La răsărit de Rai

[Predușel Elena]

Caut zadarnic anii când alergam pe câmp desculță,
când macii se coceau sub puzderia de stele
și adunam visuri în poala rochiei înflorate,
violoncelul tăcea, noi cei mistuiți de foc
trăgeam cerul deasupra noastră și ne făceam loc prin timp,
fiecare pe urmele umbrelor care ne bântuiau
părul meu avea culoarea soarelui în amurg,
o notă scurtă aruncată de o pasăre în zbor,
pălind încet în oglinda râului...
Totul încăpea într-o singură privire
ca o dulce toropeală de convalescență..
trăiam în așteptare și niciun gând nu putea fi ascuns...
Acum, în amurg, sunt o femeie singură sub un cer care nu pare să fie acolo doar pentru mine,
un cerc închis și înăuntrul lui viața mea întreagă,
o muzică învelită într-un strat de gheață,
un punct spânzurat între stele,
dacă muzica tace se aude suspinul limpede al unui copil,
în noaptea unui ocean,
prezența unui absent
panorama alunecoasă a deșertăciunii...
Iau de mânâ visurile ascunse adânc în mine și merg mai departe, tot mai departe... la răsărit de Rai...

[Ada Nemescu]

Un final potrivit, ca un parfum fin la o ținută de gală

aDa

[bolache alexandru]

O poezie melancolică, cu imagini superbe 

[Grig Salvan]

Încântătoare elegie, nostalgie și retrăire a unui trecut frumos ca un vis. Am vrut inițial să remarc vreo câteva versuri mai deosebite, dat tot poemul e remarcabil.

[Vasilisia Lazăr]

Draga mea Elena, dacă ai ști ce fericită m-ai făcut cu această postare! Sperăm să ne bucuri cu poezia ta mereu aici, pe Însemne! 

Superb poem!