Macul din lan

[Stanescu Valentin]

 

                                              Cu paşi de maci,

                                                Însângerată, Clipa

                                                În răsărit căzu...

                                                Cu deget tremurâd

                                               Atinse-n aur struna

                                               Şi soare se făcu…

 

                                                      Mihaela Bălăceanu

 

Macul arzând în lan de grâu e o floare solitară,

care nu se dă bătută, an de an în lan apare,

iar culoarea lui trezeşte ochiul nostru-n clipa rară

când ajungem să-l privim din a vieţii alergare...

 

Macul roş în părul negru sângele fierbe în vine.

Macul roş pe chip de fată-i puritate în lumină.

Sufletul în om tresare radiind alte destine...

Floarea mândră-ncet se stinge de e ruptă din tulpină.

 

Ochiul roşu ne priveşte, prinsă-n dor floarea Iubirii,

lujer fin dansează-n aer, cânt sublim încet compune.

Pictori i-au ’nălţat omagii, dedând frâu liber privirii...

 

El ne-ndeamnă la ieşire din continuul tumult.

Primeşte-n Inimă-n tăcere blânda-i vorbă ce ne spune:

să asculţi Macul din mine, Macul din tine să ascult!

 

[Stanescu Valentin]

 

Doamnă Vasilisia, nu-i bine să nu cutez către studiu spre talent dar la restul meu de zile mă mai amăgesc un pic aşezând în albe file gânduri prinse-ntr-un torent şi aşa rămân apoi nu mai stau să îl despic...

[Vasilisia Lazăr]

În legătură cu versul liber, aș spune și da și nu. Nu e ușor de scris vers liber. Și acela trebuie să aibă un ritm interior și multe altele, unele dintre ele nefiind necesare poeziei clasice. Ambele stiluri cer talent și studiu.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, vă mulţumesc pentru comentariu. Voi căuta esenţa, metafora şi respectarea chingilor versului clasic, mai puţin cerută de versul liber...

[Vasilisia Lazăr]

Nu întotdeauna (de fapt, foarte rar), cantitatea merge mână în mână cu calitatea. Eu cred că, din vervă creativă, puneți prea mult accent pe versificație (mă refer aici și la comentariile versificate) și pierdeți din vedere poezia. Mi-ar plăcea să găsesc mai multă esență, mai multă metaforă și mai multă atenție la respectarea regulilor prozodice. 

[Stanescu Valentin]

aDa, cum scrii tu poezie la poezie!

Sunt sigur că şi căţeii mei erau atraşi de flori. Când erau pui năzdrăvani au rupt un mac pe care l-au prins amândoi de câte un capăt al lujerului şi alergau către mine voioşi. Dacă aş fi fost pregătit de o fotografiere ar fi arătat magnific. Dar poza lor este în sufletul meu ca un eveniment unic. Macul nu mai este, cel mic nu mai este, iar cel mare, ca un gladiator, încă mai înfruntă viaţa...

 

[Ada Nemescu]

Citesc cu suflet de femeie, simt ca un poet, mă sfiesc ca un pictor, admir ca un om dintre oameni, MACUL!

Delicat ca primul sărut, dulce ca roua, însângerat și viu în lanul de grâu!

Nu poți scrie despre maci fără să tresari a bucurie... 

Cu bucurie rămân și mai citesc încă o dată...

parcă sunt  lacrimi de sfinți

macii în lan risipiți

sunt buze rătăcitoare 

între cer și pământ pe răzoare

aDa, cu bucuria citirii

[Maria Mitea]

 

”Buchetul de maci adun

dintr-un lan mare de grâu

şi-mi e greu, acum să-ţi spun,

gândul să-l mai ţin în frâu...” -

Valentin, Mulțumesc

Pentru Maci

pentru cei prinși la ureche

și cei suflete pereche

legănați de ape dulci

cei sălbatici pe sub tuci

ce ne lasă să îi scriem

brațele să le umplem

în bătaia vântului

în suflarea plânsului

să ne scalde-n șoapte calde

să ne mângâie pe spate

ca pe pruncii nimănui

ca pe cucii timpului

ca pe pruncii nimănui

ca pe cucii timpului

[Stanescu Valentin]

Maria, sunt bucuros că macii te-au adus în pagina mea. Ai avut alte dureri să vindeci, alte gânduri te-au răscolit spre neînţelesul vieţii. Cred că am mai adus aici alţi maci dar ţi-i ofer pentru  poezia ta cu macii roşii.

 

Maci

 

Pe câmpul de necuprins

priveşti uimită şi taci

când e totu-n roş-aprins

în iarbă sclipiri de maci.

 

Petale de roşu-nchis

culeg rouă-n dimineţi

şi ne plimbă într-un vis

cu iubire vieţi de vieţi.

 

Macii prinşi lângă ureche

l-au aprins pe-al meu bunic,

i­-au dat sufletul pereche

prim sărutul pe colnic.

 

Ei se-aşează-ntr-una şic

în plete de femeie,

fac din dorul cât de mic

unul cât marea Egee.

 

Buchetul de maci adun

dintr-un lan mare de grâu

şi-mi e greu, acum să-ţi spun,

gândul să-l mai ţin în frâu...

[Stanescu Valentin]

Tudor, uneori mai apar din pana mea şi versuri sprinţare şi muzicale, dar povestea mea a avut un format mai mare decât o Valentă vrând să fie un îndemn la deşteptarea emoţiei între oameni. Prelungind poezia aş spune:

 

Spune-mi că mă placi,

Când trec al tău prag!

Spune-mi că-ţi sunt drag

Într-un lan de maci!

[Stanescu Valentin]

Grig, ai dreptate, mai ales oamenii născuţi la ţară retrăiesc copilăria odată cu apariţia florilor de mac la margini de holde de grâu şi nu numai. Anul acesta îi întâlnesc mai ales la margini de şosele. Mă opresc şi îi admir şi gândul mă roagă să mai rămân cu ei. Maci albi, maci roz, maci galbeni, maci de dor şi jar adolescentin ce ne-nfioară prin simplitatea lor.