Menirea
Sora mea aproape că mă împinge să intru. Mă împiedic de prag, îi reproşez din priviri acest incident în timp ce ea închide uşa lăsându-mă singură înăuntru. Păşesc şovăielnic. Nu ştiu ce caut acolo. Încăperea este primitoare, chiar surprinzător de caldă. Cromatica şi mobilierul simplu, dar bine ales, o fac astfel. Pereţii în două culori, trei beige pal şi unul, cel opus intrării, orange pastel mă încântă. În stânga o canapea tot beige, dar ceva mai închis, din piele sau imitaţie, nu ştiu sigur. Model foarte modern, pe braţul ei plat şi destul de lat se află aşezat un ghiveci cu o mică plantă decorativă. Singura din încăpere. Deasupra canapelei un tablou de dimensiuni mari, nu-mi dau seama ce reprezintă. Pe partea dreaptă o bibliotecă plină de cărţi aşezate într-o ordine desăvârşită. Modernă şi aceasta, are aceeaşi culoare, maro foarte închis, cu biroul aflat în capătul camerei faţă în faţă cu intrarea. Păşesc cu milă pe parchetul impecabil de curat. Ezit. Nu apuc să gândesc ceva că, întrerupându-şi lucrul, un bărbat pirpiriu şi zâmbitor, vine spre mine. Îmi întinde mâna, se prezintă, şi-mi face semn să iau loc pe unul dintre cele două fotolii-scaun aflate în faţa biroului. Nu sunt foarte convinsă că vreau, dar dacă tot am ajuns până aici mă aşez. Domnul îşi reia şi el locul, se scuză, are ceva de notat în agenda lui, mă asigură că nu va dura mult. În aşteptare mă relaxez în scaunul foarte confortabil, de altfel. Privesc absentă în jur. Încerc să citesc titlurile cărţilor din bibliotecă, nu am răbdare, studiez acea mică plantă de pe canapea, mă opresc asupra tabloului. Caut să-i dezleg misterul. Cu un fond de culori şterse întinse parcă la întâmplare pe toată pânza, stropit apoi cu mult roşu aprins lăsat să curgă gros în lacrimi de sânge, îmi evocă mai mult o tulburare psihică decât talent.
- Îţi place? mă descoase domnul din faţa mea şi realizez că se referă la tablou.
- Ce preferaţi? Sinceritate sau politeţe? răspund eu fără ezitare.
- Am înţeles! râde el vădit amuzat şi apoi continuă privindu-mă cu blândeţe prin ochelarii cu ramă aurie foarte subţire: Să ne întoarcem atunci la povestea noastră. Aşadar, cum a început?
„De unde ştie?” mă întreb studiindu-i chipul brăzdat de riduri, dar încă plăcut, încadrat de un păr creţ nins de ani. „Sora mea! Doar a spus c-o să mă ajute! Mai bine că i-a povestit! Mi-e mai uşor aşa.” mă luminez eu.
Barbatul mă fixează cu ochii lui negri ca smoala, aşteptând liniştit răspunsul meu. Sprâncenele stufoase, faţa calmă, privirea ce parcă ar spune, ştiu şi înţeleg multe, îl fac să arate ca un bunic. Unul adevărat! Îmi inspiră încredere. Încep să mă simt mai în largul meu.
- Domnule...
- Poţi să-mi spui pe nume. Valentin, Vali, cum vrei! Este mai uşor aşa.
- Bine! Încerc! Deci, fiul meu mi-a atras atenţia! Vă... îţi imaginezi? Nu are decât cinci ani!
- Să-ţi trăiască! Ce a făcut anume?
- M-a întrebat într-o zi: „ Mami, de ce nu-şi vorbesc oamenii?”, „ Pentru că nu se cunosc între ei.” i-am răspuns. Ce credeţi că mi-a spus atunci?
- Sunt curios!
- „Cum să-i cunosc dacă nu le vorbesc?” Asta a zis. Am încercat să-i explic că nu se cade să deranjezi un străin, m-a iscodit mai departe întrebăndu-mă de ce nu se cade, n-am ştiut ce să-i mai răspund şi l-am trimis la joacă. Atunci mi-am dat seama că este ceva în neregulă cu noi, oamenii. De ce nu comunicăm? Chiar aşa, tu ce gândeşti? Care-i motivul?
