Regăsire

[Vasilisia Lazăr]

                                   Motto: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”

                                                                                                                  (Antoine de Saint-Exupery)

 

mă ghemuiesc în colţ de suflet

şi croiesc tălpilor freamăt de paşi

până-n ograda bunicilor

 

în iarba necosită

mă înfăşor în miresme

de cimbrişor

şi izmă creaţă

 

cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola

redevin copila care desenează

conturul jucăuş al norilor

 

bunica în straie albe

mă fură din când în când cu privirea

prin perdeaua subţire de muselină

ar vrea să mă cheme

în odaia cu miros de prune uscate

dar cuvintele se lovesc de pragul buzelor

strigătul se pierde-n umbre

într-o linişte din ce în ce mai adâncă

 

apoi bunica se face ulcior

ori poveste

eu mă întorc în rama veche

pentru încă o veşnicie

alături de alte poze îngălbenite

 

La mulți ani fericiți și senini tuturor copiilor lumii, dar și copilului din noi!

 

[Vasilisia Lazăr]

Grig, cel ce a avut o copilărie luminoasă și fericită și-a adunat comoara nesecată în care-și găsește mângâiere și-n cele mai dureroase clipe ale vieții. Au spus-o alții. Iar eu am avut o copilărie fericită, poate cu anumite lipsuri, dar cu atât de multă dragoste... Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, se spune că dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Vă mulțumesc cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Ce comentariu duios și frumos ai scris și tu, Monica! Se simte că mi-ai împărtășit emoția. Mulțumesc cu tot dragul!

[Grig Salvan]

Cu cât înaintez în negura timpului parcă tot mai nebulos de azi, cu atât mă reîntorc mai des și mai dureros în copilăria mea, cea în care mă regăsesc eu, cel autentic și nepervertit de nimic. Mă domină dorul de copilărie și ziua, în fiecare clipă în care iau contact cu realitatea, dar și noaptea, odată cu somnul în care cel mai adesea plonjez în apele magice și unice ale copilăriei. Și mi-aduc aminte ades de cuvintele lui Mircea Dinescu: „căci ce e omul în cele din urmă, decât un copil căruia i s-a pus mai multă carne pe trup și i s-au pus mai multe gânduri în cap?”

Un poem plăcut al aducerilor aminte, proaspete de parcă s-au întâmplat ieri. 

[Mihai Katin]

cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola

redevin copila care desenează

conturul jucăuş al norilor   daca  regasim  aceste  lucruri   este  minunat si  in acelasi   timp  necesar pentru   ca  altfel   nu  am  putea  crede ca:

apoi bunica se face ulcior

ori poveste

eu mă întorc în rama veche

pentru încă o veşnicie

alături de alte poze îngălbenite   fara  o  anume  inocenta  si  o  foame  de copilarie   viata  este  un  straniu  desert!.....

[Monica Pester]

Multă duioșie ai presărat pe sufletele noastre, Lisia. 

Ai adus toate bunicile și străbunicile într-un plan atât de prezent, încât plecarea lor la starea de ulcior sau poveste îmi pare de un dramatism care ne amprentează din generație în generație și ne ține legați de copilul din noi, o veșnicie. 

Minunată interpretare a acestui registru de o intimitate răscolitoare !

[petrut dan]

„apoi bunica se face ulcior” - un vers al cărui dramatism îl recunoaștem cu toții, dar spus atât de poetic parcă îndulcește din amarul conținut în adevărul său implacabil, un poem de ziua copilului, dar nu tocmai pentru ei, deși ajungi cu versul până în timpurile din care imaginea bunicii nu are cum să lipsească, așa cum nici iarba necosită, mereu m-am gândit că atunci când ne gândim la acele vremuri ne vine în minte această iarbă, verde, mlădioasă și foarte parfumată, probabil că se apropie sau abia intrăm în vacanță și sentimentele sunt amplificate, un poem ce se apropie cu gingășie de cititor, purtându-l, legănându-l și hrănindu-i partea aceea ascunsă, dar de origine divină, pe care  mulți o caută, dar puțini o găsesc, o încântare poemul tău my lady, felicitări, cu drag!)