Sunt singur, Doamne,

departe de cel pe care l-ai zămislit.

M-ai ridicat din pământ

dar zborul meu a fost prea scurt ...

 

Sunt asemenea copacului,

rând pe rând îmi pierd frunzele:

frunzele amare ale răutăţii frăţeşti,

frunzele dese ale invidiei,

frunzele murdare ale răutăţii omeneşti,

frunzele  schimbătoare ale vicleniei,

crescute toate din seva ascunsă a ispitei,

departe de lumina Ta diurnă.

 

Poftele mele, cele fără de măsură,

prin hrană şi vorbă au strâmbat jalnic

chimia de început a trupului meu

şi au rodit fel şi fel de boli.

 

Truda Ta de noapte să-mi refaci trupul

eu o nărui de cu zori, cu Mintea-ntunecată,

chiar şi când simţirea Inimii urlă

să mă trezească spre Tine...

 

Averea! Averea! Averea!

e strigătul ereditar

izvorât din balaurul supravieţuirii,

oglindit în faţa nevăzută a banului...

 

Unde-i agoniseala vieţii?

Unde-i bucuria netrăită a vieţii?

Unde-i gândul cel departe de tine?

Risipa clipelor goale tare mă doare ...

 

În miez de noapte, prin vis,

primeşte a mea rugăciune,

tot mai aproape de tine

aşează-mi Sufletul, în altă dimensiune!

 

Când frunzele căzute s-au dus,

mugurii aşteaptă primăvara Ta!

Trece-mă lin, dincolo de-apus,

departe de răul de a avea!

Vizualizări: 93

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe Aprilie 10, 2025 la 6:26pm
Îmi amintește un pic de poezia lui Arghezi „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș". Aici abordarea este diferită: mai directă și mai cuminte. Răzbate însă aceeași dorință de comunicare și comuniune cu divinitatea.
Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 10, 2025 la 12:21pm

aDa, cu înţelepciune de om trecut printre a fi şi a avea, mă prijină că nu sunt singur ci sunt cu Dumnezeu. Titlul se referea la singurătatea mea cu mine când cele trecute mă îndepărtează, în minte, de Cel ce mă ştie şi când drumul prin hârtoape este lung şi greu. Mulţumesc pentru gândul cel cald adus aici!

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Aprilie 10, 2025 la 12:15pm

Domnule Valentin, vă rog frumos să aveți răbdare, să mă așteptați! 

Prețuire!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Aprilie 10, 2025 la 12:07pm

Eterna dilemă între "a fi* și "a avea"

Nu ești singur când ești cu Dumnezeu!

Și nici când în oglindă te privește - "eu"

Și umbra - ți e cu tine! Te sprijină mereu

Când drumul cu hârtoape îți este lung și greu...

aDa

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 10, 2025 la 12:02pm

Doamnă Denisa, aţi luat un start bun şi printre cei care au deschis această postare aţi fost prima care aţi adus un semn de lectură însoţit de un comentariu cald, de suflet. Imi doresc să ajung să văd o poezie de-a Dumneavoastră atunci când veţi îmbrăca cele trei sferturi de veac pe care le port acum... Cu gândul spre o primăvară mai caldă!

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Aprilie 10, 2025 la 11:39am

Sufletul caută mereu o dimensiune mai înaltă, o apropiere de divinitate și toate poverile sunt lăsate in urmă. Un apel la regăsire spirituală, la reîntoarcerea la estența divină. Cu bucuria lecturii 

Hristos în mijlocul nostru!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Rotariu Dorel şi Vasilisia Lazăr sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Rotariu Dorel îi place postarea pe blog mai erai și tu în vis a lui Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zborul a utilizatorului ovidiu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Zborul a lui ovidiu
cu 2 ore în urmă
ovidiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zborul a utilizatorului ovidiu
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zborul a utilizatorului ovidiu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Zborul a lui ovidiu
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mai erai și tu în vis a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mai erai și tu în vis a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Patima poeziei a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ambrozia a utilizatorului Rotariu Dorel
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ambrozia a lui Rotariu Dorel
cu 7 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Patima poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog mai erai și tu în vis a lui Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Unirea a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog mai erai și tu în vis a lui Tudor Cicu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Zborul a lui ovidiu
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor