şi o împinge cu piciorul la locul ei din colţ.

– Stai cuminţel acolo, unde te pun eu. Te dai de-a dura? Ei, îţi arde de joacă cu noi?

Vasile era preocupat să caute prin ţărână dacă nu care cumva mortul a avut vreun lănţişor la gât sau vreun inel pe unul din degetele de la mână, dar negăsind nimic trase scăriţa în groapă cu lopata şi ieşi afară. Apoi întinse mâna să-l agaţe pe colegul său de muncă să-l ajute să iasă afară. Acesta se împiedică şi căzu cu obrazul în ţărâna. Trase o înjurătură de mamă, dar când s-a uitat să vadă de ce s-a împiedicat a rămas cu gura căscată. La picioarele lui se afla iar blestematul ăla de craniu. A sărit ca ars direct pe scară şi din câteva mişcări a fost deasupra, pe marginea gropii, fără nici un pic de ajutor. Văzându-l cât e de galben la faţă, Vasile a început să râdă în hohote.

– Ce-i, Ioane, ţi-e frică de ciolane? Las' că tot la fel o să ajungem şi noi, nu te teme!

Ion se uită în groapă şi muţi dintr-odată. Duse o mână la gură, iar cu cealaltă îi făcu semn tovarăşului său, indicându-i fundul gropii.

– La dracu, omule! Ce-i asta? S-a dat un pas înapoi ca şi cum ar fi vrut să se asigure că are loc pe unde să fugă. Mai aruncă o privire şi îşi făcu cruce. Ioane, du-te şi-l cheamă repede pe părinte, să citească, că aici nu-i lucru curat. Fugi! Fugi mai repede!

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, Ion se mai împiedică o dată, în coada hârleţului, dar se ridică mai iute decât căzuse şi, făcându-şi semnul crucii, dispăru, bolborosind cuvinte neînţelese, după poarta cimitirului.

 

„Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă!”

 

Nici bine n-a ieşit Ion pe poartă că deja o mulţime de gură cască au apărut la marginea gropii, făcându-şi tot felul de cruci, de la burtă, umeri şi la frunte, până-n ‘naltul cerului, întrebându-l pe Vasile fel de fel de ciudăţenii. Mai repede au sosit poliţistul comunei şi primăriţa, împreună cu Ion care s-a şi repezit la groapă să le arate minunea. Vasile trăgea din ţigară arătându-le cu degetul ţeasta care din când în când se dădea de-a dura, când de-o parte, când de alta, dar şi înainte şi înapoi. Poliţistul privea gânditor şi aştepta nerăbdător să vină şi preotul. Acesta îşi făcu numaidecât apariţia însoţit de dascălul tânăr şi în “sărut dreapta părinte”, murmurat de toată suflarea de faţă. În timp ce-şi punea patrafirul îl întreba pe Vasile:

– Şi, zi, te-ai speriat tare?

– Cum să nu mă sperii, sfinţia ta, cum să nu mă sperii? Că Ion a sărit din groapă mai să nu-i trebuiască scară!

– Sărea şi în sus, ţeasta?

– Părinte, n-a sărit până acum, dar se mişca în toate direcţiile ...

– Asta-i diavolul, lasă că-l scoatem noi cu ajutorul Domnului!

Dascălul a şi început să tămâieze groapa. Imediat a început popa să cânte şi să cetească din Evanghelii, în isonul puternic şi bine modulat al dascălului. Au stropit cu aghiazmă, dar căpăţâna parcă voia neapărat să-i facă în ciudă preotului. Acum se mişcă mai abitir ca înainte, ca şi cum aghiazma o asmuţise. Popa a căzut în genunchi, cu mâinile către cer:

– Arată-ne, Doamne, Dumnezeule al nostru, marea ta putere şi fă ca această lucrare a diavolului să plece pe pustii... şi iarăşi începeau să cânte pe două voci, în timp ce soarele le bătea în cap cu razele puternice ale amiezii.

Când a obosit părintele a intrat în scenă tânărul poliţist. I-a cerut permisiunea preasfinţiei sale să arunce şi el o privire, dacă s-ar putea să pună chiar mâna pe ţeastă. Abia gâfâind, slujitorul Domnului i-a spus să aibă grijă, că mulţi au păţit mari necazuri, unii au paralizat, alţii chiar au amuţit. Deşi speriat şi el, organul legii, vrând să crească în ochii primăriţei, s-a îndreptat spre Vasile şi punându-i mâna pe umăr îi ceru acestuia să coboare în groapă ca să-i dea căpăţâna s-o cerceteze cum ştie el.

– Nu cobor, domn' major, să ştiu că-mi daţi şi 100 milioane!

– Bine, Vasile, văd că trebuie să cobor eu. Pune-mi scara!

Toţi cei gură cască din jurul gropii au amuţit. Se auzeau doar nişte bolboroseli de-ale popii, care din când în când ridica capul spre cer şi abia atunci se înţelegea că "Dumnezeu este stăpânul şi biruitorul vrăjmaşilor omului."

Poliţistul a coborât pe transversalele scării, ce scârţâiau din toate cuiele, în groapă. A dat la o parte ţeasta cu piciorul drept, apoi a dat-o înapoi cu stângul şi a aşteptat câteva minute. Se simţea ca omul se află sub imperiul necunoscutului. Ţeasta obosise, nu se mai zbătea. A luat-o cu amândouă mâinile şi a aşezat-o sus pe marginea gropii. Pe frunte îl năpădiseră broboane de sudoare. Era şi o căldură istovitoare.

