Unghiuri

[Dinca Valerian]

Se nasc închise unghiuri când timpul se repede

flămând în coasta vremii. Tăcerea iși îndoaie

grăbirile obtuze în aplecări vioaie.

Se-nșurubează-n roată doar luturi ortopede

nearuncate-n flăcări. Un mugur crește gândul,

cu neagră depărtare. În jurul lui își țese

un grai ce nu se zbate. Baghetele prințese

au adormit cireșii, năluci, recunoscându-l.

Călătorește trupul. Cu tot ce-i viu se-mparte

trezind o disperare. În hăuri se ridică,

aprinse-n răsărituri, penumbrele. De frică,

nu urcă, nu coboară, în orizonturi sparte.

Greu doare nevăzutul când în zadar sclipit-a

fără trecut în verbe. Un alt destin răzbună,

amestecat în sine, o lacrimă nebună.

De a nu ști e plină, la ceas aprins, ispita.

[Dinca Valerian]

@ Valerian Bedrule Multumesc, domnule VB, aprecierea dvs ma onoreaza.

[Dinca Valerian]

@gabriel cristea  Un prieten, prof de limba si literatura romana, remarca toamna trecuta ca poemele mele se apropiau de cele ale lui Toparceanu de acuma 100 de ani. De atunci, zicea el, poezia a mai avansat, cel putin din punct de vedere stilistic. Incerc sa-i dau deptate si sa ma adaptez. Multumesc pentru atentia acordata si comentariu.

[gabriel cristea]

Cochetați cu suprarealismul. :)