Răbdare, suflete, răbdare

[Denisa Curea-Popa]

Câtă răbdare poți avea nu-mi spune,
Mai bine spune-mi cum lumina-n pumni
Ca struguri din podgorii, tu, aduni
Și-o ții la piept când soarele apune.

Ți-e frate răsăritul și cunună
Cu sora ta, pădurea, împletiți,
Iar murgul dimineții potcoviți
Cu libertăți divine împreună.

În podul palmei-ți tremură poeme,
Ca-n ciutură imaginea Lui Crist
Că-n poezie chiar și cel de-i trist
Renaște, se smerește, nu se teme.

Poate că plămădești din orice rană
Vitraliile zilei de-nceput
Unde doar îngerii au încăput
Cu duh și ritualic ca la strană

O veșnică pricesnă e chemarea,
Necontenita trudă spre înalt,
Că sufletul din umbră face salt...
Cu siguranță, asta-i vindecarea!

[Nikol MerBreM]

Am citit cu plăcere acest poem, un poem dens, cu imagini poetice construite cu migală, cu mesaj profund, așa cum sunt toate ale tale, Denisa! ,,În podul palmei-ți tremură poeme" și da, aduni lumina în pumni!

Drag,

Nikol

[Mihaela Popa]

frumos!

[Chris]

foarte frumos indemn!

[Stanescu Valentin]

 

Doamnă Denisa, prin versuri aţi punctat realul că toţi nu mai avem răbdare şi drumul va fi greu şi lung să-ajungem către vindecare...

 

O floare rară e răbdarea

   în jurul omului de azi

      ce şi-a pierdut de mult cărarea

         şi fala codrului de brazi

 

                                          îmbrăţişând tăcuţ căderea

                                               sensul zilei care vine

                                      nu ştie că acum durerea

                                     izvor are chiar în sine…

 

[bolache alexandru]

O poezie cu iz creștin... O continuă căutare a sufletului către vindecare.

[Denisa Curea-Popa]

Voi reveni asupra poeziei, doar să mă adun.

Vă mulțumesc, domnule Salvan!

Considerație! 

[Grig Salvan]

Un clasicism senin și curat, o metrică frumos unduitoare, un ton optimist, dar și elegiac pe alocuri, care mi-amintește oarecum de stilul lui Esenin, dar cu versuri originale și surprize stilistice la fiecare pas. (Cu mici observații: Lisia are dreptate privind acea ambiguitate, acel „că” în primul vers din penultima strofă eu îl simt în plus, iar la ultimul vers din acea strofă apare și o anumită cacofonie „... ritualic ca...”)

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, doamna Vasilisia! Bucurii infinite vă doresc! 

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, domnule Petruț Dan! Bucurii infinite vă doresc! 

[Vasilisia Lazăr]

Ți-e frate răsăritul și cunună
Cu sora ta, pădurea, împletiți,
Iar murgul dimineții potcoviți
Cu libertăți divine împreună.

Aici e multă ambiguitate în formulare. Nici nu înțelegi exact cine cu cine se acordă. Un pic de clarificare n-ar strica.

În rest, o poezie care curge frumos și are substanță lirică.