Lacrimii din zid

[Denisa Curea-Popa]

toate căințele te alcătuiesc
împreună cu lacrimile din zid
pe șevaletul timpului
cântec neînțeles de lume
însetat de idealuri

gândul sau sufletul
fără odihnă
în ropotul magic al pașilor
suspină ca o toamnă
sub mantia belșugului

mâinile trudite
ating sprânceana îngerului
veselind clipa care curge
ca un râu de munte

să ne încălzim inimile
din cărbunii tăcerilor
împăcați cu tristețile uitate în poeme

cine iubește zboară cu nuferii neliniștilor
pe unde trece Dumnezeu
în toate anotimpurile

cum te-ai gândit că suferința
e a nimănui
cunoscut necunoscut
în fâșii nedefinite
rătăcirile aduc libertăți nebănuite
până la capăt de curcubeu
și-auzi cum geme pământul

pădurile neîmplinirilor
cu genunchii strânși
cad pe jarul trecutului
că seninul zilei n-a apus

tu știi că viața nu e un joc

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, domnule Salvan! 

[petrut dan]

Semn de lectură, mai trec, cu drag!

[bolache alexandru]

O poezie despre viață așa cum este ea, despre iubire și suferință. Da; viața nu e un joc. Ar trebui să i luăm în serios dar cu zâmbetul unui copil în privire!

[Vasilisia Lazăr]

Denisa, eu abia acum am văzut că tu ai trei postări pe pagina de gardă. O să te rog să citești/recitești cu atenție Regulamentul cu privire la postarea poeziilor, e deasupra activității recente, imediat în dreapta. E menționat și în Regulamentul mare, însă acolo e mai clar.

[Nikol MerBreM]

,,mâinile trudite
ating sprânceana îngerului
veselind clipa care curge
ca un râu de munte"

Aceasta este starea pe care o simt citind poemul, chiar dacă (sau poate tocmai de aceea) ,,toate căințele te alcătuiesc/împreună cu lacrimile din zid".

Drag,

Nikol

[Grig Salvan]

Un șir de secvențe iconice intim legate într-un poem sub semnul generic al „lacrimii din zid”. Fiecare secvență cu farmecul ei, îmi place primul tablou:

„toate căințele te alcătuiesc
împreună cu lacrimile din zid
pe șevaletul timpului
cântec neînțeles de lume
însetat de idealuri”

Dar îmi place în mod deosebit cea de-a doua imagine:

„gândul sau sufletul
fără odihnă
în ropotul magic al pașilor
suspină ca o toamnă
sub mantia belșugului”

În ce priveste sentința finală, eu cred, dimpotrivă, că viața e mai degrabă un joc, chiar dacă unul grav și cu cea mai mare miză posibilă.

[Denisa Curea-Popa]

Așa a fost să fie de data aceasta...

Mulțumesc, doamna Vasilisia! Prețuire! 

[Denisa Curea-Popa]

Sunteți generos, domnule Katin. Mulțumesc pentru semnul de lectură și apreciere!

Cu bucurie

[Vasilisia Lazăr]

Mie mi-a plăcut, dar eu m-aș fi oprit la împăcați cu tristețile uitate în poeme.

Am citit cu drag!

[Mihai Katin]

toate căințele te alcătuiesc
împreună cu lacrimile din zid   aceste  doua  versuri   sunt   suficiente  unui  poem.....sa renuntati  la  ce?...de  oezie  nu  ne  putem  dezbraca ,nu  ne putem  spala   sufletul  cu  detergenti   rationali,poezia  este  o   sativa  canabis care  ne  mentine  dincolo  de  existenta  pur  liniara si  de  fapt  este  un  adevar   simplu:putem  renunta  la umbra?....