Avatarurile domnului Manase(fragment)

[Mihai Katin]

 

 

 

 

Domnul Manase mă apucă brusc de braţ:

- Stai dom`le pe loc! Cu faţa la drum! Ce te sperii, trece cortegiul, doar nu vrei să admiri aşa ceva după zăbreaua gardului!

Cine trece?

- Faraonul! O să vezi, zi unică, deschide mări ochii şi asemenea urechile! Îmi vorbea şoptit, în grabă, nu înţelegeam dacă e ceva serios sau e iar pus pe vreo glumă

- Explică te rog ce faraon, nu văd decât o fanfară, se apropie o fanfară tăcută!

La acea ultimă remarcă a mea muzica sparse zgomotul moale al străzii ce dădea spre marele bulevard. Speriate vrăbiile năvăliră stol în pomii cei mai apropiaţi

- Evident că nu ai de unde să ştii, azi îl îngroapă pe marele, prea stimatul şi nepreţuitul domn senator, profesor, patron, fondator, delator, dirijor, artist, soţ, amant tată, tătuc, tătic, şi ce mai vrei, adică ilustrisimul Gogulescu! Zis între iniţiaţi Faraonul!

Fac un pas spre stânga.

- Nu fii grăbit şi indiferent, aici nu e un cortegiu de doi bani, e arta expierii, totul, de la ăla care duce prapurii la femeile cu colivele cǎ de, trebuie să fie mai multe la un asemenea suflet atotcuprinzător dar săracul bănuiesc cu o singură gură şi aia acum ştirbǎ v-a  servi  pe lumea de dincolo din pomeni dacă nu s-o face, ferească Domnul, şi faraonul un picuşor de vampir, să mai sugă nu-i aşa din nectarul roşu al vieţii!

  Un surâs îi încremeni domnului Manase în colţul gurii. Abordase brusc o atitudine de umilinţă studiată cu statura sa impozanta aplecată periculos de mult spre borduri, salută din când în când în mod discret personaje din imensul sir omenesc.

     Muzica bubuia împrăştiind norişorii ce încercau să mai domolească din căldura miezului de iulie.

     Vocea lui Manase cobora din ce mai aproape de urechea mea stângă de parcă se metamorfozase într-un miraculos deget punând punctul exact pe persoană ce trebuia să o recunosc din vorbele şoptite.

- Bătrâna aia e maică-sa!

  Nouăzeci de anişori, fără baston, fără sprijin, pământ de ţară, de munte, vânoasǎ şi impunătoare, nici nu priveşte la asfalt, drept, ţintă în tabloul cu mortul acum vreo trei decenii, bărbat frumuşel, nu?

- Lângă dumneaei nora şi cele două fiice. Plâng! Aşa se plânge în lumea mai elevată, decent, mimat, estetic. Astea dau de dracu cu baba la împărţealǎ, îţi spun sigur, nonagenara e în cărţi mari, atunci urlete de durere, furie, oarbă şi tot tacâmul la masa succesoralǎ, despuieli de caractere şi blesteme, ah, se prea poate ca şi acum prin eter să plutească niscaiva vorbe încă negrăite...avatarul mortului!

     Uite-l p-ǎsta de se plimbǎ de colo colo, omul de încredere, am înţeles că dobândise şi încrederea doamnei, dar e ruşinos nu, la asemenea momente să... şi chiar mai mult decât încrederea fiicei mai mari!... sunt un nesimţit!... restul sunt personajele cu tava, masa, cuţitele, trompetarii şi cofetarii, mâna a doua care le spalǎ la fund pe celelalte, iar sunt nesimţit, nu te uita mustrător, nesimţirea a devenit virtute! Gata, tac!

     Când începură să treacă maşinile cu alte persoane alocate evenimentului îmi dădu un ghiont:

- Acum trece partidul, scuză-mă, partidele, că a fost prea inspiratul pluripartinic, duhovnicii în afaceri sunt mai la urmă, acum probabil mestecǎ mercantili o nouă dogmă de profit şi nu uita să zăreşti moştenitorii din diaspora care preferǎ să-şi descarce durerea pe canapelele limuzinelor. Hai să mergem, ha, uite dumneata, a trecut o jumătate de oră, sunt convins că se opreşte circulaţia pe bulevard, este o pierde, nu-i aşa?

Nu îl cunosc prea bine ca să mă pronunţ!

    Dar nici nu mai trebuie, ai văzut trofeele pe carul mortuar, zecile de coroane, copiii de la cămine, bătrânii de la stabilimentul lor deschis chiar acum o săptămână!

     Ce om! Merită să te târăşti în urma lui, să năduşeşti ştiind că el ţi-a dat patul şi ciorba aia leşinată, cǎ el te ducea la şcoală, pe banii altora, se ştie!

      Chiar la coadă, mi se atrage atenţia, trei maşini cu amantele, ce dame sensibile, n-am vrut să par necioplit da merită să ţi le arăt aşa, cu degetul mare, ştiu eu cui i-ar fi păsat, ce bun simţ ar fi făcut apoplexie de s-ar fi auzit în tăcerea aceasta murmurată un glas gutural; uite bǎ pe doamna Nastasia, prima lui curvă şi pe Nicole, cu vreo trei decenii mai junǎ, ultima din ţiitoarele oficiale nu ca alea, curvele de ocazie, de serviciu, de câteva minute, n-au acum timp să se înşire după norodul îndurerat şi în aşteptarea momentului final!

