Claustrofobie

[Amanda Spulber]

Curg zgomote – un programat ceasornic,
Iar stele nu-s, doar nori târzii mă-mbată
Și beau încet licoarea blestemată,
În ritmul stabilit deja, statornic.

. 

Un val acid în minte se arată
Și se răstoarnă peste mine dornic;
Când miezul nopții bate-n vechiul ornic,
Încerc s-ating lumina, disperată.

. 

O lume strâmtă, care-agonizează,
În aspre chingi de-oțel mă strânge parcă,
Deși mă zbat să-mi țin voința trează;

. 

Otrava se strecoară și mă-ncarcă, 

Simt sunete ce mă carbonizează  

Și nu mai văd o salvatoare arcă. 

[Ada Nemescu]

Versuri percutante, dar care-și păstrează o logică și un traseu ascendent, cititorul poate înțelege frământările sufletești inerente. Am citit cu interes, aDa

[Amanda Spulber]

Grig, mulțumesc mult! Întotdeauna o bucurie aprecierea ta. Într-adevăr, eram într-o stare nu tocmai plăcută atunci când am scris. Au fost niște zgomote în fiecare noapte, timp de o săptămână sau mai mult (nu am reușit să aflu de la ce veneau, ori se construia ceva, ori era un aparat care făcea altceva) și mi-au accentuat claustrofobia.

[Amanda Spulber]

Denisa Curea-Popa, vă mulțumesc din suflet! Mă onorează aprecierea. O toamnă cu liniște și bucurie!

[petrut dan]

Semn de lectură, cu drag!

[Grig Salvan]

Deși scrisă de o femeie, de la care te-ai aștepta la o poezie mai diafană și romanțată, poezia semnată Amanda Spulber are un soi de duritate oarecum masculină, cu tușe aspre și cuvinte tari, dar care sună dureros de viu și izbitor de realist, adevăruri personale crude rostite fără menajamente. Ceea ce e o notă bună. Citesc mereu cu plăcere și interes aceste sonete.

[Denisa Curea-Popa]

Soare-n suflet și bucurii infinite! 

Admirație!