vechitură

[nicolae vaduva]

miroși a zdreanță arsă și alcool

și zaci într-o continuă lentoare,

îți intră-n viață doamna mototol

cu unghii netăiate la picioare.

 

privești la șobolani, indiferent,

ca la o căruță indiană,

muști, din când în când, din paviment,

dai, din vise, rânduri de pomană.

 

îmbraci orgoliu jalnic în armură,

ruginit în toate și diform,

limba-ți iese, vânătă, din gură,

ca dintr-un borcan cu cloroform

 

te prelingi, ușor, într-un glissando,

pe acordul cântecului lent,

tragi pe linii moarte, de dictando,

și devii un fel de pergament.

[Vasilisia Lazăr]

Prozodia suferă mult aici. Știu că o s-o revedeți. :)

[Mihaela Popa]

imagini care într-adevăr surpind uzura în diferite forme

[Mihaela Suciu]

N-am aritmie, așa că puteți scrie pe pergamentul inimii mele! :))

Mulțumesc!

[Valeria Merca]

Un soi de lirism gnomic, o meditație pe temă filosofică, un stil care ne-a devenit familiar. :) Într-adevăr, ritmul poeziei s-a schimbat, începând cu s2, v2. 

Am citit cu plăcere.

[Sofia Sincă]

Răsfrângere imaginativă a unui vis urât? Sau cum? Te-a supărat tare vreo femeie, Nicolae?

Nici tehnica nu e corectă. Ai aritmii, parcă puse intenționat, pe unele versuri, ritmul este unul nedefinit.

Dacă așa ai dorit...

Sofi

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Cât de trist! Ca intr-un film de groază!