se presupune că nu-mi cunosc viitorul dacă

pe la spatele meu oameni lipsiți

de prejudecăți

lasă răul să se vindece

singur

din aproape în aproape

de parcă s-ar lua după Madonna cu pruncul-

emoția femeilor ia formă de zîmbet

la ideea de mamă

 

fără vreun gând nepotrivit îți privesc trupul

 

mi se pare sau ai niște culori pe care nu le-ai purtat

niciodată

până acum nu am știut cum să-ți ating

sânii

mi-au ținut de urât și de foame

 

de sete ar putea să reziste doar o iubire de care  

sunt

conștient

că în fiecare noapte ne-ar lua câte-un rând de piele

fără să se gândească la consecințele consumului de alcool

și fără pauza de somn  

între cele două vieți pentru care îmi doresc să nu fi plecat niciodată

de-acasă

inima să mă strige din prag

leneșule

 

după zațul unei băuturi calde pline de siluete

învăluitoare

ceața depune straturi sub coaja copacilor

odată cu rostogolirea apei printre picioarele podului pe care nimeni nu are curaj

să-l treacă fără să-și închine destinul

  

pentru că nu primisem gândul că ai putea fi piatra

pe care aș avea dreptul s-o arunc

primul

inconștient de puterea cuvântului scris

adorm bucuros să mă tem

 

de negrul tău ce personifică tinerețea

nestăpânită

dorința

trezindu-mă zilnic printre cireșii hotărâți să mă piardă

iubirea împotriva căreia nu există

lege cu numele atât de frumos la rostit

maria la portuguesa

 

Vizualizări: 118

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr cu 1 oră în urmă

Un poem de dragoste deosebit de frumos. Dacă ar fi să mă iau după titlu, care e și titlul unei melodii triste, în care iubirea e și bucurie, dar și agonie, aș putea crede că și poemul tău vorbește tot despre o dragoste nefericită, puternică, dar imposibilă, deși nu prea pare a fi asta. Așadar nu știu dacă e și ideea poemului sau ai folosit acest titlu doar pentru că îți place melodia, e greu de descifrat la tine, mai ales că poezia ta nu e niciodată doar despre ceva, ea e mereu despre mult mai multe, iar această complexitate însoțită de un anume ermetism duc uneori la obscurizarea textului poetic de către cititor, mai ales atunci când modul de gândire, nivelul cultural și afectiv al acestuia este diferit de al tău. Totuși (după părerea mea) conținutul poemului nu pare a avea legătură cu titlul și cu versul final, acesta fiind pus acolo doar pentru a epata, dar e posibil, din motivele enumerate mai sus, ca eu să nu înțeleg. Și nici nu aș crede că ai folosi un ermetism intenționat, ci mai degrabă că acesta e un dat natural care izvorăște din dotarea ta nativă, deci s-ar părea că eu nu înțeleg. Însă dincolo de această discrepanță dintre titlu și conținut, este, după cum am mai spus, un poem de dragoste deosebit de frumos.

Comentariu publicat de petrut dan ieri

Monica, îți mulțumesc, apreciez comentariul amplu și frumos scris, drag!

Comentariu publicat de petrut dan ieri

Ramona, mă bucură trecerea și semnul, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan ieri

Ada, mulțumesc, drag!

Comentariu publicat de Monica Pester Duminică

Poet fără stavile. Nu-ți pasă nici măcar de eventualitatea că n-ai fi înțeles de cel care te citește. Ești un sentimental eclectic ce îmbină ermetismul simbolic cu clasicul , deși rar. Ei, bine, această înlănțuire de discursuri au un sens atât de bogat încât ești tentat să nu mai scrijelești sub cuvinte și să le percepi mot-a-mot. Asimilezi trăirea mesajului exact cât îți permite sufletul tău de iubitor de poezie. Pentru că măiestria ta, Poete, este de a scrie universal. Pentru toți și  toate. Ești ca o enciclopedie de trăiri, la dispoziția cui are dorința să te soarbă și să învețe . 

Nu pot decât să-ți mulțumesc pentru oferta generoasă.

De multe ori, poeții au o viață particulară diferită de cea pe care o expun în scrieri. Ceea ce dovedește că înlăuntrul unui poet, Dumnezeu și-a pus amprenta, fie că acesta e perfect conștient de asta sau nu. 

Poete, fie ca pana ta să fie mereu încărcată cu acest dar divin.

Poete,

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona Duminică

Imagini frumoase.  Îmi plac în mod deosebit versurile "trezindu-mă zilnic printre cireșii hotărâți să mă piardă"

Comentariu publicat de Ada Nemescu Sâmbătă

O destăinuire  sinceră, aproape o confesiune intimă a unui personaj care nu se ostenește să caute, doar știe să aștepte.  A găsit cumva secretul timpului, ìși permite luxul să aștepte, purtând o tristețe ca pe o eșarfă permanentă, Amintește de Petre din Pânza de păianjen, al Cellei Serghi,

emoția femeilor ia formă de zîmbet

la ideea de mamă 

adevărat și frumos, minunat când se întâmplă,  atunci Dumnezeu ne dă binețe

am citit cu interes, aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se topesc columbii... a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lebăda a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog iubesc a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Le vând le vând a utilizatorului carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog maria la portuguesa a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Adâncuri a lui Ana-Maria Butuza
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea zeilor a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog P'-un ciopor de boi a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Treci a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub un cireș a utilizatorului Alina Ilie
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Recunoștință a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adâncuri a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Recunoștință a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Povestea zeilor a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea zeilor a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lebăda a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Recunoștință a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog lebăda a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Zarra
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor