V-am spus să vă scrieţi numele pe fereastra
De la care aruncaţi bucăţele mici de fericire,
Pâinea uscată a tristeţii
Pentru foamea porumbeilor
Orbiţi de câtă…
Jurnal V-am spus 6 Îi place „Însemne culturale” – zece ani de la înființ… În urmă cu zece ani, cu primăvara în suflet și la îndemnul mai multor prieteni, împreună cu soțul meu, regretatul scriitor Ion Lazãr da Coza, am pus bazele acestui spațiu, pe care l-am n… Discuţie „Însemne culturale” – zece ani de la înființ… 12 Îi placemama, femeia-iubire
femeia serafim care mi-a topit în secundă cele o mie de zăpezi cu nesfârșită îmbrățișare
mama cea care a râs și a plâns, cea care a vindecat și a sădit, cea care a…
Motto: “Restul este tăcere.“ William Shakespeare
prin lucarne îngerii se văd…
Jurnal S-a dat în vileag tăcerea 4 Îi place Else-ntoarce pământul în trupuri devreme
și răstigniți suntem azi cu toții
strigăm un cuvânt uitat biblic
în glas nu îl au azi decât „preoții”.
clopote strigă în noaptea…
Covid 19
N-a trecut de opt hectare limba lui spurcată-n vin,
Linsul său ne stă-n spinare ca seringa cu vaccin,
Ne îngroapă în duhoare plastic ars cu…
Jurnal Covid 19 3 Îi place IdilăÎntregul cer se împânzise-n noapte,
Iar noi, sub el, ne căutam cu guri,
Cu șerpuiri de trunchiuri de făpturi,
Ce își turnau, printre săruturi,…
Motto: „Fiecare despărțire are gustul morții, fiecare întâlnire cel al învierii.” - Arthur Schopenhauer
Cu…
Jurnal Zori în iarba cerului 6 Îi place Invazia de îngeripărul tău verde, Marie
verde-i de te-ntunecă
pe poteci de piele vie
ochiul meu ți-alunecă
suprafețe de curbură
și contururi grafice
matematici îți…
Priveşte valurile,
Priveşte furtuna de parcă toate tragediile umane
Se adună în singurătăţi de ocean...
În talazuri ce nu pot să le…
Jurnal Priveşte valurile 8 Îi placeAh, clipă, ce vie îmi ești!
Săpată prin vremuri de lut,
Cu drumul prin ceață pierdut,
Strivită-n clepsidră, trăiești.
Te zbuciumi ca fulgeru-n…
Jurnal Ah, clipă! 6 Îi place Ion Lazăr da Coza, in memoriam – trei ani de la trecerea în neființăMotto: Visul unei umbre şi umbra unui vis.…
Jurnal Indicibile 6 Îi place Nu mă mint, nu mai simt...
Unii au castele
In parcul labirint,
Nu mă mint, nu mai simt,
Este ştiut un anotimp ca o sincopă,
Ca necesara…
Jurnal Nu mă mint, nu mai simt... 6 Îi place Interviu - Radio ProDiasporaDragii mei, pentru cei care nu au cont pe facebook sau nu au ascultat, postez aici un interviu pe care l-am avut sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la Radio…
Jurnal Interviu - Radio ProDiaspora 8 Îi placeDinspre-ntinsurile zării văd corăbii tremurânde;…
Jurnal Prorociri săpate-n piatră 7 Îi place Uneori simt ochii copacilor
Uneori simt ochii copacilor
Cum se uită lung în urma ta
Şi clipesc uimiţi
Când le răvăşeşti verdele cu un surâs
Uneori simetria…
Jurnal Uneori simt ochii copacilor 7 Îi place Cuibul rătăcit de nori
Luna caută sfioasă, cuibul rătăcit de nori
Palidă ca o idee, nu-și întoarce chip spre stele
Ceața-n vălul ei subțire o prinde de subțiori
O alintă calm și tandru,…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor