Fugă prin Calea Lactee

[Monica Pester]

Coboară din ceruri ploaie de stele,

E bolta străpunsă ca fagurii-n stup

Luna tăcută, se-ncruntă la ele,

De unde să știe că are un trup ?

Mă pierd  ușor în Calea Lactee

Citesc în astre ce‐nseamnă dor,

Aș vrea să trăiesc și în altă cheie,

Să-mi caut odihnă în propriul tor.

Și ninge tot timpul, ninge cu vise

Cireșul cel tânăr deja-i scuturat

Văd zilele lungi, toate desprinse

Din gri-ul trecutului desferecat.

Pe-o aripă simt unduirea de miere,

Pornită din lujerii mici de sulfină

Pe cealaltă urcă un gând de-nviere

Din inima încă fierbinte și plină.

Iar viața-mi aduce lecții precise,

Strecoară  domol ce nu am știut,

Mă-ntoarce mereu la cele promise

Și timpu-mpletește firul pierdut.

[Mihaela Popa]

citit cu drag

[bolache alexandru]

Am poposit cu drag!

[Grig Salvan]

Calmă și caldă meditație despre viață și lecțiile ei, despre cunoașterea de sine, despre timp și ce aduce cu sine. 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, gândul poate da o fugă oriunde-n Univers timp şi spaţiu se conjugă precum vorbele-ntr-un vers de-l privim cu disperare necuprins aşa ne pare însă el e-o picătură dintr-un tot fără măsură...

 

                îmi ţin îndoiala orice s-ar zice

          dincolo-i viaţa restu-i poveste

     aici doar furtună timpu-i complice

acolo-i oriunde şi totul este

 

trăind pân’ la capăt cu-o moarte datori

     lipit de un lut printr-o forţă mută

           gândul te-ndeamnă că poţi să zbori

                 să treci hotarul nimic nu te-ajută...