aveam o casă pustie și caldă
prin care vara trecea orbită de lumini
suportabile zile mergeau în vârful picioarelor
vorbind în șoaptă
nici durerea și nici plăcerea nu îndrăzneau să ridice glasul
nopți la rând îmi imaginam un film
în care-ți împachetam dragostea
și-n care te iubeam necontrolat
părăsind locul unde morala trăia comod
ceasurile torc umede în duminica aceasta
vorbim despre lucruri simple
lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată
casa mea e caldă și vie
câteva cărți deschise pe pat bijuterii uitate prin colțuri
două pisici torcăcioase și leneșe
și noi incredibili inventând lumea
încă un vers pe care nu ni-l poate lua nimeni
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru apreciere și atenționare, Grig! Am găsit o rezolvare pe moment. Cu drag!
Un poem suav și nostalgic, o atmosferă domestică seducătoare prin simplitate și candoare, „aveam o casă pustie și caldă”, „casa mea e caldă și vie”. Decor casnic și univers intim în care „ceasurile torc umede în duminica aceasta/ vorbim despre lucruri simple”. O simplitate frumoasă și o singurătate comodă în doi. (Apropo de comodă, acolo s-a strecurat o cacofonie)
O poezie în care nostalgia își dă mâna cu frumusețea lirică. Lucrurile simple, liniștea și dragostea sunt tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiți! Dacă mai ai și două pisici torcăcioase... Ce îți mai poți dori?
Ce frumos ai făcut legătura cu copilăria, Dan! Și ce frumos ai definit pustiul lăsat/simțit de lipsa iubirii, chiar dacă ai totul în rest, sau aproape totul. Chiar și în cea mai veche și mai splendidă definiție/poezie a iubirii se spunea:
„De-aş vorbi toate limbile oamenilor şi pe acelea ale îngerilor, fără iubire nu sunt decât un clopot dogit sau nişte talgere ţipătoare.
Așa e, Monica, nimic fără iubire. Sau dacă e să vorbesc cu cuvintele lui O. Paler: „Fără dragoste suntem orfani de toate, fără pasiune suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid!”
Mulțumesc mult pentru apreciere! Drag!
Gabriela, m-am bucurat întotdeauna de aprecierile tale, știi asta, și de cuvintele pline de căldură pe care le lași mereu sub textele mele. Te îmbrățișez și-ți mulțumesc, fată dragă!
Mă bucur că ai rezonat cu trăirile mele, Dorina. Îmbrățișări și mulțumiri!
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, Floare! Sărbători luminate și la tine! Drag!
Mulțumesc pentru lectură, apreciere și semn, domnule Katin. Așa ar trebui, cum spuneți. Cu drag!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE