TIMP CONFUZ

[Exemplu de Titlu]

 

Poate nu voi pleca acum, când zarea vânătă cotropeşte câmpurile, când se aude plânsul uscat şi aspru al vegetaţiei veştejite, bătută de vântul subţire şi rece al toamnei târzii. Dacă mă afund în zarea vânătă, ştiu că frigul îmi va pătrunde sufletul, că mă voi lăsa pradă întâmplării oarbe fără să protestez, acceptând absenţa iubirii ca pe o fatalitate. La început, gura îmi va fi arsă şi sufletul va căuta  instinctiv licărirea speranţei, dar, pe măsură ce frigul mă va pătrunde, gura se va răci într-un rictus trist şi sufletul va fi pustiit. Dincolo de zarea vânătă, este neantul.

Cât încă ameninţarea nordului lucrează, înfloreşte speranţa şi iluzia sudului, unde orizontul este limpede şi senin, iar viaţa captivată de lumina bucuriei şi a speranţei. Sunt între nord şi sud, atras fără voia mea către nord. Poate nu voi pleca acolo, firele nevăzute ale credinţei şi ale speranţei mă leagă încă temeinic de sud. În sud, când dimineţi de aur alintă pământul, deasupra pădurilor apar îngeri cântând din viori...

 

***

Şedere singuratică lângă o sobă de ţară, care nu are plită. Pe vatră, arde liniştit un foc de vreascuri, care face să fiarbă mâncarea dintr-o oală de lut. Lângă vatră, pe un scaun mic, rotund, cu trei picioare, o bătrână firavă aţipeşte şi se mai trezeşte din când în când ca să pună vreascuri pe foc. Nu are timp să gătească ziua, fiind prinsă de treburile câmpului şi ale gospodăriei. Se lasă noaptea când aprinde focul în vatră şi pune mâncarea la fiert. Se şi odihneşte în acest timp, moţăind aplecată de spate, sprijinindu-se cu coatele pe genunchi. Din pricina asta, a ramas aplecată şi în timpul zilei.                                                                                                                                                             Duminica, când nu merge la biserică, aprinde candela şi o luminare pe care o lipeşte de marginea unei mese. Se pleacă pe genunchi in faţa icoanei şi stă minute lungi în rugăciune, transportată parcă într-o altă lume. Altădată, având doi copii plecaţi la război, rugăciunile ei erau lungi şi fierbinţi în fiecare seară. Dumnezeu a ascultat-o şi copiii i-au venit acasă teferi, după ani lungi de război, în care au hălăduit prin ţări străine.

Amintirile îmi vin dintr-un timp vechi şi mă bucur că ele mai sunt în memoria mea. Un timp aproape confuz...

 

***

Răscruci de drumuri peste tot, înaintea ta... Se conturează din necunoscut, din ceaţa incertitudinii. E un timp confuz, când semnele drumului tău nu mai sunt percepute cu acuitate, când liberul tău arbitru, blazat, nu mai face alegeri raţionale. Ca un refugiu, poţi intra în reverie imaginându-ţi că mergi pe câmpii ninse, nesfârşite, că te laşi fascinat de crăiesele zăpezii care te atrag în castele de gheaţă, iluzorii. Fantezia vine să compenseze blazarea, determinându-te să alegi instinctiv partea frumoasă a lucrurilor, chiar dacă înaintezi pe un tărâm oniric. Nici nu poţi prelungi prea mult această reverie, din pricină că realitatea te hărţuieşte cu insistenţă, provocându-te la luciditate. Aşa că faci cale întoarsă, evadarea din cotidian schimbându-se într-o invazie a cotidianului în fiinţa ta. E ca un joc, ca prăbuşirea unui castel construit din cărţi de joc...

 

***

Confuzia are proporţiile şi limitele ei. Cum într-o nebuloasă ard stele, aşa în confuzie apar idei care răspândesc lumină în jurul lor. Confuzia sfârşeşte prin a fi copleşită de lumina gândurilor şi se refugiază într-un trecut pe care memoria vrea să-l îngroape în uitare. Căci uitarea este un compartiment sigilat al memoriei.

E plăcut şi revigorant să reîntâlneşti lumina. Redescoperi puterea fiinţei tale de a influienţa în bine mersul lucrurilor, şi redescoperi puterea inefabilă a speranţei. Viitorul, fiind o proiecţie a gândurilor, a dorinţelor şi a speranţelor tale, se va mula pe aşteptările tale pozitive şi optimiste.

 

***

Când nopţile tale sunt albe până la ore târzii, eşti asediat nemilos de cohorta amintirilor, care pleacă din copilărie şi traversează buimacă existenţa ta de până acum. Faci faţă cu greu acestui asediu nocturn şi, pentru a i te sustrage, evadezi în lumea visării, unde amintirile tale sunt brusc invadate de o lumină albă, intensă, aproape mistică, venită ca o binecuvântare. Lumina este reparatorie, arătându-ţi sensul celor întâmplate, aşternând linişte peste frustrările tale. Ai vrea să scrii, ai putea umple multe pagini, dar nu eşti convins de rostul acestei întreprinderi. Mai degrabă îţi vine să spui în cuvinte puţine ceea ce simţi, să comprimi ceea ce ai de spus, astfel încât cuvintelor să le sporească foarte mult conţinutul, să pătrundă în sufletul celui care le citeşte, să producă acolo mici explozii de lumină, de iubire, de frumuseţe...

 

***

Prizonier al timpului confuz, încă te preumbli visător pe străzile urbei provinciale, adeseori trecând pe lângă persoane cunoscute ţie, fără să le remarci. Elemente semnificative ale câmpului tău de observare pierd neaşteptat din importanţă, aşa se explică faptul că treci nepăsător pe lângă oameni pe care îi ştii. Nu este voia ta să ţi se întâmple asta, este un inconvenient care te deranjează de mai multă vreme. Te întrebi: "Ce-or fi gândind ei despre mine?" Dar niciodată nu ţi s-a întâmplat să n-o remarci pe Ella. Îi simţi prezenţa înainte de a o vedea şi privirile se îndreaptă instinctiv spre locul în care urmează să apară. Încercând să-ţi explici acest mod ciudat de percepţie, ai dedus că este vorba de o interacţiune a câmpurilor voastre energetice, interacţiune care îţi dă sentimentul prezenţei ei. "Mă aşteptam să te întâlnesc." - ţi-a spus într-o zi. De aici ai dedus că şi ea are sentimentul prezenţei tale...

[Sofia Sincă]

Gânduri, idei, simţiri, stări. Similitudini între situaţii, fenomene sau deosebiri. Uneori te gândeşti bine dacă ţi s-a întâmplat un lucru sau este invenţie a minţii. Desigur eşti confuz, voit sau nu. Apoi intervine meditaţia.

Ai un typo - de a influienţa

Am citit cu plăcere stările tale, Cosmin.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Mai degrabă îţi vine să spui în cuvinte puţine ceea ce simţi, să comprimi ceea ce ai de spus, astfel încât cuvintelor să le sporească foarte mult conţinutul...

Mi-a plăcut.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Am dus toate textele în Bibliotecă.

[Corina Militaru]

"Sunt între nord şi sud, atras fără voia mea către nord." Mi-a plăcut.

Cu prietenie,

[Gabriela Grădinariu]

     Cronica existentei unui personaj capabil de a evada din realitatea nedorita. Interesant pasajul ce are ca personaj batrana. Inca ii mai caut rostul . Nu ca nu i l-as gasi! Dar daca gresesc? Dincolo de talentul cu care este construit , textul provoaca. Felicitari!