În cautarea zilei care va începe

[Predușel Elena]

Trasez o linie prelungită absurd în imensitatea zăpezii, înnod sensuri măiestre pe un ram fără muguri în tăcerea apusului,
ascult muzica înfundată a pașilor mei pe drumul fără întoarcere către mine însămi, cu moleciunea jucătorului hipnotizat de tabla de șah,
mă tulbură presimțirea misterioasă a beznei necuprinse într-un miez de noiembrie
aducându-mi pe buzele reci, sare și rugăciuni,
când cenușa ceasurilor de veghe se amestecă în tenebre tulburătoare
într-un târg de nume înșelătoare aruncate de șiruri de corbi în zbor inițiatic, la porțile interzise ale urbei peste care cade argintul lunii,
urma-mi vâscoasă a gândurilor se târăște spre singura amintire de lumină privită de la periferia propriei vieți în care violența istoriei străine de noi a ars fără noimă...
apuc firele unui vis pe cale să dispară în abis,
muzica pare o emblemă a răzvrătirii nesfârșite, întâlnirea unică a firelor sorții în vastele urzeli ale timpului, a fricilor care s-au topit în neant...
mă tem că pendulul se va bloca pentru totdeauna,
iar lupta lui Iacob cu îngerul nu se va termina niciodată...

[Ada Nemescu]

Gânduri, frici, amintiri, într-o corola pe fruntea vieții.

aDa

[Vasilisia Lazăr]

Minunat, Elena! O confesiune lirică remarcabilă. 

apuc firele unui vis pe cale să dispară în abis,

Aici, poate eviți rima, folosește „neant”. 

Felicitări din suflet!

[bolache alexandru]

Un poem în proză reușit.

[Nuta Craciun]

Incitant text, adică pe gustul meu. O introspecție dinspre proză autobiografică, înspre confesiune poetică pură. 

Aș modifica ”urma-mi”, cu ”urma”, e mai simplu și nu deranjează la citire. 

[Mihai Katin]

ascult muzica înfundată a pașilor mei pe drumul fără întoarcere către mine însămi... este sensul  unei  drame pe care o  vad prevestita in:

muzica pare o emblemă a răzvrătirii nesfârșite, întâlnirea unică a firelor sorții în vastele urzeli ale timpului, a fricilor care s-au topit în neant... este o  stare care are un negativism si  un abandon pe care:

mă tem că pendulul se va bloca pentru totdeauna... atunci de ce ar mai lupta Iacob?... gasiti  un raspuns...

va doresc multa lumina in suflet ...

[gabriel cristea]

Minunat! 

[Gheorghe Pârlea]

Am citit motivat de ceea ce ne induce ispititor..."un alt fel de". Aici, observ o structura poetică într-o fluență prozaică (adică în parcurgerea poeticului nu se evidențiază ritmurile). Categoric,  e vorba de poezie, de poezia timpului prezent. Cei avizați vorbesc din ce în ce mai mult de subțierea legitimă a graniței dintre genurile literare, mai ales de întrepătrunderea poeziei cu proza.  Interesantă concluzia demersului: mereu, lupta cu păcatul - emblematic, păcatului uzurpării dreptului altuia (Iacov și Rebeca, recidiva "un el și o ea") -, un perpetuum mobile care acționează în omul aflat sub lucrarea binomului bine-rău.