nocturnă

[Stanescu Valentin]

 

                                                                        „să sting în pumni tăcerea de-a te lăsa să crezi

                                                                         țineam să vină ploaia ca să mai strâng din gânduri

                                                                         c-aveam răspuns la toate, chiar unul printre rânduri

                                                                         ca un topor ce toacă și-n Cehov, prin livezi. ”

                                                                                          Tudor Cicu

 

 

se-aprinde felinarul în uliţa pustie

tresare noaptea-n spaime ascunsă-ntre uluci

iar ciuful strigă-n goarnă chemări de pribegie

cărarea zace lată sub ploaia cu bulbuci

 

mă picură în plete ciubotele mi-s ude

noroiul se lipeşte ca melcul de-o tulpină

cuvântul mi se-nmoaie timpanul nu aude

în ochi abia-mi pătrunde o geană de lumină

 

’nainte e lacustru ’napoi e renunţare

busola pierde polul şi vântul tună greu

m-am rătăcit de mine ciudată întâmplare

să cred c-ajung la tine eşti doar în visul meu...

[Amanda Spulber]

Picturală și senzorială! Mă transpune acolo în clipele de zbatere și rătăcire.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, ceea ce aţi citit a fost clipa unei stări de gol trecut din amintiri în seara ivirii acestor rânduri. Adolescentul din mine a trăit seri lacustre, pustii, tumultoase în drumul spre iluzia de care nu se putea desprinde... După ce am terminat de revărsat toate cuvintele am rămas uimit cum de am scris aceste trei strofe intense, în paralel citind postarea Domnului Cicu care a fost, poate, catalizatorul scrierii mele...

[Stanescu Valentin]

 

aDa, m-ai emoţionat cu poezia ta şi ai dat tonul trecerii mele de la golul serii la plinul sufletului. Am comentat într-un catern simţirea poeziei tale şi apoi starea s-a dus mai departe după ce am citit poezia Domnului Cicu. Rezultatul a fost o destindere a bucuriei. Mulţumesc pentru postare şi replici poetice.

 

[Stanescu Valentin]

Tudor, eram într-o stare nedefinită, atunci când am citit poezia ta. Pe măsură ce parcurgeam textul tău auzeam o zarvă a cuvintelor care îşi căutau locul şi cu un ochi citeam iar cu celălalt îmi dirijam mâna să adune în ordine vocalele şi consoanele, să le aşeze în rânduri în aşteptarea rimelor dătătoare de sens, muzicalitate, peisaj, tumult, însingurare, acceptare a realului... Începutul a fost un comentariu postării Doamnei Ada care mi-a deschis izvorul cuvintelor...

 

[Monica Pester]

Frumusețea metaforelor este însă de necontestat.

[Monica Pester]

Lugubră atmosferă, intensă, potrivită unui adevărat coșmar . . .

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, observ că sunteţi în contact permanent cu tot ce se postează aici. Aceasta mă duce cu gândul că trăiţi ceva special cu fiecare postare pe care o studiaţi. Ceea ce aduceţi la rându-vă aici este de valoare şi sunt bucuros să îmi imaginez mesajul pe care îl transmiteţi. Să ne bucurăm de frumuseţea cuvintelor luminoase!

[Stanescu Valentin]

Trei urmăritori consecvenţi ai dăltuirilor cuvinetlor mele pe coloana efemerului! Voi răspunde în ordinea primirii semnelor de recunoaştere a glăsuirii mele.

 

[Ada Nemescu]

Foarte expresive versuri! Sunt imagini vizuale, auditive, sunt senzații reale aproape pipăibile...

Granița visului este atât de fină...flu...

Mare lucru inspirația!

aDa

[Tudor Cicu]

Mereu într-o alunecare ca de basm, pentru că tot ce se întâmplă ulterior cu aria ta „de cuprindere” - și uimit că poemul a venit în urma altei intervenții făcute la un comentariu”. Inspirația ta nu e decât efectul logic al admirației pentru cuvânt, prin care ne și treci cu o anumită încărcătură emoțională. Poezia, la tine, începe cu omul locuit de trăirile lui. Un poem reușit!