- Trăim într-o societate guvernată de reguli. Nu putem să facem orice ne trece prin cap. S-ar crea haos. Este normal ca un individ să devină suspicios când cineva îi invadează intimitatea. Nu?
- Nu sunt bune! îi răspund fiind convinsă că m-am înşelat în ceea ce priveşte puterea lui de înţelegere. Trebuia ajutat şi el. Chiar şi el!
- La ce te referi? mă întreabă răbdător domnul din spatele biroului după ce notează câteva cuvinte în agenda din faţa lui.
- Regulile! Nu sunt bune! La ce folosesc graniţele, de ce ridicăm ziduri între noi? Ne închidem în baloane de sticlă, privim prin ele, dar niciodată nu putem atinge ce este dincolo de peretele transparent. Ajungem însinguraţi, trişti şi în final sălbatici.
- Există o ordine a lucrurilor...
- Nu-i bună! Eu am înţeles... şii... şi mi-am găsit menirea! Trebuie să ajut oamenii să dărâme zidurile dintre ei. Trebuie neapărat! Şii... nu-i uşor, să ştii! Am început prin a dărui zâmbete tuturor semenilor. Pe stradă, în autobuz, în magazine... apropo de magazine! Odată eram la coadă la casă, într-un market, mai aveam o persoană în faţa mea. Casiera, foarte încruntată, patina cu privirea peste noi fără să ne vadă. Am zâmbit larg aşteptând să mă observe. Pentru câteva secunde i-am captat atenţia. Un soi de uimire curioasă s-a aşternut pe faţa ei. Am profitat de ocazie şi am întrebat-o de ce nu zâmbeşte. A bâlbâit că este la serviciu, sau ceva asemănător. I-am spus că are o mare oportunitate, mai ales în acel loc. Ce credeţi... pardon, crezi că s-a întâmplat?
- A zâmbit?
- Nu! Au sărit toţi oamenii de la coadă. Că se grăbesc, că n-au timp de prostii... N-am dezarmat! Nu!Am înţeles câtă nevoie au de ajutor, de mine! Aşa că, am zâmbit în continuare. Apoi m-am gândit că ar fi bine să le şi vorbesc, să le arăt că-mi pasă. Ce frumos lucru, să-ţi pese! Am început să opresc persoane pe stradă şi să le întreb, dacă sunt bine, unde se duc, ce mai fac... Da! Şi n-o să mă opresc până n-or să înveţe să-şi vorbească.
- Şi rudele? Ce părere au despre menirea ta?
- Ei? Nu înţeleg încă. Dar o să-i ajut! Cel mai mult am de lucru cu sora mea. Nici nu vrea să asculte şi dacă nu aude, n-am cum s-o învăţ. Trebuie să găsesc o cale!
- Dar, ceilalţi? Necunoscuţii pe care-i abordezi, cum reacţionează?
- Este amuzant. Sunt aşa de miraţi şi se sperie ca nişte copii!
- Nu cumva încearcă să-ţi spună că vor să înveţe singuri, să aleagă ei momentele când să vorbească şi cu cine?
- Nu! Nuu! Dacă-i las de capul lor uită să spună şi bună ziua! Ştii care-i ultima lecţie?
- Aş putea să fac presupuneri, dar mai bine spune-mi tu!
- Îmbrăţişarea! Asta este! După ce îmbrăţişarea o să devină obişnuiţă eu o să... menirea mea va fi împlinită. Dar văd că notezi! Nu este nevoie! Aceste lucruri nu se învaţă după notiţe, se fac pur şi simplu. Vă... te ajut dacă vrei!
- Cum?
- Observ că ştii să zâmbeşti, deci putem trece la pasul doi. Comunicarea cu oamenii, mai ales cu cei necunoscuţi. Este uşor! S-ar putea să ţi se pară dificil la început. Să nu ai curaj. Mergi cu mine de câteva ori şi îţi arăt cum fac. Forţa exemplului, nu?
- Am înţeles, dar înainte de a ieşi pe teren ar trebui să ne mai întâlnim de câteva ori. Să mai stăm de vorbă! Ce zici?
- Vedeţi, domnule doctor... adică, Vali! Pe tine te-am convins!
Răspunsuri la Aceste Discuţii
-
Legătură Răspunsul lui Sofia Sincă în
-
Interesant şi moralizator! Chiar foarte interesantă ideea! Faptul de a nu uita să zâmbeşti sau să-ţi întrebi aproapele ce mai face. Şi să-l asculţi, nu să-l întrebi de complezenţă. Că americanii întreabă, haw ar you? Dar nu-i interesează ce faci.