     Ha! Habar n-au că finalul poate să se ducă în prelungiri, cripta lui Gogulescu este într-un somptuos templu de un talmeş balmeş halucinant, un depozit de marmură de pe tot mapamondul, când vrei să-ţi pierzi din timp iroseşte-l  acolo, aprinde şi o lumânare d-aia subţirică să se înmoaie de ciudă enormele candele din sticlă de Murano!

     Gata, hai să mergem că mă spionează jumătate din stradă, acum sunt mulţumiţi, unii chiar simt aşa o fericire imbecilă, îi zic ei fericire dar nu este, vezi ce frumoasă este moartea?

  Nu ţi se pare?

- Cred că este exagerat spus frumoasă!

- Dar dumneata n-ai nici un pic de consideraţie pentru doamna aceasta omniprezentă,

contabilizând non stop trecerea atât de necesară. Stai te rog că iau ǎia gunoaiele, îi rog să cureţe şi drumul că uite ce mizerie a lăsat în urma cortegiul.

 Manase revenii mergând încet parcă descifra un gând ce asemenea unei furnici îi încurca umbră. Ridică brusc privirea:

- Să ne refugiem în curte la umbră, bem ceva răcoritor, mie căldura îmi dă sentimentul de penitenţǎ, să ştii că gerul nu, frigul pare mai mult semnul încercării, hai, îndrăzneşte, nu te atacǎ nici un dulău.În schimb se prezentară foarte curioşi doi buldogi franţuzeşti luându-mi toate datele pe fişa olfactivă..

     Am mers pe terasa umbrită de doi trandafiri ridicaţi din stânga şi din dreapta într-o minunată boltǎ. Manase dispăru o vreme cât eu m-am aşezat să fiu încă o dată examinat de impetuoşii detectivi acceptând să fie mângâiaţi sau poate acesta era pretextul inspecţiei, la vederea stăpânului care se întorcea cu o carafă de limonadǎ în care pluteau bile de ghiaţă detectivii se făcură nevăzuţi.

Manase: Te rog să te serveşti! Domnule să ştii că vara este cel mai neindicat să mori,  dar     nu-mi lua ideea decât ca o micǎ stupizenie căci nu poţi hotărî acest moment decât cu o marjă destul de mare sau în cazul unei sinucideri, da, există o alegere dar şi pentru acest impediment au apărut sicriele frigorifice, vezi până unde poate ajunge o afacere, de fapt lui Charon nu-i mai dă nimeni nici un ban, ăştia l-au descalificat complet pentru că omul a vrut să aibă o înmormântare, un monument funerar, îl interesează o amintire palpabilă de care să fie sigur atât timp cât mai are putere de a comanda, de a fi şeful, masculul turmei ,femela alfa, mă refer la cei care posedă un buget necesar unei asemenea întreprinderi.

 Ceilalţi, cei sărmani, săraci, modeşti, în fine, sunt atât de mulţi restul...

   Manase mă privi cu un surâs amar, sorbi jumătate de pahar şi făcu cu mâna dreaptă semnul unei cruci pe blatul de sticlă al mesei:

- Ceilalţi trebuie să se chinuie, vezi dumneata, sărăcia în general nu-ţi oferă şansa unui sfârşit liniştit, de multe ori este începutul unei alte drame pentru cei rămaşi care începând cu ducerea mortului la groapǎ trebuie să îndure umilinţele cioclilor indignaţi de o remuneraţie subţire, ei nu concept aşa ceva, este o pierdere de bani şi timp, chiar ar refuza cum se mai ajunge prin câte un spaţiu rural ca acest lucru să-l facă chiar câte un preot, refuzul unei înmormântări, absurdul împins la marginea să-i spun bunului simţ?

      - Moartea este cea mai vie afacere, mai ales că paradoxal celor care se ocupă cu aşa ceva le dă un sentiment extraordinar, acela al uitării de propria moarte, poate acolo în subconştient ceva mizează cǎ slujind-o pe această ultimă doamnǎ într-un fel devin protejaţii ei, nu?

       - Uite că vorbesc şi nu te întreb cu ce ocazie prin zonă, acum poţi să motivezi diplomatic că doreai să-mi mai auzi trăsnăile, accept, dar, mai este şi altceva?

        - Este şi altceva, o rudă de-a mea, băiat foarte isteţ are de la o vreme o idee fixă, vrea să se facă anatomopatolog şi ştiu că eşti bun prieten cu domnul Eliad, aş vrea să-i dea câteva sfaturi, să poarte un scurt dialog, adică ce să mai lungesc, rugămintea mea este să-ţi spună dumitale dacă tânărul poate face acest pas!

  Manase (oftează şi bate un timp darabana de parcă şi-ar rândui viitoarele cuvinte): bănuiesc că doreşti să se întâlnească cu seniorul, da, eram sigur, numai că dumnealui a schimbat dimensiunile, e vreun an de când a plecat, vezi dacă ne întâlnim rar!

[Sofia Sincă]

Nu sunt pasionată de acest gen de literatură.
Însă, am citit și dacă încep a citi, o fac până la capăt. Despre subiect, se practică din păcate și destul de vizibil. Construcțional, se cunoaște ironia, dar sunt și erori de grafică și de punctuație. De ce câte două semne de exclamare? Repetabile.
Stilul licențios se cere în atare situații.
Am citit,
Sofi

[Vasilisia Lazăr]

 Brrr! Ce-a fost asta? :))