1. Lumea literară avea nevoie de -

    „un cântec încăpător precum...”

                                   Motto:               

                                       „Puţini sunt pentru glorie aleşi”

                                                     (Byron)                   

   

   Sunt de două zile la Atena şi sentimentul de „prea târziu” mă urmăreşte peste tot. Stau şi privesc dinaintea blocurilor de piatră a vechilor cetăţi elene şi mă luminez dintr-o dată. Versurile lui Byron vor să-mi transmită ceva: „Bucăţi de piatră, reci, poate-ntr-o zi/C-au fost cum sunt acum, cumplit se vor căi” (Pelerinajul lui Childe Harold. Cântul al patrulea, strofa CXXXVII). Mi-am amintit, privind la acele ruine, cum, în 1823, se îmbarcase poetul pe o ambarcaţiune şi pornise spre Grecia, unde se purta războiul de independenţă împotriva ocupaţiei otomane. Pornise înflăcărat poetul, pentru a răpune o himeră care ameninţa Grecia. Moartea lui în lupta pentru independenţa Greciei, a dat legendei byroniene proporţiile unui mit. Trebuia neapărat să văd templul lui Zeus, din centrul Atenei, unde se spune că-şi scrijelase numele pe marmura unei coloane. Superba Grecie, la care visează deopotrivă eroul şi poetul, cu prăvălişurile sălbatice, dealurile alb-sângerii, munţii cu pădurile întunecate şi întinderile mării strălucind în soare, trebuie să-i fi sugerat versuri (prin definiţie romantice) pe care să le fi strecurat în tablourile poemelor sale. Nu ştiu cum a murit Byron: dacă febra ori „atenţia” contemporanilor şi duşmanilor săi i-au grăbit moartea, dar „crima rămâne întreagă, chiar dacă n-a putut fi perfectă întrucât poezia a scăpat plutonului de execuţie”, îmi sugerează O. Paler în cartea sa. Şi, mai zice el ceva, care îmi va da de gândit, pornit şi eu aici, în Grecia, pe urmele „himerei” căutate de Ion Murgeanu şi Ion Lazu în lumea literară, în care tocmai intraseră. Zice O. Paler: „El (poetul) se îmbracă într-o pânză de păianjen şi se plimbă cu ea ca şi cum ar fi îmbrăcat în cea mai strălucitoare şi inexpugnabilă armură” (şi nu se teme). De ce să se teamă? – ne-am întreba şi noi. Aflat în cea de a doua zi la Atena, îmi continui cercetările (zadarnice?) pentru aflarea adevărului care a scos în evidenţă înţelepciunea zeiţei Pallas Atena în faţa zeului Poseidon. Vizitând Muzeul Naţional de Arheologie, din centrul Atenei, înclin să-i dau dreptate zeiţei Pallas Atena. Meşteşugul de a dăltui în marmură coloanele şi statuile, meşteşugul încropirii podoabelor din aur, fier sau fildeş, precum şi vasele masive din lut, amfore pentru zei, îmi dovedesc mie că nu arta războiului - cum le făgăduise Poseidon atenienilor -, ci arta meşteşugului - cum le făgăduise zeiţa Pallas Atena - a biruit. Vizitând muzeul, înţeleg şi de ce zeiţa nu trebuia mâniată. O singură dată, spune legenda, zeiţa s-a mâniat cumplit pe talentul ţesătoresei pământene Arahneea, care o întrecuse în meşteşugul artei, fapt pentru care o prefăcuse în păianjen. Asta ne aminteşte de truda Penelopei, care-şi ţesea nesfârşita pânză spre disperarea peţitorilor, dar în gloria soţului ei, Ulise. Da, d-le Byron: puţini sunt pentru glorie aleşi! Statuia Atenei e înfăţişată lângă o bufniţă şi un şarpe. Simbolul prudenţei e şarpele iar cel al înţelepciunii e bufniţa. „O, anotimpuri, o, castele...”