În scurtul timp cît sînt lucid şi toată vina vieţii mele,
(De ce?... nu ştiu...) îngrozitor, mi se arată cum e ea,
Aş da tot ce-i al meu să pot, să scap de clipele-astea grele,
Să uit de mine şi de tot, şi chiar mai mult... de s-ar putea, 

Să fac aşa... (iar cum?... nu ştiu...) să fug din viaţa mea în care
Nicicînd să nu mă mai întorc, să scap de răul ce-o inundă,
Şi-ntreg trecutul, cît e el, ca şi prezentul, în uitare
Să-l văd în mai puţin de-o clipă, în hău adînc cum se-afundă.

Să mă trezesc ca printr-un farmec, aşa... pe altă lume parcă,
C-un suflet blînd, fără păcate şi bun la inimă să fiu, 
Iar catastiful vieţii mele, să-l vad întruna cum se-ncarcă,
Cu fapte... numa' d'alea bune, sub care, numele să-mi scriu.

Şi poate că mi-aş mai dori, dacă schimbîndu-mă aşa,
(Un alter ego răsărit, miraculos, de nuştu'unde),
Să văd cu-adevărat iubirea, făcîndu-şi loc în viaţa mea,
Un sentiment necunoscut, să-l simt cum pieptul îmi pătrunde,

Să pot pentru tot restul vieţii, femeii dragi, iubirea mea
Să fiu în stare să-i arăt, şi s-o iubesc cum niciodată,
De cînd e lumea pe pămînt, nu a mai fost şi n-ar putea
Să mai existe mii de ani, de-acum încolo niciodată...
.
Dan Dadae. 02 - VIII - 2013.

Vizualizări: 140

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 12, 2017 la 10:52am

"Să mă trezesc ca printr-un farmec, aşa... pe altă lume parcă,
C-un suflet blînd, fără păcate şi bun la inimă să fiu, 
Iar catastiful vieţii mele, să-l vad întruna cum se-ncarcă,
Cu fapte... numa' d'alea bune, sub care, numele să-mi scriu.
"

recunosc, și eu aș vrea! :)

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 11, 2017 la 2:12am

Notă: După titlu nu sunt îngăduite punctele de suspensie decât în situaţia în care acesta este începutul primului vers! În cazul de faţă… nu e cazul.

Notă: În conformitate cu politica acestui site, care respectă reglementările ortografice în vigoare (chiar dacă ele nu ne convin[g] în totalitate!), dar şi în respect pentru limba română, sunteţi rugat/ă să folosiţi diacriticele (ş,ţ,ă,î,â) și â din a în interiorul cuvintelor în textele postate aici. În ajutor vă vine link-ul din partea dreaptă a paginii. În caz contrar, postarea va putea fi ştearsă în următoarele 24/48 de ore. Vă mulţumim pentru înţelegere!

Mai multă atenție la greșeli:

să-l vad într-una cum se-ncarcă, > să-l văd întruna (=fără întrerupere) cum se-ncarcă,

nuştu'unde > nu știu unde etc.

O filosofare vetustă, răsuflată și o versificare așișderea. 

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iulie 9, 2017 la 5:17pm

Un alter ego răsărit



În scurtul timp cât sunt lucid şi toată vina vieţii mele,
(De ce?... nu ştiu...) îngrozitor, mi se arată cum e ea,
Aş da tot ce-i al meu să pot, să scap de clipele-astea grele,
Să uit de mine şi de tot, şi chiar mai mult... de s-ar putea, 

Să fac aşa... (iar cum?... nu ştiu...) să fug din viaţa mea în care
Nicicând să nu mă mai întorc, să scap de răul ce-o inundă,
Şi-ntreg trecutul, cât e el, ca şi prezentul, în uitare
Să-l văd în mai puţin de-o clipă, în hău adânc cum se-afundă.

