Cântecel de doruri multe, cine-ar vrea să le asculte ...

[Monica Pester]

Să nu crezi, dorule, dor

că vii la mine-n pridvor

cu ulcele deșertate 

și-amintirile uitate,

C-am să pun pe tine șaua

și-am să măsor cu ocaua,

de mă minți sau îmi spui drept

spre ce lumină mă-ndrept,

unde să-mi mai fac culcuș 

să nu intru-n lunecuș

de minciuni și vorbe goale,

resturi și-agățări de  poale.

Iar de față să nu-mi pese,

lumina din mine iese,

doar la o tristețe mare

ce îmi leagă de picioare

Ani de vină și-ntuneric

și de succes efemeric.

Nu mai merg în rând cu ele,

îmi văd numai de-ale mele,

Geometriile creștine, 

câmpurile toate pline,

de maci și de rosmarin,

să primesc iubirea-n plin.

[Maria Mitea]

Frumos, un râu curgător versul!

Monica am citit cu mare trag, dintr-o răsuflare! 

(doar poate aici aș scrie ”spre ce lume mă-ndrept,” -  ”lumină” mai este folosit și în altă strofă, - și apoi mi se pare că dorul nu e neapărat interesat de lumină, dar mai mult de Lumi, și Lume, - Pentru că în Lumină dorul se cam disipează, de aiai și se ascunde în tristețe, face mariag cu tristețea... )

[Vasilisia Lazăr]

Scrisă într-o notă populară, poezia exprimă adâncimi de dor și melancolie, reflectând asupra singurătății și căutării unei iubiri autentice, precum și nevoia de a găsi propriul drum și echilibru în mijlocul tumultului vieții. Frumos și melodios.

[Grig Salvan]

Un text plăcut prin aerul ștrengăresc și stilul popular săltăreț în care e scris. 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Am ascultat și am rezonat melodios.

[Monica Pester]

Mulțumesc. Cântecelul meu nu e de comentat, ci doar de ascultat, amintit și, poate, rezonat ...

[Stanescu Valentin]

cântecel de dor şi dor rostit către adevăr...