pe tine te zidește cerul...

[Tudor Cicu]

pe tine te zidește cerul... *

 

pe tine te zidește cerul în vis

pe mine doar norul într-o poezie;

dar frunzele bat la fereastră, mi-ai zis

și-o pasăre doarme pe sîrma din vie.

 

și-ntr-un târziu, totuși, din geam mă ridic

nici nu știi ce hoinar îmi umblă doar gândul

și coala-i tot albă, n-am scris mai nimic

nimic despre mine nu-ți spune nici vântul.

 

o toacă tot sună și sună-‘ntr-un basm

îți spun: nu aud, prea departe-s pe mare!

și-n ochi bat mici semne, simt brațul în spasm

dar țin s-ating țărmul, e visul meu mare.

 

cum luntrei dau roată reci păsări în zbor

ori dimpotrivă, vor să-mi spună de tine...

o toacă nebună tot bate de zor

sau doar nenorocul ne scrie-n destine?

 

....pe tine te zidise cerul în vis

pe mine doar norul în ploaia de stele

în flux și reflux, dacă tot îmi e scris

spre glezne-ți trag marea. și-un vis să le spele.

* de Ziua Poeziei, tuturor poeților de pe ÎNSEMNE CULTURALE: AVE! 

 

[Nikol MerBreM]

Citindu-vă, domnule Cicu, adesea am senzația că nu numai că scrieți poezie, dar și gândiți și mai ales trăiți poetic, atât de firesc vi se așază gândurile în formă lirică! Hoinărim și noi odată cu gândul dumneavoastră, de pe coala deloc albă, înspre depărtările marine, în acel spațiu liric al amintirilor, zidite întru neuitare, străbătut de nostalgie și de senină acceptare. Și ce final minunat: ,,spre glezne-ți trag marea. și-un vis să le spele."!

Cu drag,

Nikol

[Tudor Cicu]

Stănescu Valentin: Ochiul parcurge VALENTELE tale ca pe o scară de cuvinte și acest gând mă poartă spre Sfânta Scriptură cu al ei cap. Geneza (32), unde Iacov, s-a luptat cu Cineva până la revărsatul zorilor. Și așa cum Iacov a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer, iar acolo era Poarta Cerurilor, din câteva alese cuvinte îmi pare că reîntregești scara pentru ca cititorii... aflati deocamdată la o răscruce, în interpretarea poemului (la care pui scara), să știe încotro s-o apuce pentru realizarea acestei treceri în text. Valentele tale invită cititorul la reflecție critică, inițiind de-a dreapta și stânga textului, și mai pe scurtătură, o intuiție personală în interpretare. Foarte interesantă această intuiție personală, un soi de demon jucăuș pus să investigheze un spectacol ce, fără această prezență, ar fi rămas doar un mister.  

[Stanescu Valentin]

’’pe tine te zidește cerul în vis

pe mine doar norul într-o poezie;’’

 

Nu-i uşor de zidit lumea prin cuvinte... Mai uşor întorci vântul decât cuvântul... dar

 

’’....pe tine te zidise cerul în vis

pe mine doar norul în ploaia de stele’’

 

                                                     lumea în cuvânt:

                                                                   caznă vie

                                                                      nimeni

                                                                            nu o

                                                                         ştie...

 

’’în flux și reflux, dacă tot îmi e scris

spre glezne-ți trag marea. și-un vis să le spele.’’

 

Încheierea este numai începutul poemelor din mintea cititorului cuprins de visare. Felicitări Tudor Cicu!

[Tudor Cicu]

Gabriel Cristea: Cum aș putea răspunde unei astfel de gând? Doar prin câteva versuri mai vechi:

„Și stihuind prin lume, ursita mi-e să pier

Lăsând o dâră-aprinsă, de curcubeu, pe cer.

Și-n pajiștea de gânduri a unei văi mănoase

Vor fi și-aceste vise în traista mea de oase.

Iar vântul când va geme prin hornuri mai mereu,

În praful nins de stele va fi și cântul meu”

                                Ai salutul meu din depărtarea dealurilor Buzăului!