A urcat pe scară parcă mai repede decât a coborât. Lumea se făcuse cerc în jurul craniului care le zâmbea zeflemitor, arătându-le viilor ce mai rămâne dintr-un om în puterea vârstei după ce te acoperă pământul.

 

Primăriţa s-a apropiat şi ea să vadă acel craniu pe care odinioară s-a aflat un chip de care ea se îndrăgostise pentru prima şi ultima oară în viaţă, pe care îl ţinuse de atâtea ori în braţe, îl mângâiase pe obraji, îi trecuse mana prin părul lui des şi negru, dar mai ales cât îl mai sărutase!

Domn' major îşi revenise, era mai vorbăreţ acum.

– Ce spui părinte, crezi că este puterea lui Dumnezeu aici?

– Toate sunt de la Domnul, fiule! Nimic nu apare din nimic!

Ultimele cuvinte ale preotului îl făcu să tacă pe slujitorul legii şi devenise acum gânditor, cercetând craniul pe toate părţile. La un moment dat acesta se zbătu cu aşa putere încât poliţistul l-a scăpat jos. S-a dat doi paşi lateral şi cu braţele desfăcute a împins lumea ca să lărgească cercul. Şi-a scos cascheta de pe cap şi i-a întins-o unuia dintre spectatori. A cerut un hârleţ, care i-a fost adus în câteva secunde. A vrut să lovească ţeasta cu pana metalică, dar un strigăt asemănător celui de cocor când pleacă toamna spre ţările calde, l-a oprit taman la fix.

– Nu, nu face asta!

Era soţia celui care a putrezit în groapă, primăriţa. Poliţistul s-a oprit, a aruncat cazmaua şi acum stătea răsuflând cu mâinile în şold. Nu avea decât să-i îndeplinească dorinţa doamnei primar. Totuşi trebuie să dezlege misterul. Ceva nu este tocmai curat aici, nu se leagă...

S-a aplecat şi cu inima în dinţi a zis: “ori eu, ori tu, ţeastă blestemată! Doar n-o fi dracu' înăuntru! “

A prins-o bine şi a început să o zgâlţâie cu forţă.

– E ceva aici, înăuntru, părinte!

– Doamne fereşte, ce să fie fiule?

– Nu ştiu, dar o să aflu eu.

S- a uitat şi a pipăit cu degetele locaşurile unde, cândva, cu mulţi ani în urmă, s-au aflat doi ochi albaştri. Ţeasta era curată şi parcă lustruită. A trecut cu degetele pe partea unde ar fi trebuit să fie ceafa şi unghia degetului mijlociu s-a agăţat de ceva. A repetat această operaţiune de câteva ori. Unghia se oprea în acelaşi loc. În timp ce un fior rece îi trecea pe şira spinării la gândul că descoperise o enigmă, alta tocmai se autodescoperise: o broască mare şi verde a ţâşnit din ţeasta atât de răsucită şi cercetată. Lumea a răsuflat uşurată şi cei doi slujitori ai bisericii au început să slăvească puterea Domnului, mulţumindu-i că le-a arătat adevărul şi nu i-a lăsat să rătăcească în fel de fel de erezii. Broasca dolofană a făcut două salturi şi a dispărut într-o tufă, la răcoare. Toată lumea părea mulţumită. Domnul major l-a chemat pe Vasile şi i-a dat ţeasta să o pună la locul ei în groapă.

– Ia-o, Vasile, că de-acu nu se mai mişcă!

– Poate o fi şi sor-sa, domn' major!

– Nu-i, Vasile, numai ea a fost. Nu ştii cum zic bătrânii?

– Nu ştiu, domn' major...

– Cică, atunci, când mortul este băgat în pământ, vine o broască mică şi te întreabă: “Te dai pământului?” Dacă zici nu, broasca îţi intră în gură şi îţi mănâncă creierul, şi în timpul acesta creşte. Băiatul asta a avut un creier mare de aceea broasca asta a crescut atât,  încât n-a mai putut ieşi afară...

– Am înţeles, dar dacă zici că te dai pământului...

– Tot îţi mănâncă creierul, dar cu voia ta, Vasile!

– Să le ia dracu' de broaşte!

 

Poliţistul deschise portiera ca să urce doamna primar. Aceasta i-a întins palma dreaptă. Dar astăzi, bărbatul nu avea niciun chef să-i sărute mâna... Până nu va fi sigur dacă acul din ţeasta fostului bărbat nu a fost înfipt de ea. Dar să treacă alegerile, poliţistul trebuie să fie mână în mână cu primarul, mai ales dacă e femeie!

Vizualizări: 150

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ha! Cu câtă imaginaţie ai ţesut în jurul mesajului... Cât de subtil ataci contemporaneitatea, alegerile, interesele personale. Numai ţie îţi putea trecere prin minte să alegi asemenea subiect între macabru şi comic. Clase sociale puse la figurativ de tine, diferenţa de niveluri la propriu şi la figurat sugerează tocmai realitatea.

Foarte bine scris de altfel textul ne dezvăluie un alt George Safir, cu talente multiple. Îţi stă foarte bine şi la proză.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Sunteţi fantastic! Un subiect macabru descris cu umor. Noroc cu broasca, altfel primăriţa ar fi săvârşit o crimă perfectă! :)))))

Am citit cu multă plăcere!

Admiratie, domnule Safir! Bine construit textul, cursiv si cu umor. L-am savurat.

Cu prietenie,

O proză bună, scrisă cu responsabilitate și... mult umor.

De asemenea, o redactare impecabilă.

Felicitări! Mai așteptăm și altele!

Am dus textul în Colecția de proză.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Erezia clarului de lună a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Monica Pester a partajat postarea de blog a utilizatorului Ada Nemescu pe Facebook
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor