mereu mi s-au împlinit presimțirile.
vă vorbește un om născut acum o sută de ani
care spera mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce
acasă
nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de mințit

deci m-am umflat de plâns

nici măcar nu puteam să spun cuiva că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarța copacilor desfigurați de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ți le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ține în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina mașinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe.

deci nu-mi vorbiți despre iad

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona cu 7 ore în urmă

Viața iadul în care trăim. O atmosferă tristă, la care participă și natura. Am citit cu interes, domnul  Petruț Dan!

Frumos ai spus Ada, ”Ca și cum ai avea brațe frumoase și n-ai cunoaște îmbrățișarea!

Nu mai știu de unde s-apuc tristețile tale. Sunt insistente ca umbrele...”

Comentariu publicat de Stanescu Valentin Miercuri

Dan, am citit mai sus o poezie din suflet trist de copil. Am citit mai jos o altă poezie, în oglindă, căutând sensul celor cinci steluţe... Iată că şi eu trăiesc în această atmosferă creată de cuvinte. Pe măsură ce citim, începem să înţelegem puterea cuvintelor şi taina tăcerilor...Felicitări celor doi autori!

Comentariu publicat de Ada Nemescu Miercuri

Am venit chemată de stel(uțe)...

Și-am găsit dor de rană de iubit!

Înțeleg. Cineva mi-a mărturisit că n-a fost îndrăgostit vreodată - se poate mai trist?

Ca și cum ai avea brațe frumoase și n-ai cunoaște îmbrățișarea!

Nu mai știu de unde s-apuc tristețile tale. Sunt insistente ca umbrele...

Și eu venisem după stel(uțe).

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Publicație, redactor și coordonator literar la Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înflorire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecoul a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dilemă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O altă venire a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog O altă venire a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zborul spre Lumină a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăcerea a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Strada interioară a lui Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Strada interioară a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Dilemă a lui Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dilemă a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce-a fost a fost... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Cum ar fi... a lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ar fi... a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Tăcerea a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tăcerea a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ce-ar vrea, doamnelor, bărbatul? (satiră) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 5 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce-ar vrea, doamnelor, bărbatul? (satiră) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Zborul spre Lumină a lui Stanescu Valentin
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Între timpuri a lui Dumitru Mocanu
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor