Rotisor

[Mihaela Suciu]

           Motto: Și Dumnezeu mi-a spus: „Iubește-ți dușmanul!” Și eu L-am ascultat, și am început să mă iubesc. – atribuit lui Khalil Gibran (mai caut autorul!) 

 

          Târziu. M-au anunțat că vin, iar vizita inopinată m-a luat prin surprindere. Abia aterizasem dintr-o călătorie prin „locurile sfinte” și frigiderul meu, scos din priză cu o săptămână în urmă, mă privea inocent, alb imaculat și nud complet. Mi-am amintit de încântarea amicilor și câteva like-uri primite la poza: ,,Pui la sticlă” (de fapt singurul fel ce-l încropisem de Crăciun, dar asta nu trebuia să știe lumea) și mi-a picat fisa.

          Ca membră a societății într-o permanentă tranziție, m-am translatat. Proaspăt ieșită din grupul ,,pupătorilor de moaște”, am plecat să îngroș rândul „pupătorilor de rafturi” la supermarket. Foarte bine! Se apropia ora reducerilor, așa că mi-am pus câteva pungi cu legume și fructe, ceva mai acătării, nu le-am cântărit, și-am dat un tur prin magazin să-mi clătesc ochii, un fel de pierde-vară până apar renumitele reduceri, doar n-o să câștige numai patronii, câștigăm și noi, pârliții. După ceva timp, jumate din cumpărăturile mele erau înapoi în raft și norocoasele câștigătoare tronau în cărucior, iar cardul se ascunsese, pesemne nu voia să lingă cititorul, dar la casa de marcat ne-am lămurit. Am ieșit pe fugă și nasul m-a purtat spre mirosurile îmbietoare de „cărneturi”, pe alese! Mno! Un rând substanțial de alți pofticioși, la coadă. Mare șirul, timpul scurt! Acuși vin musafirii... Să cer voie? Cui? La cel din față, la toți? O băbuță m-a scos din impas! Sub ochii mei, o scenă exact ca-n articolul de pe Facebook; îl redau integral, e scris fain:

Kaufland Grill - analfabetism funcțional - proceduri - pui la rotisor

O bătrânică, azi dimineață, la Kaufland Grill... Basma neagră, doliu, soț mort de curând...
A cumpărat doi pui la rotisor și înainte ca vânzătoarea să îi bage în pungile de hârtie, o roagă:
– Poți, te rog, măi mamă, să mi-i tai și mie în două, că vreau să-i dau de pomană?...
Lume la coadă. Toți rămân prostiți de răspunsul vânzătoarei, o fată tânără, vizibil cu educație precară, dintr-o etnie ”defavorizată”:
– Nu pot.
Avea foarfeca aceea mare lângă ea, pe marginea tăvii cu pui.
Bătrânica a rămas mută câteva secunde lungi.
– Cum adică... nu poți? a îngăimat ea.
– Ați comandat pui întreg. Dacă luați jumătăți, puteam să îl tai.
Nimeni nu pricepea nimic... Confuzia și tonul rece al vânzătoarei, lipsa ei de empatie și bunăvoință, m-a determinat să deschid gura și să întreb:
– Și cât e de greu să tăiați un pui în două acum, deși doamna l-a comandat întreg?
– Nu mai pot, că am făcut bon.
– Poftim?
– Puiul întreg e 18 lei și 50 de bani. Jumătățile de pui sunt 10 lei bucata. Scrie acolo, sus!
M-am uitat ”sus” și am văzut că avea dreptate. Dacă luai un pui în două ”jumătăți”, era mai scump cu 1,5 lei.
– Doamna vrea să dea de pomană, așa că puteți face un gest moralmente uman...
– Nu pot.
Refuzul ei ne năucea pe toți. Și-mi creștea tensiunea, gândindu-mă la absurditatea situației.
– Vă dau eu diferența, zic. Dar tăiați-i puiul doamnei, ca să-l poată împărți...
– Nu pot! Și haideți, că mai sunt și alții la coadă!
Atitudinea ei ne-a enervat pe toți. A intervenit și un bărbat:
– Dați-mi mie foarfeca aia, că îl tai eu!
– Nu pot!
– De ce?
– Avem proceduri. Dacă doamna comanda puii la jumate, îi puteam tăia. Acum nu mai putem, că am emis bon.
– Păi vă plătim noi diferența, doar să-i tăiați femeii puiul!!!
– Nu pot. Nu am cum să bat în casă diferența.
Deja tensiunea ajunsese la paroxism! Biata femeie nu înțelegea ce se întâmplă.
– Am trăit în străinătate, la copii, bâiguie ea pierdută, ani de zile, dar așa ceva n-am mai întâlnit nicăieri. Am zis că e mai bine să mă întorc, dar nu e, maică... E mai rău! Țara asta s-a dus de râpă...
Avea lacrimi în ochi.
– Solicit să chemați un șef cu care să putem discuta! am zis imperativ.
O altă vânzătoare m-a privit zeflemitoare și a ridicat telefonul, chemându-și superiorul. Spre surprinderea noastră, o femeie tânără, blondă, aranjată, a sosit ”din spate” în două minute, cu o figură rece, distantă, de parcă era gata să ne mănânce.
– Care e problema?!
I-am expus problema.
– Avem niște proceduri, timpi de execuție, sunt oameni la coadă. Fiecare operațiune este normată și trebuie plătită.
– Dar cu spiritul de întrajutorare a unei femei bătrâne care și-a pierdut soțul și vrea să îi dea de pomană, ce faceți? Cu ”ajută-l pe celălalt ca pe fratele ori sora ta”, cum rămâne? Cu ”a fi oameni, înainte de toate”, cum e? m-am aprins eu.
– Dacă nu ne înțelegeți, nu vă pot ajuta! mi-a zis, a întors spatele și a plecat pe unde a venit, fără să mai privească înapoi.
E aceasta maniera Kaufland de a rezolva situațiile de acest gen? E de vină compania? E de vină ”șefa”? E de vină vânzătoarea educată deficitar (vizibil educată deficitar)? Suntem noi, românii, de vină, fiindcă ne-am înrăit, ne-am uitat bucuria de a trăi într-o comunitate, ca frații?
Nu voi da răspuns la aceste întrebări, fiindcă aș influența prea mult răspunsurile pe care le aștept de la voi. Pur și simplu, eu, ca om, simțind durerea sufletească a acelei bătrâne, aș fi pus mâna pe foarfeca aia blestemată și, într-un minut, aș fi tăiat puii ăia rotisați, ca femeia să își poată duce pomana până la capat.
E doar o poveste, până la urmă... Una care ne arată diferența între a fi om și a fi robot, între a fi o companie care își clădește renumele pe a servi clienții și în afara procedurilor sau doar a-i jecmăni de bani. E o dovadă a analfabetismului funcțional căpătat în școlile românești. E o stare de nefiresc, nenormal, neomenesc, pe care fiecare dintre noi o resimțim din plin, zi de zi...
Bătrâna a plecat fără să-i taie cineva puii... Cu lacrimi în ochi... Învinsă încă o dată de români și România care este așa cum este...  – autor Constantin Pavel

             Nu redau comentariile, să nu pierdem timp. Băbuța mea nu pleca și m-am trezit spunând:

– Eu pot! Dați-mi, domnișoară, doi pui tăiați! Plătesc eu și puii doamnei!

             Bogdaproste! Am luat puii întregi și am tulit-o, până să se prindă ceilalți c-am intrat în față. Mai aveam puțin și soseau musafirii. Of, trebuie să trag și puii aștia afurisiți pe sticlă, bine c-am băut berea, și să fac o fundă pe gâtul orătăniilor, așa de pompon. Unde naiba o fi panglica roșie?

[Sofia Sincă]

Așa se întâmplă și la pește: pește trunchi și pește medalion. Dacă dorești să-ți taie peștele trunchi în medalioane, zice că e la alt preț. :)) E de râs și de plâns.

Mai sus este una dintre scenele cu care se confruntă persoanele în vârstă, în magazinele patriei. În primul rând sunt defavorizați de vârstă, sunt tratați cu inferioritate dacă au o vârstă înaintată și că primesc pensie. Vezi zicala: pentru un  pensionar trebuie să muncească nu-știu-câți tineri... sau: trebuie să muncim să întreținem  pensionarii și altele. Apoi, pur și simplu, educația primită. Nu, nu este conflict între generații. Este lipsă de respect și poate nici asta, este lipsă de educație. Acești tineri nu știu altfel. Nu știu să cedeze locul în autobuz persoanelor în vârstă, (nici nu le trece prin minte) nu știu să-i protejeze pe stradă, nu știu să le răspundă respectuos. Nu știu și gata. Eu aproape m-am consolat.

nud complet - cred că ai glumit. altfel este pleonasm.

Am citit și m-am întristat încă o dată pentru ceea ce vedem în fiecare zi.

Sofi

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Sofi! Chiar nu mi-am dorit, prin acest text, să întristez pe nimeni, dimpotrivă, ironizez! Pot să râd (sper ca și cititorii s-o facă) de cei care duc normalul la cote hilare! Cred că și aceasta e o formă de educare, să luăm atitudine. Mi-ar fi plăcut să-ți înseninez ziua! Este o vorbă: „Pe o grămadă de gunoi crește o floare, dar albina se îndreaptă doar spre ea!” Asta am mereu în minte, fiindcă eu aleg cum percep realitatea!

nud complet - ai dreptate, e pleonasm, mulțumesc, nu am observat. :)) Eu glumesc și fără să vreau și poate, în contextul acestui text, cititorul va râde de această „imperfectiune” a mea. O las, s-o fac de râs! :))

Te îmbrățișez cu mare, mare drag! Ce m-aș face eu fără ochiul tău vigilent? 