[Tudor Cicu]

Petruț Dan: Cred că miza oricărui creator care își face treaba conștiincios este de a tinde, măcar printr-un vers (sau un poem!), să construiască narațiuni și imagini interpretative pentru cititorul care se apleacă asupra a ceea ce scrie. Pentru cititor, uneori el este creatorul unei lumi în care se identifică și el cu trăirile lui. Din păcate poetul nu este creatorul, ci martorul lumii prin care trece. Dacă ar fi fost creată de poeți lumea ar fi arătat cu totul altfel. Sunt multe și nenumărate lucrurile pe care nu le știm și nu le înțelegem, ÎNCĂ! Din toate acestea scriitorii pun cititorilor O LUME spre discuție în cărțile lor și îi arată cititorului că singura cale de a-și pune la adăpost viața e cunoașterea. Dacă uneori mă aplec ceva mai mult asupra unui comentariu, o fac pentru a-i arăta cititorului meu că și critica nu-i decât o confesiune indirectă a textului care m-a încîntat la lectură. Salutările mele!

[Tudor Cicu]

Vasilisia: Ion Druţă (cel cu „Clopotniţa”) spunea că „e o frumoasă tradiţie a literaturii ruse, că un maestru, la un moment dat descoperă el un talent de mare viitor şi-i întinde mâna”. Cum i-a întins Derjeavin lui Puşkin, Puşkin la rândul lui l-a încurajat pe Gogol... ca şi scriitorul Grigorovici tânărului student medicinist Cehov, apoi Cehov peste câţiva ani i-a întins mâna lui Gorki, iar Gorki? – nu mai spun câte talente a încurajat. Nu-i de mirare că literatura rusă e considerată o altă minune a lumii. La noi? Parcă se procedează ca-n minunea aia de schiţă cehoviană: „Peştele i se aducea mai întâi bunelului, şi dacă bunelul scăpa cu zile, mânca peştele întreaga familie”... Observ, aici, mâna ta întinsă pentru fiecare „truditor” din atelierul Însemnelor. Tu însă mi-ai citit multe din scrierile mele și mi-ai fost, mai ales Ion, mereu alături. Mult drag!

[gabriel cristea]

Superb! 

[Vasilisia Lazăr]

Minunat omagiu adus Poeziei și creatorului ei, un poem în care lirismul e unul subiectiv, discursul liric având un caracter adresat. Poezia veritabilă nu se naște ușor, iar poetul adevărat trebuie să aibă nu numai talent, ci şi capacitate de a depune efort creator („trudă”). 

și-ntr-un târziu, totuși, din geam mă ridic

nici nu știi ce hoinar îmi umblă doar gândul

și coala-i tot albă, n-am scris mai nimic

nimic despre mine nu-ți spune nici vântul.

 

o toacă tot sună și sună-‘ntr-un basm

îți spun: nu aud, prea departe-s pe mare!

și-n ochi bat mici semne, simt brațul în spasm

dar țin s-ating țărmul, e visul meu mare.

Dumneavoastră ați atins țărmul și pentru asta vă felicit! Mi-a plăcut mult.

[petrut dan]

Mi-a rămas în cap pasărea aceea pe sârma din vie, o imagine puternică, un vers ieșit din cuvinte pe care, separat, nimeni nu le-ar da vreo șansă lirică, dar cu talentul și tehnica pe care autorul le deține a ieșit o imagine pitorească și plină de sens în același timp precum întregul poem pentru care vă felicit, cu stimă!

[Tudor Cicu]

Grig Salvan: cu privire la punctul utilizat între două propoziții diferite în același vers, cred că i-am mai răspuns cândva și doamnei Sofia Sincă. Nu este ceva neapărat de introdus între două propoziții ale unui vers, dar în ultima vreme poeții (și sunt destui) îl folosesc în ideea de a transmite două conotații separate unui singur vers, care să închidă un tablou și să deschidă un altul. E ca și când într-un vers sunt două tablouri diferite, sau se dorește ca cititorul să-și imagineze asta, iar fiecare dintre ele trimite alt mesaj, unul diferit ca acțiune/așteptare, lucrare – ca a celui din primul tablou. Iată trei exemple din poetul Nicolae Teoharie câștigătorul premiului USR Filiala Dobrogea la poezie pe anul 2023, redau din cartea lui „poeme de iertat fericirea”, doar câte un singur vers (pe un singur rând al poemului!)

• „scrie-mi. să-mi vindeci disperarea, asta e treaba ta”
• „trag o linie sub cărțile citite. adun și-mi iese”
• „o lacrimă cade și-n noiembrie. în lacrimă locuiesc păsările”

Dar, punctuația între propoziții la același vers am mai întâlnit-o și la alții. Nu-mi vin în minte acum, poate doar Ștefan Damian, Marko Bela, Elsa Lopez...