Cuvânt de pionier

[Corneliu Ion]

Știu că este o temă controversată, dar asta nu e treaba mea. Îmi amintesc doar realitatea pe care am perceput-o eu, copil fiind în anii 1960, când făceam parte din Organizația Pionierilor din RPR.

Aveam un mare respect pentru valorile pe care ni le insuflau în această organizație și printre ele, la loc de cinste era noțiunea de „cuvânt de pionier”.

Nu aveam nicio jenă să dau vina pe surorile mele, sau pe oricine altcineva, când făceam vreo boacănă și maică-mea era hotărâtă să găsească făptașul. Mai mult, dacă-mi pica bine, juram degrabă și fără sfială, pe toate cele: zău, să mor io, să n-am parte, să mă trăsnească Dumnezeu. Însă niciodată, dar absolut niciodată, când a fost cazul să-mi susțin nevinovăția într-o cauză, nu mi-am dat cuvântul de pionier, atunci când știam că sunt vinovat. Așa cum și mai târziu, niciodată nu mi-am dat cuvântul de onoare, pentru a acoperi un neadevăr. Când garantezi un adevăr prin propria-ți onoare, trebuie să înțelegi că onoarea umană este sacră. Veșnic.

Mama avea un fel de ritual: în fiecare vară punea în spatele casei două damigene de 10 litri, cu vișine și zahăr. Acolo era soare toată ziua și se topea mai repede zahărul, prefăcându-se în sirop. Apoi mama punea alcool și vișinata era gata! Ei, zilele acestea, până se făcea siropul, erau raiul meu. Mama lăsa în soare damigenele și până seara doar le mai controla, din când în când. Două-trei zile eram călare pe damigene. Le dijmuiam fără pic de milă. Nu știu dacă sunt mulți oameni care să fi consumat în viața lor mai multe dulciuri decât mine.

Într-un an, pofta mea neostoită pentru dulciuri m-a făcut de râs. Am tot gustat siropul dintr-o damigeană, că după vreo trei zile, când s-a dus mama să le verifice, o damigeană a găsit-o plină cu sirop, iar alta era seacă. Mai era puțin și se uscau și vișinele. A ghicit imediat cauza. Ne-a chemat pe mine și pe soră-mea „la locul faptei” și ne-a luat la întrebări. Soră-mea avea un fel ciudat de a se manifesta în situații din acestea, mai de anchetă. Încă de la prima întrebare, îi tremura bărbia, suspina și dacă îi punea o altă întrebare, începea să plângă. Mama m-a întrebat pe mine primul:

- Tu ai băut siropul?

Cu o figură mai inocentă ca a unui prunc de doi ani, aproape revoltat că mama s-a gândit că aș fi putut face așa ceva, am răspuns cu tonul cel mai nevinovat din lume:

- Cine, eu? M-am jucat prin curtea silozului, nu am mai fost aici de câteva zile!

Soră-mea era deja roșie ca racul, plângea, ofta, suspina din când în când și deodată, pleosc, mama îi arde o palmă peste obraz!

- Nici nu te-am bătut și plângi? Înseamnă că te știi vinovată și tu ai băut siropul!

Eu priveam scena cu oarecare afectare, mă prefăceam surprins de ce a putut să facă soră-mea. În sinea mea mă pregătisem deja să trag un: zău, mamă, nu l-am băut! Ba chiar și una de rezervă: să mor eu, nu l-am băut!

După ce a încasat palma, soră-mea, roșie ca focul, printre lacrimi și suspine:

- Nu l-am băut eu, mamă, pe cuvântul meu de pionieră!

M-a trăsnit ceva în moalele capului și am simțit cum cerul cade pe mine. Presimțeam dezastrul și cred că m-am schimbat și la față, pentru că mama m-a luat imediat:

- Dă-ți cuvântul tău de pionier!

M-am topit ca un bulgăre de zăpadă în toiul verii.

- Nu mi-l dau!

- Aa, deci tu l-ai băut și m-ai făcut să-i dau și o palmă degeaba! Puteai să mori, prostule, de atâta sirop! Și pentru că m-ai mințit, în vacanța aceasta, adio București!

Era cea mai grea pedeapsă pe care puteau să mi-o dea ai mei, pentru că pe vremea aceea iubeam tare mult Bucureștiul și în mai toate vacanțele de vară cel puțin o lună o petreceam acolo.

[Chris]

o amintire frumoasa, am ras!

deprinderile copilariei au definit caracterul de mai tarziu...

[Grig Salvan]

Nostimă amintire, cu haz și bine scrisă. Dintre amintirile noastre comune care ne stârnsc nostalgia altor vremi.

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc frumos pentru apreciere! Ca întotdeauna, sunteți foarte amabilă! Sărut mâna!

Chris a spus :

o amintire frumoasa, am ras!

deprinderile copilariei au definit caracterul de mai tarziu...

[Corneliu Ion]

Vă mulțumesc pentru popas și apreciere! Chiar dacă amintesc despre niște vremuri de mult apuse și de multe ori mă întreb dacă mai are vreun sens, pentru că mulți preferă să nu-și mai amintească acele vremuri, iar alții nici nu știu despre ce scriu, totuși nu pot fi de acord cu trecerea în uitare a anilor de copilărie a unor întregi generații. Ba și mai mult, îmi asum, conștient, ceea ce voi spune acum: copilăria tuturor copiilor a fost frumoasă, indiferent de vremuri. E adevărat, cu o singură mare condiție: să te fi binecuvântat Dumnezeu cu părinți buni. 
Altminteri, verdictele date în necunoștință de cauză nu fac decât să măsluiască realități existente la un moment dat.
Vă doresc numai bine!

Grig Salvan a spus :

Nostimă amintire, cu haz și bine scrisă. Dintre amintirile noastre comune care ne stârnsc nostalgia altor vremi.

[Grig Salvan]

Cu multă plăcere! Eu sunt un nostalgic notoriu printre cei ce mă cunosc, mai în glumă, mai în serios unii mă numesc chiar „nostalgic comunist” :) Ceea ce nu mă afectează, am trăit un timp aproximativ egal în fiecare dintr ecele două „orânduiri” și am dreptul să pretind că le cunosc bine neajunsurile și realizările, plusurile și minusurile, sunt îndreptățit mai mult decât alții să vorbesc realist despre ele. Sunt conștient de unele neajunsuri din acea vreme, dar plusurile întrec cu prisosință minusurile, nu doar pentru că eram copii și tineri cum ne iau unii în zeflemea, ci pentru că am beneficiat realmente de unele lucruri deloc minore: modernizarea galopantă sub ochii noștri a unei tări relativ înapoiate, scoaterea la lumină a populației de rând, școlaritate și cultură, sănătate și echitate, ordine și liniște publică, gratuitate și accesibilitate pentru marea masă la muncă cinstită și la resursle acestei țări, respectul dintre oameni și spiritul colectiv, protecție mentală a copiilor în fața unor metehne care azi fac ravagii cum sunt pornografia și obscenitatea, subcultura și vulgaritatea, drogurile ș prostituția, inechitatea gravă și sărăcia endemică la sate și periferii, violența și crima etc etc Nu era „raiul pe pământ”, dar era o lume din multe privințe mai bună... Azi parcă trăim vremuri tulburi și marcate de degradare, culturală, morală, economică, socială, școlară, educațională. Parcă oamenii nu mai sunt oamenii unii cu alții, copiii nu mai sunt copii „normali”, tinerii sunt tracasați și debusolați, derutați și ușor atrași de vicii felurite. Aceste lucruri se pot constata de oricine are o minte lucidă și onestă. Din păcate după așa-zisa „revoluție” s-a declanșat o mișcare acerbă de ponegrire și caricaturizare a fostei societăți, de demolare nu numai economică ci și a adevărurilor acelei societății, cu accente grotești doar pe unele neajunsuri și trecând cu vederea tot ce a fost bun atunci... în timp ce se face apologia societății de azi „a libertății și democrației, a bunăstării generale”. Ori, vedem cu ochiul liber că nu-i nici pe departe o lume a fericirii generale. Dimpotrivă. Această propagandă inversă mă indignează și adesea intru în polemici acerbe cu tot soiul de persoane, din anturaj, din spațiul public ori de pe net... Cei mai periclitați și vulnerabili la minciunile despre trecut sunt cei ce nu au cunoscut anii 60-80, cei mai buni din vechea perioadă și cred ce li se spune, că a fost doar „sclavie și tortură”, „sărăcie și foame”, „frig și întuneric” etc etc... Îmi place adesea să rememorez anii de demult și să scriu despre acei ani, să descriu frânturi de viață din trecut, cu bunee și mai puțin bune, cu „lumini și umbre”, vorba unui serial de demult... :) 

Corneliu Ion a spus :

Vă mulțumesc pentru popas și apreciere! Chiar dacă amintesc despre niște vremuri de mult apuse și de multe ori mă întreb dacă mai are vreun sens, pentru că mulți preferă să nu-și mai amintească acele vremuri, iar alții nici nu știu despre ce scriu, totuși nu pot fi de acord cu trecerea în uitare a anilor de copilărie a unor întregi generații. Ba și mai mult, îmi asum, conștient, ceea ce voi spune acum: copilăria tuturor copiilor a fost frumoasă, indiferent de vremuri. E adevărat, cu o singură mare condiție: să te fi binecuvântat Dumnezeu cu părinți buni. 
Altminteri, verdictele date în necunoștință de cauză nu fac decât să măsluiască realități existente la un moment dat.
Vă doresc numai bine!

Grig Salvan a spus :

Nostimă amintire, cu haz și bine scrisă. Dintre amintirile noastre comune care ne stârnsc nostalgia altor vremi.

[Corneliu Ion]

Am citit cu mult interes răspunsul dv. și mărturisesc că m-am simțit ca și când cineva mi-ar fi luat din spate o povară imensă. Eram convins (și sunt și acum, de altfel) că opinii similare cu cele pe care le lansăm noi acum, în acest context, sunt combătute chiar de la primele cuvinte, fără a se dori înțelegerea, cât de cât, a fondului problemei. Dezideratul vremii nu este căutarea și promovarea adevărului obiectiv. Se dorește doar incriminarea unei istorii. Pe fond, a unor foste realități obiective, pentru camuflarea, mistificarea și denaturarea unor realități prezente, în speranța că nu mulți oameni vor judeca cu propria lor capacitate de percepție și rațiune. Personal am o mulțime de motive de a combate regimul trecut, în care (și eu) am trăit aproape jumătate din viața mea activă. Totuși, nu pot trece peste o linie roșie a moralei și bunului simț. Pentru că, așa cum spunea cineva, prezentul este, în fapt, o sumă de fapte pe care le faci azi, fapte care mâine îți vor fi trecute, vrând-nevrând, pe răboj.
Oricum, dincolo de orice considerente, în mare măsură urmăresc (atât cât pot) ce scrieți și aș fi încântat să ne cunoaștem mai bine.
Cu deosebită considerație.

Grig Salvan a spus :

Cu multă plăcere! Eu sunt un nostalgic notoriu printre cei ce mă cunosc, mai în glumă, mai în serios unii mă numesc chiar „nostalgic comunist” :) Ceea ce nu mă afectează, am trăit un timp aproximativ egal în fiecare dintr ecele două „orânduiri” și am dreptul să pretind că le cunosc bine neajunsurile și realizările, plusurile și minusurile, sunt îndreptățit mai mult decât alții să vorbesc realist despre ele. Sunt conștient de unele neajunsuri din acea vreme, dar plusurile întrec cu prisosință minusurile, nu doar pentru că eram copii și tineri cum ne iau unii în zeflemea, ci pentru că am beneficiat realmente de unele lucruri deloc minore: modernizarea galopantă sub ochii noștri a unei tări relativ înapoiate, scoaterea la lumină a populației de rând, școlaritate și cultură, sănătate și echitate, ordine și liniște publică, gratuitate și accesibilitate pentru marea masă la muncă cinstită și la resursle acestei țări, respectul dintre oameni și spiritul colectiv, protecție mentală a copiilor în fața unor metehne care azi fac ravagii cum sunt pornografia și obscenitatea, subcultura și vulgaritatea, drogurile ș prostituția, inechitatea gravă și sărăcia endemică la sate și periferii, violența și crima etc etc Nu era „raiul pe pământ”, dar era o lume din multe privințe mai bună... Azi parcă trăim vremuri tulburi și marcate de degradare, culturală, morală, economică, socială, școlară, educațională. Parcă oamenii nu mai sunt oamenii unii cu alții, copiii nu mai sunt copii „normali”, tinerii sunt tracasați și debusolați, derutați și ușor atrași de vicii felurite. Aceste lucruri se pot constata de oricine are o minte lucidă și onestă. Din păcate după așa-zisa „revoluție” s-a declanșat o mișcare acerbă de ponegrire și caricaturizare a fostei societăți, de demolare nu numai economică ci și a adevărurilor acelei societății, cu accente grotești doar pe unele neajunsuri și trecând cu vederea tot ce a fost bun atunci... în timp ce se face apologia societății de azi „a libertății și democrației, a bunăstării generale”. Ori, vedem cu ochiul liber că nu-i nici pe departe o lume a fericirii generale. Dimpotrivă. Această propagandă inversă mă indignează și adesea intru în polemici acerbe cu tot soiul de persoane, din anturaj, din spațiul public ori de pe net... Cei mai periclitați și vulnerabili la minciunile despre trecut sunt cei ce nu au cunoscut anii 60-80, cei mai buni din vechea perioadă și cred ce li se spune, că a fost doar „sclavie și tortură”, „sărăcie și foame”, „frig și întuneric” etc etc... Îmi place adesea să rememorez anii de demult și să scriu despre acei ani, să descriu frânturi de viață din trecut, cu bunee și mai puțin bune, cu „lumini și umbre”, vorba unui serial de demult... :) 

Corneliu Ion a spus :

Vă mulțumesc pentru popas și apreciere! Chiar dacă amintesc despre niște vremuri de mult apuse și de multe ori mă întreb dacă mai are vreun sens, pentru că mulți preferă să nu-și mai amintească acele vremuri, iar alții nici nu știu despre ce scriu, totuși nu pot fi de acord cu trecerea în uitare a anilor de copilărie a unor întregi generații. Ba și mai mult, îmi asum, conștient, ceea ce voi spune acum: copilăria tuturor copiilor a fost frumoasă, indiferent de vremuri. E adevărat, cu o singură mare condiție: să te fi binecuvântat Dumnezeu cu părinți buni. 
Altminteri, verdictele date în necunoștință de cauză nu fac decât să măsluiască realități existente la un moment dat.
Vă doresc numai bine!

Grig Salvan a spus :

Nostimă amintire, cu haz și bine scrisă. Dintre amintirile noastre comune care ne stârnsc nostalgia altor vremi.