Sofia Sincă a spus :

Așa se întâmplă și la pește: pește trunchi și pește medalion. Dacă dorești să-ți taie peștele trunchi în medalioane, zice că e la alt preț. :)) E de râs și de plâns.

Mai sus este una dintre scenele cu care se confruntă persoanele în vârstă, în magazinele patriei. În primul rând sunt defavorizați de vârstă, sunt tratați cu inferioritate dacă au o vârstă înaintată și că primesc pensie. Vezi zicala: pentru un  pensionar trebuie să muncească nu-știu-câți tineri... sau: trebuie să muncim să întreținem  pensionarii și altele. Apoi, pur și simplu, educația primită. Nu, nu este conflict între generații. Este lipsă de respect și poate nici asta, este lipsă de educație. Acești tineri nu știu altfel. Nu știu să cedeze locul în autobuz persoanelor în vârstă, (nici nu le trece prin minte) nu știu să-i protejeze pe stradă, nu știu să le răspundă respectuos. Nu știu și gata. Eu aproape m-am consolat.

nud complet - cred că ai glumit. altfel este pleonasm.

Am citit și m-am întristat încă o dată pentru ceea ce vedem în fiecare zi.

Sofi

[Ada Nemescu]

Eşte inepuizabilă , imprevizibilă, incredibilă sursa ta exemple, teme, mesaje... iar tu un povestitor cu har!

te citesc cu drag,

aDa

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Ada! Ce bine ai spus... Asta mă îndeamnă să spun: „Mă voi strădui să fiu!”

Ada Nemescu a spus :

Eşte inepuizabilă , imprevizibilă, incredibilă sursa ta exemple, teme, mesaje... iar tu un povestitor cu har!

te citesc cu drag,

aDa

[Pop Dorina]

Am recitit cu drag. Ești o sursă inepuizabilă de umor, dragă Mihaela. Felicitări!

[Gabriel Cristea]

Cred că ar fi potrivită pentru o punere în scenă. Mi-a plăcut ritmul crescendo al dialogurilor!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Gabriel! Într-o lume absurdă, prostia atinge cotele maxime. Dialogul îi aparține lui Constantin Pavel, am dorit să-l promovez.

Gabriel Cristea a spus :

Cred că ar fi potrivită pentru o punere în scenă. Mi-a plăcut ritmul crescendo al dialogurilor!

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc pentru inimioare: Pop Dorina, Agafia Drăgan și Gabriel Cristea!

[Ana C. Ronescu]

„Ca membră a societății într-o permanentă tranziție, m-am translatat”. Mi-a plăcut mult integrarea verbului a translata,  în context. Povestea autorului C.P. (cu bătrâna și puiul), nu m-a convins. Sunt, soto, de partea vânzătoarei, „o fată tânără, vizibil cu educație precară, dintr-o etnie defavorizată”. Dintr-o mie de motive.

În altă ordine de idei, am aflat că puiul se poate tăia și cu foarfeca. Eu credeam că doar cu mujdei. :)

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc, Ana! Mujdei... ei, a fost în altă proză. :)) Uite că mi-ai mai dat un motiv să te țin aproape.

Ai surprins corect accentul „etnie defavorizată”. :)) Și în articolul original au fost discuții pe tema asta, dar fiecare are libertatea să aleagă de partea cui se situează într-un anumit context. Eu prefer să fiu neutră, cer puiul și plec, până să se prindă ceilalți c-am intrat în față, mă așteaptă musafirii! :))

Te aștept cu drag la un „pui de discuție”! Nu uita mujdeiul! :)

Mai pune de-o proză, poezie, orice... mi-e dor să te citesc!

Ana C. Ronescu a spus :

„Ca membră a societății într-o permanentă tranziție, m-am translatat”. Mi-a plăcut mult integrarea verbului a translata,  în context. Povestea autorului C.P. (cu bătrâna și puiul), nu m-a convins. Sunt, soto, de partea vânzătoarei, „o fată tânără, vizibil cu educație precară, dintr-o etnie defavorizată”. Dintr-o mie de motive.

În altă ordine de idei, am aflat că puiul se poate tăia și cu foarfeca. Eu credeam că doar cu mujdei. :)

[Vasilisia Lazăr]

Panglică e bine, sau ai vrut să zici pamblică?

Eu nu doar că m-am întristat, dar m-am și enervat tare. O fi doar la noi? O fi și-n alte părți? Nu știu că n-am fost. 

Citit cu amărăciune,

[Mihaela Suciu]

Mulțumesc frumos, Lisia! Corect era să scriu panglica, dar am mers pe regula generală că înainte de p sau b se scrie cu m, nu cu n. Mă bucur de atenționare.

Nici la alții nu-i totul perfect... Dacă citeşti motto-ul ajungi poate să gândeşti aşa: ,,Nu-ți tulbura sufletul!''

Drag!