*****

[petrut dan]

mereu mi s-au împlinit presimțirile.
vă vorbește un om născut acum o sută de ani
care spera mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce
acasă
nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de mințit

deci m-am umflat de plâns

nici măcar nu puteam să spun cuiva că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarța copacilor desfigurați de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ți le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ține în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina mașinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe.

deci nu-mi vorbiți despre iad

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Viața iadul în care trăim. O atmosferă tristă, la care participă și natura. Am citit cu interes, domnul  Petruț Dan!

Frumos ai spus Ada, ”Ca și cum ai avea brațe frumoase și n-ai cunoaște îmbrățișarea!

Nu mai știu de unde s-apuc tristețile tale. Sunt insistente ca umbrele...”

[Stanescu Valentin]

Dan, am citit mai sus o poezie din suflet trist de copil. Am citit mai jos o altă poezie, în oglindă, căutând sensul celor cinci steluţe... Iată că şi eu trăiesc în această atmosferă creată de cuvinte. Pe măsură ce citim, începem să înţelegem puterea cuvintelor şi taina tăcerilor...Felicitări celor doi autori!

[Ada Nemescu]

Am venit chemată de stel(uțe)...

Și-am găsit dor de rană de iubit!

Înțeleg. Cineva mi-a mărturisit că n-a fost îndrăgostit vreodată - se poate mai trist?

Ca și cum ai avea brațe frumoase și n-ai cunoaște îmbrățișarea!

Nu mai știu de unde s-apuc tristețile tale. Sunt insistente ca umbrele...

Și eu venisem după stel(uțe).

aDa