La trăsura gândului
am înhămat cai verzi
şi dincolo de cuvinte
am trecut prin pereți,
evadând din lumea cuminte,
aruncând unii în alții
cu frânturi de comete rebele;
tot căutându-le le-am pierdut de tot,
tot răsucindu-le de pe-o parte pe alta
le-am tocit, le-am stricat,
dar mai ales le-am furat
cuvintelor
frumusețea dintâi,
așa că fugim de ele,
urâte cum sunt acum,
dezbrăcate de sens,
aruncate în praful dens
al unui cosmos mic.
Orbecăind printre stele,
căutând înțelesuri adânci,
dar negăsind nimic,
vom reveni cândva pe pământ,
să căutăm cuvintele prunci,
încă nerostite de nimeni,
să le furăm, să le-așezăm
pe toate într-o carte,
pentru care învățații
să cutreiere lumea
venind de departe,
tocindu-și rânduri, rânduri
încălțările prin deșert,
doar un cuvânt să citească,
din cartea asta împărătească,
de nemaivăzută frumusețe lumească
a neauzitelor, nerostitelor,
celor care le-au nesocotit
de-a pururi închisă,
celor care le-au irosit,
mereu interzisă.

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Daniela Albu pe Septembrie 29, 2023 la 11:09am

Monica Pester, Gabriela Cristea, Mihai Catin multțumesc pentru popasul pe paginea mea, aprecierile și sugestiile fiecăruia dintre dvs. contează mult pentru mine. 

Comentariu publicat de Daniela Albu pe Septembrie 29, 2023 la 11:08am

Multumesc de trecere Amanda Spulber. 

celor care le-au nesocotit
de-a pururi închisă,
celor care le-au irosit,
mereu interzisă.” doar lor......

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe Septembrie 28, 2023 la 10:16pm
Da, cuvintele se mai tocesc prin folosire nechibzuită, dar limba e vie, își revine. Și la ce ar folosi cuvinte care stau doar închise în carte? Să fie citite, dar nepronunțate, nefolosite să exprime sentimente, idei, emoții? Nu cred că le-ar plăcea nici lor, cuvintelor. Sau poate nu am înțeles ideea.
Comentariu publicat de Mihai Katin pe Septembrie 28, 2023 la 8:52pm

să căutăm cuvintele prunci,
încă nerostite de nimeni,...acestea  sunt  cuvintele  ce  ne cladesc  sufletul  dar  trebuie  o  anume  tacere  sa le auzim  si  sa le  cunoastem!

cu  pretuire!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Septembrie 28, 2023 la 8:00pm

Da! Mi-a plăcut.

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Septembrie 28, 2023 la 7:28pm

Așa să ne ajute Dumnezeu! Avem un tezaur lingvistic de invidiat! 

Comentariu publicat de Daniela Albu pe Septembrie 28, 2023 la 2:49pm

Multumesc, Monica Pester.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Septembrie 28, 2023 la 1:50pm

Interesantă viziune . Și frumos acoperita !

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Monica Pester i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 6 secunde în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 minut în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 minut în urmă
Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Așteptându-i pe ruși a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut profilul lui Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aducere aminte a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E prea devreme... a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Pierdută de mine a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor