Când scriem: nicio, nici o, niciun, nici un

[Vasilisia Lazăr]

NICIO, NICIUN, NICI O, NICI UN

          Vom discuta astăzi despre cea mai comentată şi cea mai disputată prevedere nouă a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic-2005, şi anume scrierea laolaltă (într-un singur cuvânt) a cuvintelor din seria nicio, niciun.
          Această reglementare este potrivită și binevenită, ceea ce nu înseamnă că nu ar exista obiecţii faţă de alte dispoziţii ale Dicţionarului.
          Trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că nicio, niciun (şi flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci când au statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Nu strică să ne reamintim că mai sunt multe cuvinte în limba română care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat, un altul. Iată doar câteva:
          El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
          Nu am decât 1000 de lei. De cât timp lipseşte?
          E aşa de frig, încât îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cât timp vii.
          E un cetăţean oarecare. Oare care dintre ei va veni primul?
          A fost odată un prinţ. A venit o dată şi n-a mai revenit.
          Te aştept, poţi să vii oricând. Mă sună ori când ninge, ori când plouă.

          Reîntorcându-ne la niciun, trebuie reținut faptul că, prin scrierea legată, atunci când se cuvine, cuvântul devine concordant cu perechea lui pozitivă care este vreun, pe care-l scriem tot dintr-o bucată. (Fireşte, când spunem niciun, pentru economie de timp, ne referim la întrega serie: niciun, nicio, niciunei...). E de observat că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt scrise tot legat: ninguno - span., aucun - franc., nessun - ital.
          Ca să evitaţi confuzia (când e legat?, când nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă de ţinut minte) e util să reţineţi următoarea distincţie: atunci când e vorba de „cantitate zero, nimic, deloc”, cuvântul se scrie legat: nicio. Atunci când e vorba de o "disjuncţie" negativă, de o „negaţie repetată”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să priviţi aceste perechi de exemple:

-Ţi-a plăcut spectacolul? -Nu mi-a produs nicio emoţie. (Deloc, zero) -Cum priveşti examenul de mîine? -Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită. (Negaţie repetată). -Câte fete stau la parter? -La parter nu e niciuna. (Cantitate zero) -Câte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei? -Nici una, nici trei, ci două. (Negaţie repetată) -Ai în Franţa vreo mătuşă? -N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj. (Zero, nimic) -Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă? -N-am nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată)

          Există, totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în funcţie de intenţia comunicării, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o întrebare ca:
              -Mai e vreun măr?
putem răspunde:
          -Nu mai e niciunul. (atunci când intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
          -Nu mai e nici unul. (atunci când substratul retoric e „fantastic, nici măcar unul!”)

          Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al acestei grafii.
            -Ţi-a plăcut spectacolul?
            -Nu mi-a produs nicio emoţie.
          Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar părea neîncheiată, pentru că ar rămâne o aşteptare neîmplinită: „nici o emoţie, nici... ce altceva?”

                                   

[Vasilisia Lazăr]

 Pentru puțin, George.

[Stefana Ivanescu]

Binevenite aceste precizări. Mulţumim!

[Vasilisia Lazăr]

Da, sunt utile.

[Chris]

Mulţumim! :))

[Lavinia Elena Niculicea]

 Mulţumin, Vasilisia! Sunt utile aceste informaţii.