Eliberat parcă de tumultul emoţiilor şi trăirilor intense surprinse în volumele anterioare ale „Cuvintelor”, Marius Iulian Zinca se aruncă cu disperare în braţele tăcerii ce-l cuprinde cu sete şi îl acaparează cu totul.

Gesturi – cuvinte – gânduri – versuri. Ele sunt lumea în vâltoarea căreia poetul găseşte mulţumire, dar şi (ne)linişte, aici îşi potoleşte setea şi îşi răcoreşte sufletul, caută fără încetare obişnuitul în neobişnuit, cunoscutul în necunoscut, liniştea în nelinişte.

Sensibil şi plin de gânduri „până la marginea lumii”, abandonând cu mult timp în urmă povara rimei, atent la sensul profund al fiecărui cuvânt, poetul scrutează în tăcere linia orizontului şi caută ciudăţenia frumoasă a tăcerii ce produce ecouri departe, în nopţile fără cuvinte.

O umbră pe pământ, o umbră în amurg - Marius Iulian Zinca întinereşte cu fiecare clipă ce trece peste el şi cu fiecare semn de întinerire inima i se strânge, devine mai sărac în zile, dar mai bogat în amintiri, în a căror cenuşă nu oboseşte şi nu ezită să se redescopere. Stropi de viaţă se preling pe marginea cupei ce i-a fost oferită de viaţă la festinul destinului, genele stau să cadă într-un somn profund, iar gândurile îşi desfac aripile în zborul spre cerul plin de amintiri, imagini, vise, dezamăgiri…

În tăcerea adâncă a acestui volum, dar şi în versurile volumelor anterioare, gândurile au puterea de a-l conduce pe autor pe tărâmul cuvintelor versificate, unde caută răspunsuri, surâsuri curate, zâmbete suspendate, „săruturi îmbrăţişate” (în poezia cu acelaşi nume din volumul „Plimbare prin cuvinte”).

Cu aer de mister, poetul zâmbeşte timid şi priveşte înainte, mijeşte ochii pentru a-şi desluşi propria imagine oglindită în versuri   şi-n suflet, străbate o noapte ce pare fără sfârşit, nu se mai satură de gustul liniştii şi al tăcerii ce răsună dintre cuvinte, iar lacrimile ce spală răni deschise şi amintiri dureroase, deşi nu pot schimba destinul, pot limpezi gândurile.

În liniştea cuvintelor nerostite stă de vorbă cu tăcerea, se înfăţişează detaşat, calm şi indiferent, sfidând parcă trecutul, dar şi viitorul, se spulberă în mii fărâme, ne învaţă să îi citim tăcerea de pe buze şi cuvintele de pe paginile sufletului mut ce ascultă muzica amintirilor : „Revedea/ cu pleoapele strânse/ întreaga fiinţă/ şi lacrimi îi tremurau/ la marginea genelor./ …/ Stătea pe gânduri/ să se închidă într-o tăcere” („Abordare închisă”).

Cuvinte, şoapte, tăceri…

Toate se împletesc într-un haos cotidian la marginea sufletului, când viaţa doare într-un fel dulce-amar. Soarele, în forma sa perfectă, fără a avea început sau sfârşit, îi domoleşte şi în acelaşi timp îi accelerează pulsul interior al Sinelui, îi soarbe fiecare şoaptă şi fiecare gând, îi zâmbeşte printre nori, dar nu reuşeşte să îl încălzească. Doar cuvintele îi oferă o logică şi îi dau posibilitatea de a le modela în versuri. Amintirile şi imaginile trecutului nu mai sunt rezultatul unei simple developări în camera obscură a memoriei şi a sufletului, ci se transformă în efect al proiectărilor interioare.

În tristeţi nepieritoare şi vise nesfârşite, spulberate de un realism mult prea dur într-o lume prea adevărată, căderea în concret este dublată de percepţia ei ca om şi apoi ca scriitor, iar versurile lui Marius Iulian Zinca vorbesc într-o limbă cunoscută mai ales celui încercat de dezamăgiri. Deasupra întregului zbucium, pluteşte singurătatea ce se cuibăreşte în ungherele sufletului:  „Cu faţa învăluită / într-o senzaţie ciudată, / se simţea golit. / Nu cunoscuse… singurătatea                ( „Singurătate” ).

Ajunsă la volumul cu numărul 7, seria „Cuvintelor” este un jurnal scris aşa precum respiră şi trăieşte, aducând în faţa noastră poezii de facturi diferite ce încheagă un univers poetic aparte, în care Marius Iulian Zinca se mişcă cu uşurinţă, picurând în fiecare cuvânt stropi de rouă, de bucurie şi tristeţe, stropi din propria viaţă.

În tăcerea care se adânceşte cu fiecare vers şi îi încremeneşte în voce, în minte, în viaţă, bătăile inimii se aud ca nişte şoapte timide în profunzimea liniştii aşternute. Obişnuit să ofere, uită ce-nseamnă să primeşti, între iluzie şi realitate îşi consumă tristeţea, bucuria şi mânia firească din gânduri, stârneşte curiozitatea şi ridică semne de întrebare despre omul din spatele versurilor, despre ce se ascunde dincolo de  tăcerea prin care i se scurge sufletul.

Tăcut, enigmatic, uneori absent,  meditativ, insistent, stingher, efemer, liber, mereu altfel, printre gânduri şi cuvinte, în dorul de infinit Marius Iulian Zinca urcă treptele tăcerii pentru a ne coborî în suflete.

Într-o lume „…fără cuvinte”, „Fără zgomot”, „Fără apăsare”, „ Fără trecut” nu rămâne decât POEZIA!

 

 

DORINA LITRĂ

 

Vizualizări: 78

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vibrante impresii despre seria ''Cuvintelor'' scrise de Marius Iulian Zinca. Doamna Dorina Litră este o cunoscătoare a tuturor volumelor acestui poet şi îl poate ''citi'' până în străfunduri. De aici impresia atât de obiectivă a textului.

Sofy

multumesc mult Sofy si Dorinei care da, imi cunoaste toate scrierile mai mult decat oricine altcineva... pana-n prezent, ea e "vinovata" revenirii mele in scris in 10 ianuarie 2010 dupa o pauza de ani(11 mai exact, cu o pauza de 76 zile in 2007)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a postat o discuţie
cu 36 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 45 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Iubito, a-nflorit laleaua a lui Stanescu Valentin
cu 46 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 47 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Evadare din mine a lui Monica Pester
cu 51 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 51 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Florile cerului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 55 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit de gânduri a utilizatorului Denisa Curea-Popa
cu 56 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întuneric a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cum par că erau scrise a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog cum par că erau scrise a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Destrămarea, un detaliu a utilizatorului ovidiu
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu a utilizatorului Horlaci Mitica
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce simt și ce-ating este viu a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt singur, Doamne... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Odiseu a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor