Coţofana curioasă

[Stanescu Valentin]

 

Răvăşit de gânduri inutile

ce îmi răsar aiurea-n minte,

m-aşez în zorii-acestei calme zile

ca liziera-n rouă să m-alinte.

 

Pe ramul ulmului văd cum creşte

cuibul unei păsări prinse-n dor,

din cuib o coţofană cântăreşte

prezenţa mea tăcută în decor.

 

Prin minte-mi trece-un gând banal:

”Un sigur cuib mi-ar fi de-ajuns...”

„Ce faci aici aşa de matinal?”

 

mă-ntreabă ea cu voce omenească ...

şocat, spontan i-am dat răspuns

că meditez în limba păsărească!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, lumea de lângă noi se întreabă ce e cu noi pe aici. De câte ori ajung în păduricea din grădină sunt întâmpinat de strigătele continue ale coţofenelor. Îşi fac câte un cuib la înălţime, apoi îl mută în alt copac. Convorbirea mea cu acea coţofană a fost verbală - noverbală în dimineaţa în care ne-am întâlnit şi am tolerat reciproc prezenţa în decor...

[Vasilisia Lazăr]

Și titlul o trimite la literatura pentru copii, însă am citit cu plăcere.

[Stanescu Valentin]

Grig, mulţumesc pentru vizită. Cu un timp în urmă am scris aici despre păsări şi taina zborului lor. Sunt preocupat ca şi tine de viaţa păsărilor iar încercările mele de contact cu biologi în dezvoltarea subiectului nu au avut până acum succes. Lumea nu mai visează!

[Stanescu Valentin]

Mihai, paisprezece versuri formă de sonet m-au adus în casa sufletului tău...

 

[Stanescu Valentin]

Amanda, mulţumesc pentru trecere, mulţumesc pentru zicere. Cuvintele adună oamenii către oameni. Să dăm drumul cuvintelor bune să zboare între noi!

[Grig Salvan]

Se spune despre păsări în general și despre corvide în special că sunt printre cele mai inteligente ființe de pe pământ, de mult urmăresc viața păsărilor, fie în natură, fie în lumea virtuală și visez să am cândva un corb, o stăncuță sau o coțofană ca animal de companie, așa cum văd că au și alții. Mica poemă în care personajul e coțofana cea curioasă, isteață și vorbitoare, pare a fi din cărțile pentru copii, dar și pentru oameni mari care mai au suflete de copii și cred că păsările pot vorbi.

[Mihai Katin]

un  sonet   as  zice  atipic  dar  d-voastră  scrieți   într-o   nota  de un  optimism  și  o  căldura  sufleteasca   deosebite  ceea ce  face  si  mai  apreciata compozitia...

[Amanda Spulber]

Poezia nu e perfectă, prozodic vorbind. Mi-a plăcut însă ideea de comunicare până la empatie și schimbarea rolurilor. Și poeziile din comentarii sunt frumoase. Mai ales a doua e foarte drăguță. Typo: sigur în loc de singur

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, mulţumesc pentru reciprocitate. Multe dintre poeziile mele au fost scrise în natură, despre natură. Carneţelul meu cuminte mă aşază-ntre cuvinte. Era într-o zi de mai, călduţă şi înflorită şi înverzită, când m-au bucurat pe limba lor păsărească trei gingaşe păsări ale cerului...

 

Cântecul păsărilor

 

Cântă cucu-n lizieră,

nu mai este solitar,

un ecou în atmosferă

îl îngână din frunzar.

 

Pupăza, vară străbună,

pupă lumea-n trei silabe,

în chemări vrea să impună

moţul capului, podoabe.

 

Guguştiucul nu desminte,

cântă-ntr-una iarnă, vară,

pune cântecu-n cuvinte

mai ’nainte să apară.

 

Zbor spre tine şi mă cuc,

înc-odată te pup-pup,

printre pini mă guguştiuc,

inimioara vreau să-ţi rup...

[Stanescu Valentin]

aDa, am întârziat un răspuns la comentariul tău generos. Coţofana şi-a mutat cuibul în anul următor din ulm într-un mesteacăn cu coajă gri, mai înalt. Mă croncăne de câte ori trec prin crâng şi nu îmi mai vorbeşte omeneşte. Într-adevăr gândul meu era frământat de existenţa mea şi a ei şi a câinelui meu prieten. Mulţumesc pentru cuvântul tău! Gândul meu a trecut pe lângă alt cuib şi am constatat că şi copacii care poartă câte un cuib printre ramuri vibrează la sosirea păsărilor din sud...

 

Cuib

 

Când noua zi peste cătun mijeşte,

copacul prinde ramul ca-ntr-un horn

să ţină cuibul gol, care tânjeşte

o pasăre din sud, din Capricorn.

 

Ea va sosi cu aripile ude

de ploi, de vânt pieziş, în lungul zbor,

prin pene moi va fi ca să asude

iar cuibul s-o-ncălzească salvator.

 

 

Apoi, s-audă lin un ciripit voios,

prin frunzele arzânde-n pârguire,

iar joaca printre ramuri în sus şi-n jos

să-i scoată trunchi bătrân din amorţire.

 

Si-n mine este gata un cuib arzând,

secundelor din stolul primăverii

să le-nmulţesc tăria, gând cu gând,

să împlinesc iar taina re-nvierii.