Să mă trezesc, ca printr-un farmec, aşa... pe altă lume, parcă,
C-un suflet blând, fără păcate şi bun la inimă să fiu, 
Iar catastiful vieţii mele, să-l vad într-una cum se-ncarcă,
Cu fapte... numa' d'alea bune, sub care, numele să-mi scriu.

Şi poate că mi-aş mai dori, dacă schimbându-mă aşa,
(Un alter ego răsărit, miraculos, de nu ştiu unde),
Să văd cu-adevărat iubirea, făcându-şi loc în viaţa mea,
Un sentiment necunoscut, să-l simt cum pieptul îmi pătrunde,

Să pot pentru tot restul vieţii, femeii dragi, iubirea mea
Să fiu în stare să-i arăt  şi s-o iubesc, cum niciodată,
De cînd e lumea pe pământ, nu a mai fost şi n-ar putea
Să mai existe mii de ani, de-acum încolo, niciodată...

 Mi-am permis să umblu la scrierea cerută în Regulamentul Însemnelor. Nu cred că e atât de greu să respectăm niște reguli. Dacă v-am indispus cu această atitudine, îmi cer scuze!

N-am stat să număr silabele, se simte ritmul/ cadența.

La poezie, în opinia mea, mai trebuie lucrat. Finalul, care e atât de important (niciodată - niciodată, nu mi se pare fericită această rimă), alminteri  rimele sunt reușite. În ultima strofă, mai e o rupere de ritm la pot pentru...  Cu fapte... numa' d'alea bune - nu mi se pare poetic; de nuştu'unde) - de revenit aici, nici varianta mea nu e plauzibilă:  de nu ştiu unde).

Am citit cu interes și plăcere.

Sofia Sincă - admin: ai setat fără comentarii? Nu văd rostul existenței în site în acest mod... Nu se pot lăsa comentarii.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Poetul ca afiș

Creeznu deranjațisemnatDumnezeuCostel Zăgan, Ode gingașeVezi mai mult
cu 1 oră în urmă
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Prizonier visării a lui ovidiu
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: din pom cad dude

                  din pom cad dude -                 pe casă poc!                        albe roş’ …Vezi mai mult
cu 16 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a contribuit cu răspunsuri la discuţia Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos a utilizatorului Vasilisia Lazăr în grupul EVENIMENTE CULTURALE (RECENZII LITERARE, LANSĂRI DE CARTE, VERNISAJE etc.)
"Revista Eminesciana este superbă!"
cu 16 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Revista „Eminesciana” – revista eternului frumos a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia „Muzica face parte din viața mea” - Interviu cu eleva Sofia Popescu- a lui Cristina Nălbitoru
cu 16 ore în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez” a lui Cristina Nălbitoru
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu

Singurătatea

ca o cămașă pătată găsită la ghenade la marginea pădurii de cuvinte,se agață de piele și nu te mai…Vezi mai mult
cu 22 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Os* (9) a utilizatorului Ghiţă
"mi-a placut acest pamflet, are un aer al altor timpuri..."
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Os* (9) a lui Ghiţă
ieri
Cristina Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Târgul Ceramicii Populare Românești „Cocoșul de Hurez”

„Arta” olăritului datează de câteva mii de ani, chiar din epoca neoliticului, demonstrată de…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Florina îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
ieri
Chris a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La multi ani, Sofy! Ne este dor de tine! "
Luni
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Apoclipsa Albă a utilizatorului ovidiu
"o frantura de viata. citit cu placere, "
Luni
Lui Chris i-a plăcut discuţia Apoclipsa Albă a lui ovidiu
Luni
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
"La mulți ani sănătoși, senini și înfloritori, dragă Sofia! Dor de tine! Dor... Dor..."
Luni
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Sarut a lui Florina
Luni
Postare de log efectuată de Florina

Sarut

Totuna-mi e acum cuprinsul Trist, amurg și nepătrunsDe vechi trăiri și universulCe mi-am dorit să…Vezi mai mult
Luni
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Bolache Alexandru,        Vă mulțumesc pentru că ați citit cu…"
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor