Mă rătăceam prin anii cruzi...

[Amanda Spulber]

Mă rătăceam prin anii cruzi,
Aduși pe umeri de comete;
Erau romantici și absurzi,
Din rai porniți să se îmbete.

. 

Și mă pierdeam pe-adânci poteci –
Timide sau efervescente,
Dansau prin ramurile reci,
Se unduiau printre torente.

. 

Venea și vremea să suspin
Când se-ncrunta de jar lumina;
În fiecare zi un spin
Îi pătrundea acid retina.

. 

Iar anii, ca într-un vârtej,
Intrau în ringul fantomatic –
Cu pașii ritmici, de manej,
Prinși în destinul acrobatic;

. 

Se răsuceau nedumeriți,
Popasul cum să îl mai ceară –
Și se topeau apoi smeriți
În epopeea dulce-amară.

[Mihaela Popa]

o poezie tare frumoasă, delicată dar puternică, admirație!

[Denisa Curea-Popa]

Ca o rătăcire printre stele si vârtejuri de emoție.

Cu bucuria lecturii 

[Stanescu Valentin]

Amanda, ai o dedicaţie în postarea mea – Umeri de femeie!

[Amanda Spulber]

Ada, mă onorează aprecierea ta generoasă. Mulțumesc mult!

Valentin, mă emoționează felul în care rezonezi. Reușită valenta! Să o postezi și separat, dacă vrei. Mulțumesc mult.

Domnule Tudor Cicu, sunt onorată și recunoscătoare pentru semnele de lectură elaborate și generoase. Vă mulțumesc mult!

Gabriel, aprecierea e supergeneroasă, mai ales că vine de la un poet care pentru mine e sinonim cu ritmul și muzicalitatea. Îți mulțumesc mult!

[gabriel cristea]

Magistral poem! 

[Tudor Cicu]

O incursiune în vastitatea pierdută a unor clipe care îi lasă și cititorului spațiul necesar pentru propria imaginație și interpretare a unor treceri prin acei ani „romantici și absurzi”. O rostuire bine versificată care ne pierde și pe noi în „epopeea dulce-amară”, poate uneori prea nostalgici în fața zidului de tăcere care e viața. 

[Stanescu Valentin]

Amanda, ce frumos şi  trist ai descris viaţa! Rămân în tonul dat de tine şi aduc şi eu un omagiu golului ce ne înconjoară.

 

 

                                                                       în marele gol

 

                                                              în marele gol

                                                                     anii înşir

                                                                       mărgele

                                                                           pe un

                                                                                 fir

 

                                                                                    în marele gol

                                                                                    mă-ntreb suspin

                                                                                    de ce? de

                                                                                    unde

                                                                                    vin?

 

                                                             în marele gol

                                                             trăiesc pustii

                                                                           iluzii

                                                                          mii şi

                                                                              mii

 

                                                                                   în marele gol

                                                                                   nu rămân viu

                                                                                   pedeapsa

                                                                                   e că

                                                                                   ştiu...

[Ada Nemescu]

Foarte frumos! Un univers ireal , pictural!  Te felicit,  aDa