. Cu acest îndemn-ecou, sunt din nou în Lumea literară care i-a venit în întâmpinare poetului Ion Murgeanu şi l-a absorbit încetul cu încetul. Primul club literar din care a făcut parte a fost la Suceava. Un mic incident avut în armată (prin vizita soţiei sale Lica, de Anul Nou) schimbă câte ceva în destinul poetului. Mai întâi, că e scos de la DS şi i se încredinţează vasta bibliotecă a fostei şcoli de ofiţeri, apoi, prin intermediul căpitanului ing. Corneliu Vlad, îl cunoaşte pe poetul militar Nicolae Tăutu. În viaţa şi destinul poetului intervine şi soacra. De, soacrele! Până nu se plâng ele, unde trebuie şi unde nu trebuie, despre „fericirea” copiilor lor, nu se poate, nu-i aşa? În urma unor astfel de întâmplări, poetul Murgeanu este mutat, ca soldat, de la C-lung la Bucureşti. „Lumea literară, care urma să mă asimileze în ample volute şi cu nenumărate amânări şi ocolişuri, a trebuit să treacă mai întâi prin armată, pe la scriitorii militari, colonei şi maiori, niciun grad mai jos. Iar eu, soldăţelul de plumb, dirijam puţin mai târziu, într-o seară de pomină, la cenaclul CCA, o ciudată orchestră” („Himera literaturii”, p. 123). Totuşi, în acel mediu, Ion Murgeanu, face noi cunoştinţe şi leagă o prietenie „la cataramă” cu Gheorghe Istrate, poetul buzoian. Dintre amintirile lui Ion Lazu, cu privire la Lumea literară, în care aluneca cu un simplu toiag, al geologului pornit să descopere lumea, precum Oedip, odinioară (amintiri ce conţin întâlnirile lui Ion Lazu cu Cezar Petrescu, Ion Barbu şi Mihail Sadoveanu), ne oprim fără să vrem la cea în care „ieşind de la Universitate nu ca de obicei pe uşa din colţ, a facultăţii mele, ci pe la Istorie-Filologie (vedeţi ce face mâna destinului? –n.n), în holul cel mare am dat de un sicriu...”, aflat „într-o singurătate cosmică la acea oră a amiezii”. A întrebat portarul (pentru că i se părea foarte cunoscut chipul mortului) şi i s-a spus că era al profesorului de matematici Dan Barbilian (Ion Barbu semnând ca poet). Nu se poate să nu-l fi marcat această „întâlnire”, cum nici pe Ion Murgeanu nu l-a lăsat „rece” contactul cu poezia lui Ion Barbu, mai ales, a celebrului poem „Timbru”, cu al său „un cântec încăpător precum foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare”, şi despre care, scrie următoarele: „Când nopţile de poezie şi de vin ne copleşeau, fie la Suceava, Gura Humorului, sau la Vatra Dornei, în mine reizbucnea nestăvilit un cântec încăpător precum...>> etc...”. Încercând să ne lămurim (dimpreună cu poetul Ion Lazu) asupra primelor semne ale destinului, dar şi ale sale atitudini luate în faţa lumii literare, inclusiv ale artei, musai să fugim înapoi la copilărie, pentru a căuta unele semne, deşi poetul nu prea pare convins: „Am căutat înapoi, în prima copilărie vreun semn, ceva din care să reiasă că am fost ales>> - şi mărturisesc cu seninătate: n-am desluşit nimic. Decât că am fost însemnat>> de nenorocirea dispariţiei fratelui iubit”. Ludovic Antal „spuitorul de poezie, cel mai bun” (după sintagma folosită de Arghezi) este, probabil, cel de-al doilea semn al destinului în viaţa poetului Ion Lazu. Prietenia cu Ludovic Antal, a însemnat cam tot ceea ce a însemnat Gheorghe Istrate în viaţa lui Ion Murgeanu. Dacă nu, ceva chiar mai mult. Prin mijlocirea lui Antal, îi cunoaşte şi se bucură de bogăţia sufletească a lui Tudor George (Ahoe), Teodor Pâcă, Leonid Dimov, George Astaloş, Marcel Gafton, Nicolae Carandino, Cornel Regman, Ghe Grigurcu, Constantin Piliuţă, Constantin Popovici, Ion Sofia Manolescu... etc., cărora le face portrete stilistice de o rară frumuseţe a gândului. „Dar dacă de prietenia benefică pe care mi-o arăta inegalabilul recitator se leagă deschiderea spre lumea culturală a Capitalei anilor ’60, de cunoştinţa cu blajinul agronom (Ion Sofia Manolescu – n.n) se leagă, oricât ar suna de strident, un eveniment crucial din viaţa mea” – scrie Ion Lazu în „Himera literaturii”, la p. 142. Şi, nu întâmplător. După aproape un deceniu de la prima lor întâlnire, la o cantină a primăriei din Alexandria, se reîntâlneşte cu Ion Sofia Manolescu, iar la acea masă de poeţi, se afla şi o tânără care... Dar, să-i dăm cuvântul poetului să ne povestească întâmplarea: „În ziua următoare sau într-una din acele zile, m-am întâlnit pe stradă cu domnişoara de la cantină, care se grăbea spre gară şi m-a întrebat cât e ceasul. A pierdut acel tren spre Smârdioasa, unde locuia cu părinţii. A devenit soţia mea, Lidia”. Un capitol aparte în viaţa lui Ion Murgeanu, l-a reprezentat Lucian Valea, copilul poeziei ardelene „un zeu al cetăţii”, iar primele iubiri se consumaseră (după cum spune) acolo sus>>, în Ţara de Sus. Acolo cunoscuse pe Mircea Ciobanu, Cezar Ivănescu, Traian Chelariu, Alexandru Andriţoiu, Gheorghe Tomozei, Marcel Mureşan, Ana Blandiana etc... „Ceea ce era de văzut cunoscut aevea în Cenaclul Labiş al lui E. Barbu>> , noi am avut ocazia să cunoaştem pe viu, la Suceava, în noul Heidelberg românesc...” – scrie Ion Murgeanu. Şi, tot el: „Era deja 1969. Întârziasem foarte mult să mă afirm”. După astfel de mărturisiri, reveria mă cuprinde dinaintea acestor pietre (cândva fost-au temelii la cetăţile elene), despre care poetul Byron scrisese acele versuri, în acel timp de poezie, când şi alţi poeţi ca Shelley, Heine, Coleridge, Edgar Alan Poe, Musset, Hugo, sau Leopardi, Puşkin, Petofi... etc. intrau sau ieşeau dintr-o lume literară. Desigur, himera literară din vremea lui Byron diferă mult de cea în care (aşa cum am văzut) tocmai s-au desfăşurat cei doi poeţi (Ion Lazu şi Ion Murgeanu) porniţi în căutarea himerei literare de pe la noi. Dar nu putem spune că, în cazul unora, aceasta a însemnat un continent şi în cazul altora, o insulă. Sigur, însă, e că fiecare scriitor sau poet al oricăror vremi îşi are lumea lui literară şi de aceea suntem foarte norocoşi să descoperim lumea aceea prin cele rămase scrise, într-o carte ori document, şi nu scufundată „în apele minţii” odată cu dispariţia lor. Mircea Cărtărescu îmi atrăsese atenţia, printr-o frază, la ceea ce tocmai gândeam acum. Citez: „Că toţi avem o insulă scufundată în apele minţii, şi pe care o căutăm cu disperare, ca pe diamantul topit al fiinţei noastre” (în „Adakaleh, Adakaleh...”). E vreun câştig pentru cititori, în toate astea? „Câştigul ar fi că, edificaţi asupra prezentului tinerii vor descoperi cu alt spirit operele trecutului şi le vor judeca în funcţie de sensibilitatea şi de valorile spirituale ale lumii în care trăiesc” – scria E. Simion. Am crezut, o clipă, că sunt singur, doar cu gândurile mele, dinaintea pietrelor desprinse din temelia unor cetăţi de demult. Dar, se pare că n-a fost aşa. Singurătatea, scria Pavese, poartă în ea dorinţa de a face rău. Noi am venit în căutarea ramurii de măslin aici în Atena, aşa că alergăm într-acolo unde oamenii sunt paşnici, fericiţi şi mulţi. O plajă imensă cu apa calmă, limpede şi sărată îţi oferă din plin toate aceste daruri. Sisif n-are decât să-şi împingă în continuare stânca într-acolo unde i-a fost destinat. Sau chiar sa o ia de la capăt, până va ieşi strălucitor şi liber, gata să înfrunte fără teamă muntele, în timp ce eu, pitic năuc (asemeni lui A.Rimbaud), voi încerca să ridic cuvintele până la cititorul care mă aşteaptă „cu genunchiul la inimă adus”, ca şi cum ar vrea să-mi cuprindă inima într-o mână (ca pe a lui Danko, eroul lui Gorki), ştiind că îi voi lumina în aceste clipe casa sufletului, alergând lângă aceşti autori, după o himeră perceptibilă.   

 

                                                   (va urma) 

 

Vizualizări: 104

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cu tema spre a lumina minți oprite de inerție sau de neaprofundare...

Nu am văzut Atena, nu am fost acolo. Prin urmare acest eseu m-a prins cam descoperită... M-am simțit ca un școlar cu tema neînvățată. Nu am văzut Atena, nu am citit Ion Murgeanu sau Ion Lazu. Dar promit că voi executa. Te simți mic, infim în fața atâtor informații primite de la cineva pe care l-ai crezut aproape coleg... Maestre, ești mare, prin volumul scriitoricesc de care dispui, scris și citit. Aceste eseuri sunt valori literare, în afara faptului că sunt provocatoare.

Aceeași desăvârșită admirație,

Sofi

Doamna Sofia:  În a „comuta” povestea (partea epică) a dialogului epistolar dintre cei doi poeți (Ion Lazu și Ion Murgeanu) din „Himera literaturii”, în realitate, e ca şi cum aş deveni un magician al labirintului lor epic, labirint din care tot ei te scot în cele din urmă pe cărări neumblate cu o idee deschizătoare de perspective nebănuite, una care să te facă să te dai de partea celor doi poeți, doar-doar va mai ieşi din pălăria lor şi altceva. Dacă există un astfel de magician, rămâne să-i desferecăm gândurile şi să-i scoatem la lumină reflecţiile, definiţiile, intuiţiile, etimologiile din secretul apărat cu atâta străşnicie de autorii cărţii. Spun asta, pentru că în cele notate într-o scrisoare anterioară (trimisă pe vremea aceea la Jurnalul de Vrancea) scriam despre cele ce-mi trecuse atunci prin minte, cum că, în versurile poetului spaniol Antonio Diaz Tortajada aflasem că: „nu e nimeni să unească strigătele/ Nimeni”. Și atunci, de ce n-aș fi încercat eu? Salutări buzoiene (din izolare)!



Sofia Sincă a spus :

Cu tema spre a lumina minți oprite de inerție sau de neaprofundare...

Nu am văzut Atena, nu am fost acolo. Prin urmare acest eseu m-a prins cam descoperită... M-am simțit ca un școlar cu tema neînvățată. Nu am văzut Atena, nu am citit Ion Murgeanu sau Ion Lazu. Dar promit că voi executa. Te simți mic, infim în fața atâtor informații primite de la cineva pe care l-ai crezut aproape coleg... Maestre, ești mare, prin volumul scriitoricesc de care dispui, scris și citit. Aceste eseuri sunt valori literare, în afara faptului că sunt provocatoare.

Aceeași desăvârșită admirație,

Sofi

„Sisif n-are decât să-şi împingă în continuare stânca într-acolo unde i-a fost destinat. Sau chiar sa o ia de la capăt, până va ieşi strălucitor şi liber, gata să înfrunte fără teamă muntele, în timp ce eu, pitic năuc (asemeni lui A. Rimbaud), voi încerca să ridic cuvintele până la cititorul care mă aşteaptă „cu genunchiul la inimă adus”, ca şi cum ar vrea să-mi cuprindă inima într-o mână (ca pe a lui Danko, eroul lui Gorki), ştiind că îi voi lumina în aceste clipe casa sufletului, alergând lângă aceşti autori, după o himeră perceptibilă.”

Cu siguranță cuvintele a ajuns la cititor și au luminat casa sufletului. Prețuire maximă!

Vasilisia: la cititor... da! Și asta mă bucură. Dar la cei despre care am scris... doar prietenul meu Ion Lazu a remarcat apariția acestor texte pe blogul domniei sale, cândva. În rest... nu știu să fi ajuns la urechile domniilor lor (Ion Murgeanu, Mircea Cărtărescu, Eugen Simion, etc) aceste rânduri. Și nici eu n-am făcut ceva în acest sens. M-am fript odată (mai demult) cu cineva (poet optzecist de seamă) despre care am scris o carte de 241 pag. și de atunci m-am învățat minte. Tăcerea e de aur (de cele mai multe ori) când scrii despre un autor în viață. Mă bucur că mă urmăriți. Cu drag!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

„Sisif n-are decât să-şi împingă în continuare stânca într-acolo unde i-a fost destinat. Sau chiar sa o ia de la capăt, până va ieşi strălucitor şi liber, gata să înfrunte fără teamă muntele, în timp ce eu, pitic năuc (asemeni lui A. Rimbaud), voi încerca să ridic cuvintele până la cititorul care mă aşteaptă „cu genunchiul la inimă adus”, ca şi cum ar vrea să-mi cuprindă inima într-o mână (ca pe a lui Danko, eroul lui Gorki), ştiind că îi voi lumina în aceste clipe casa sufletului, alergând lângă aceşti autori, după o himeră perceptibilă.”

Cu siguranță cuvintele a ajuns la cititor și au luminat casa sufletului. Prețuire maximă!

Cât de bine v-a definit Gheorghe Postelnicu! Sunteți atât de valoros, în schimb atât de modest!

„Fiind la bază poet, dar şi un stăruitor eseist („Poezia şi subteranele ei”, „Alergând după o himeră”, „Prieteni prin cărţi”) şi critic onest („La temelia cetăţii”, „Asediul cuvintelor”), Tudor Cicu şi-a construit o carieră respectabilă. Spirit pragmatic, el pune semnul egal între proiecte şi realizările estetice aflate întotdeauna la nivelul cel mai înalt. Fără acest dobrogean manierat şi manierist, literatura buzoiană ar fi fost mai săracă. Cultura locală, anemică şi blazată, care de multe ori face plecăciuni în faţa unor false valori exterioare, ar putea manifesta gesturi vizibile de cinstire cărturărească pentru acest scriitor proteic. Despre el nu s-a scris cât a scris el despre alţii şi cât ar fi meritat. Discret, nu atrage atenţia asupra sa şi nu imploră bunăvoinţa nimănui. Scrie. Scrie bine. Marile instituţii de cultură ar putea iniţia un serial având ca generic „Portret de scriitor”, începând cu membrii USR, continuând cu LSR şi cu cei neafiliaţi. Luările de cuvânt ar constitui un inedit dicţionar de literatură buzoiană contemporană.

Sau e mai bine să-i lăsăm pe scriitori cu singurătatea lor, ferindu-i, perfid, de jungla vieţii publice?”

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 28 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 36 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 40 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 42 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor