Plânge o vioară

[BOTICI GABRIELA]

SONET CXIII

Plânge o vioară, Cerul se deschide

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină

În acorduri tandre, calde și timide.

 

Ritmul definește curgerea divină

Iar tăcerea, parcă, singură divide

Armonia-n gânduri, note sferoide

Fredonând albastru-n cânt de violină.

 

Timpul n-are margini în secunda mută

Răsăritul naște orizonturi clare

Fără de apusuri, viața împrumută,

 

Din trecut, neantul. Mă revărs în mare

Și plutesc în mine lumea cea trecută

Și cea care vine, toate vor să zboare

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. O zi cu soare-n toate!

[Grig Salvan]

O muzică e-n toate, spunea filosoful antic, viori și flaute fermecate se ascund în toate ale lumii, din viori nasc flori și se desfac lumini, note ca sfere diafane zboară în văzduh, iar pe toate sufletul le cuprinde în sine și numai el le poate contempla. Un sonet bine scris ca de obicei, cu armonii și incantații magice.

[Mihaela Popa]

frumos!

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos.

[petrut dan]

Am citit cu interes, drag!

[Ada Nemescu]

Frumoasă poveste trăită înalt! aDa

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc din suflet. O seară minunată tuturor!

[Mihai Katin]

Mă revărs în mare

Și plutesc în mine lumea cea trecută

Și cea care vine, toate vor să zboare   aceasta  mirabila  definiție  a unui  univers  personal   de  care  uneori   nu  ne pasa,poemul   ne  poarta în aceeași  galerie  clasica  a luminilor   celeste   ,a momentelor  de  inefabil liric:

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină     daca  încă  se scrie  o  asemenea  lirica poetica   poema  româneasca    este  un  Phoenix   pe  care poate  nu-l  meritam  dar   care  nu   ne  uita....

[BOTICI GABRIELA]

Superb! Mulțumesc. 

[Stanescu Valentin]

Citez alte idei: ’’ Mă revărs în mare / Și plutesc în mine lumea cea trecută / Și cea care vine, toate vor să zboare’’. Suntem în marele fluviu izvorât de niciunde coborând către niciunde, mânaţi de busola căreia îi spunem Speranţă. Apropii un fel de sonet de-al meu de cele 14 versuri ale tale.

 

Facebook ?

 

Cineva ne urmăreşte, pas cu pas ne agresează,

vrem-nu vrem suntem în turmă şi ne place-n întuneric,

e la modă telefonul smart sau clasic, ce contează,

facebook este „desfătarea” ce ne bucură himeric.

 

Butonând cu ochii-n fum, nu mai vezi în jur o floare,

stai cu fata la-ntâlnire, nu-i mai întâlneşti privirea,

tu şi ea priviţi ecranul ce v-aduce-nstrăinare,

virtual devine viaţa, virtuală şi iubirea.

 

Joc de energii e-n lume, cad imperii, cresc imperii,

ne aliniem cu toţii către saltul în vibraţii

când nu vor mai fi motive să mă sperii, să te sperii.

 

Generaţii noi veni-vor, de Lumină încărcate,

bezna ce ne stăpâneşte coborâ-va-n alte spaţii,

vom vorbi fără cuvinte, fără smart-uri alterate...