EMOȚII

[Exemplu de Titlu]

 

"Da, trebuie să stau de veghe în noaptea asta! Mă aştept ca cerul să se deschidă şi mii de îngeri de lumină să coboare pe străzi. Eva este departe de mine. Într-o zi, va veni dinspre orizont străpungând ceaţa albăstrie a aşteptării..."

Flaşnetarul ţinea un jurnal intim, în care îşi nota zilnic trăirile. Mâna care învârtea cu artă manivela flaşnetei, mişca cu aceeaşi eleganţă stiloul. De fapt, actul artistic se săvârşea în mintea şi în sufletul lui, mâna era doar executantul. Când flaşneta cânta, melodia îi solicita din plin atenţia din pricină că el îi controla permanent ritmul, voind neaparat să dea un produs artistic de calitate, chiar daca erau momente în care auditoriul lipsea. Într-un fel, flaşneta devenea o prelungire a fiinţei lui.
Papagalul, "vânzătorul de probabilităţi" - cum îi spunea, se obişnuise mult cu muzica şi-şi mişca degajat aripile în timp ce flaşneta cânta. Avea o melodie preferată, un vals, în timpul căreia făcea zboruri scurte, rotindu-se în aer şi bătând din aripi în ritmul muzicii, spre marele amuzament al celor care priveau. Într-o zi, papagalul a murit de bătrâneţe. Era firesc să se întâmple aşa. Flaşnetarul s-a simţit mai singur în ziua aceea şi a fost trist. "Unde mai găsesc eu altul ca tine?" - zicea în gând. "Când voi veni în rai, cu siguranţă ne vom întâlni. Nu ştiu dacă ne vor permite cei de acolo să le tulburăm auzul cu acordurile pământeşti ale unei flaşnete hodorogite; ei au muzica divină a sferelor. Oricum, vom fi împreună!"

"Cine mai crede în planete, în secolul XXI? Eu sunt cel care le scriu, nu vreun meşter ghicitor venit din alte dimensiuni. E drept, le scriu cu atenţia unui meşter responsabil, cu multă grijă pentru detalii. Pun în ele un strop de iubire şi cred că asta îi atrage pe tineri. Acum sunt trist şi n-am chef să mai ies cu flaşneta. A murit cel mai apropiat, cel mai capabil şi cel mai loial colaborator al meu. L-am incinerat în parc, într-o tăviţă de porţelan, în care am turnat alcool sanitar. Fumul s-a ridicat în aer ca şi cum ar fi fost spiritul lui ce-şi lua zborul către alte dimensiuni. S-a întâmplat ceva ciudat cu această ocazie: un stol mic de vrăbii s-a rotit în spirală în jurul fumului care se înălţa, timp de vreo 30 de secunde. "Uite, neamul tău păsăresc a venit să-şi ia adio de la tine!" - am zis în gândul meu."

Flaşnetarul a adormit mai repede decât de obicei, miezul nopţii nu l-a mai găsit treaz. Avusese o zi încărcată din punct de vedere emoţional, încărcătură care a sfârşit prin a-l obosi. Ajuns acasă, a simţit nevoia să scrie în jurnalul său. Asta îi aducea o anumită linişte în suflet. Trebuia să pună ordine în gândurile sale pentru a le putea exprima în scris, şi efortul ordonării era benefic, aducând în mintea lui lumina calmă a limpezirii lucrurilor. După ce a scris o pagină, a simţit gustul dulce şi ademenitor al somnului. S-a întins pe pat, a stat câtva timp cu ochii deschişi, simţind cum gândurile încep să-i zboare libere, în direcţii pe care mintea lui le controla din ce in ce mai puţin. Ochii i s-au închis la un moment dat şi flaşnetarul a intrat deplin în lumea viselor... Se făcea că merge pe o câmpie plină de flori, către o căsuţă albă, înconjurată de o vegetaţie luxuriantă, ca cea de la tropice, în care papagali de diferite soiuri cântau într-un cor vesel şi gălăgios. Când s-a apropiat de căsuţă, un papagal a zburat către el purtând în plisc o planetă şi s-a aşezat lin în mâna lui întinsă. "Trebuie să vorbeşti cu mine. Eu sunt Stăpânul veşnic al tuturor soiurilor de papagali care au fost, sunt şi vor fi. Intră, te rog, în casa mea." - a citit flaşnetarul în planeta adusă de papagal. Acoperişul căsuţei era verde, pereţii albi, iar geamurile ei mici erau vopsite în galben. A mers şi a ciocănit uşor şi elegant la uşa vopsită în roşu. (A înţeles că proprietarul alesese culorile inspirându-se din coloratura papagalilor.)
- Intră! s-a auzit o voce piţigăiată.
Flaşnetarul a deschis încet uşa şi a intrat în singura cameră a căsuţei în care, la o măsuţă ovală, stătea pe un scaun rotund şi fără spătar, un bătrânel mărunt, cu aspect bizar, semănând a chinez. Hainele de pe el, ca şi lucrurile din cameră, îmbinau o multitudine de culori.
- Bună ziua! a spus flaşnetarul şi s-a înclinat politicos. Avea sentimentul că a intrat într-un basm în care imprevizibilul îi cerea să fie plin de respect faţă de personaje.
- Bine ai venit, ilustrule muzicant şi vestitor al viitorului! a răspuns bătrânelul cu aceeaşi voce piţigăiată, înclinându-se la fel de respectuos. Te aşteptam!
- După cum presupun că ştii, ilustrule Stăpân veşnic al papagalilor de toate soiurile şi din toate timpurile, papagalul meu a murit de bătrâneţe... Am ajuns aici fiind în cautarea altui papagal pe care mi-l doresc la fel de destoinic şi de loial ca cel pe care l-am îngrijit până la moartea lui.
- Da, cunosc, ilustrule, grija şi prietenia deosebită pe care le-ai arătat faţă de el. Tocmai datorită acestei atitudini am hotărât să trimit domniei tale alt papagal, ales din soiul cel mai nobil. Cuvântul meu îţi spune că nu te va dezamăgi!
- Mulţumesc deosebit, ilustrule Stăpân! Am deplină încredere şi respect faţă de cuvântul domniei tale! a răspuns înclinându-se din nou flaşnetarul.
Atunci a auzit cârâitul vesel al unui papagal şi s-a trezit. Nu ştia cât a dormit. Papagalul intrase pe geamul deshis al camerei şi se oprise pe bara subţire de lemn, de pe flaşnetă.
- Ce ciudăţenie! a zis cu glas tare.                                                                                                                            Lucrurile se legau între ele într-un mod metafizic şi asta îl surprindea atât de tare încât se întreba dacă nu cumva încă visează. Cârâitul papagalului începu să exprime o cerere de mâncare şi asta l-a mobilizat să realizeze că nu doarme şi că trebuie să intre în atribuţiunile de îngrijitor.
- Bine, aşa să fie! zise, din nou, cu glas tare.

Viaţa flaşnetarului părea că a reintrat în normalitate. Noul lui tovarăş de lucru se dovedea a fi extrem de inteligent. Era suficient să-i spună "Planetă, Coco!" şi extrăgea cu eleganţă şi graţie unul din multele bilete scrise de flaşnetar. Apariţia papagalului o simţea ca pe o mică minune, ca pe un dar pe care destinul i l-a făcut ca să-i alunge tristeţea şi să-i readucă viaţa pe făgaşul normal. Gândea că i l-or fi trimis îngerii de lumină, care coboară pe străzi în liniştea nopţilor cu lună plină. Simţea vibraţii benefice venind dinspre el şi somnul îi era mult mai liniştit. În prima zi, când a ieşit cu noul însoţitor pe flaşnetă, i-a venit, la un moment dat, gândul că cineva ar putea să-l revendice, că s-o fi rătăcit de fostul proprietar. Atunci a avut, preţ de câteva clipe, vedenia bătrânelului din vis, care îl privea zâmbind de după un pâlc de arbuşti, înclinându-se uşor, în semn de salut. A apucat să se plece şi el, cu respect faţă de ilustrul Stăpân al tuturor papagalilor care au fost, sunt şi vor fi, dar, când şi-a ridicat privirea, bătrânelul nu mai era. Această mică întâmplare ciudată a avut darul să-l umple pe flaşnetar de bună dispoziţie şi să-i dea sentimentul puternic că papagalul îl va însoţi până la capăt. Ciudăţeniile nu s-au oprit aici. Ziua Sânzienelor avea să fie mult mai generoasă cu el...
La amiază, când timpul curge mai leneş, se simţea foarte relaxat şi privea visător la cei care treceau pe lângă banca pe care se aşezase. Papagalul stătea cuminte, ca şi cum ar moţăi. O adiere de vânt s-a pornit din senin, aducând un parfum ameţitor de sânziene. Muzicantul a tresărit şi a pus în lucru flaşneta.
- Planetă, Coco! i-a venit să spună, deşi nu se oprise cineva ca să-i ceară.
Papagalul a prins în plisc un bilet, apoi a zburat cu el făcând rotocoale largi deasupra flaşnetarului. Când a început să coboare lin, acesta a întins mâna şi pasărea i-a lăsat planeta în palmă, după care şi-a reluat zborul în rotocoale. Surprins, flaşnetarul a citit un scris care nu era al lui: "Destinatarul acestei planete să ştie că este iubit de îngeri. Astăzi, către seară, va sosi la el o femeie pe care o iubeşte şi o aşteaptă de multă vreme."
- Nu poate fi decât Eva! a rostit, entuziasmat, muzicantul.

"Binecuvântate sunt nopţile şi zilele în care cerul se deschide şi legiuni de îngeri buni coboară pe Pământ! Binecuvântate sunt clipele în care aşteptările curate ne sunt împlinite! De dincolo de orizont ne vin persoane dragi, care confirmă că iubirea adevărată învinge timpul şi spaţiul."

 

[Vasilisia Lazăr]

Acuşica facem de-o carte. Felicitări!

[Sofia Sincă]

...şi romanticul flşnetar îşi continuă poveste, vesel sau trist dar întotdeauna optimist. Aş zice că spiritul său curat îl face să plutească deasupra situaţiilor tragice şi că el însuşi este un înger prin jocul de-a viaţa, cu papagalul sau prezicerile închipuite pentru semeni, pentru stările şi abilităţile sale. Este răsplătit de îngeri prin magie şi pentru că nimic nu este întâmplător.

Autorul este răsplătit de cititor prin admiraţie pentru sufletul său nobil, pentru textele suprarealiste, care nu fac altceva decât o legătură candidă între scriitor şi cititor.

Preţuire pentru tine, romantic flaşnetar!

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

                        Inspirat flașnetar!