Textul scris fără cusur ca de obicei, mai ataşează unul la proza scurtă a Corinei Militaru.
Cu preciere, Sofy!
-
Legătură Răspunsul lui Gabriela Grădinariu în
-
Interesanta maniera de a atrage atentia asupra unei realitati evidente: zidurile din ce in ce mai inalte dintre semeni. Ai construit un personaj si , cu maiestrie, ne-ai adus in postura in care sa-l plasam pe un plan superior sau nu celui pe care ne gasim fiecare. E nebuna sau perspectiva din care priveste relatiile interumane este superioara? Toata pretuirea!
-
Legătură Răspunsul lui Chris în
-
Cam aşa este: în societatea actuală rece şi indiferentă, cineva care încearcă să aducă puţină căldură are toate şansele să ajungă la balamuc!
-
Legătură Răspunsul lui Vasilisia Lazăr în
-
Mi-a plăcut, Corina. Nici nu știu ce să zic, nu știu cum ar fi mai bine. E adevărat că oamenii ar trebui să comunice mai mult, să nu mai fie atât de indiferenți unul față de altul, dar e greu tare...
Textul e bun și te felicit, prozatoareo!
Prețuirea mea,
-
Legătură Răspunsul lui LUMINITA SCOTNOTIS în
-
lecturat cu deosebita incantare. felicitari! drag
-
Legătură Răspunsul lui Ion Lazăr da Coza în
-
Ai câteva virgule în plus. Altfel, scrierea curge bine. Ideea e interesantă. Am citit cu plăcere.
da Coza
-
Legătură Răspunsul lui Corina Militaru în
-
Mă bucur că ai rezonat cu mesajul textului meu. Mulţumesc, Sofy!
Cu drag,
Sofia Sincă a spus :Interesant şi moralizator! Chiar foarte interesantă ideea! Faptul de a nu uita să zâmbeşti sau să-ţi întrebi aproapele ce mai face. Şi să-l asculţi, nu să-l întrebi de complezenţă. Că americanii întreabă, haw ar you? Dar nu-i interesează ce faci.
Textul scris fără cusur ca de obicei, mai ataşează unul la proza scurtă a Corinei Militaru.
Cu preciere, Sofy!
-
-
Ai prins esenţa, Gabriela. Este nebună sau are o perspectivă superioară a relaţiilor interumane? Cititorul este liber să-şi răspundă.
Cu drag,
Gabriela Grădinariu a spus :Interesanta maniera de a atrage atentia asupra unei realitati evidente: zidurile din ce in ce mai inalte dintre semeni. Ai construit un personaj si , cu maiestrie, ne-ai adus in postura in care sa-l plasam pe un plan superior sau nu celui pe care ne gasim fiecare. E nebuna sau perspectiva din care priveste relatiile interumane este superioara? Toata pretuirea!
-
-
Cam aşa, Chris! Mulţumesc pentru popas.
Cu drag,
Chris a spus :Cam aşa este: în societatea actuală rece şi indiferentă, cineva care încearcă să aducă puţină căldură are toate şansele să ajungă la balamuc!
-
-
Este greu într-adevăr, dar cât poate să ne coste un zâmbet? Apoi două, trei... obişnuinţă.
Ziceam şi eu! Foarte bucuroasă de trecerea ta, Lisia.
Cu drag,
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :Mi-a plăcut, Corina. Nici nu știu ce să zic, nu știu cum ar fi mai bine. E adevărat că oamenii ar trebui să comunice mai mult, să nu mai fie atât de indiferenți unul față de altul, dar e greu tare...
Textul e bun și te felicit, prozatoareo!
Prețuirea mea,
-
-
Mulţumesc, Luminiţă caldă!
Drag şi eu,
LUMINITA SCOTNOTIS a spus :lecturat cu deosebita incantare. felicitari! drag
-
-
Virgulele astea! Cât încerc să le educ, dar ele nu se lasă. O să încerc să le găsesc pe acelea nărăvaşe.
Bucuroasă de semnul tău.
Cu drag,
Ion Lazăr da Coza a spus :Ai câteva virgule în plus. Altfel, scrierea curge bine. Ideea e interesantă. Am citit cu plăcere.
da Coza
Despre
conducere site redacție
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
colaboratori
ATENȚIE!
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
important!
Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
Evenimente
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
