Tu, râzând...

[Grig Salvan]

cum strici tu râzând
tăcerile mele...
îmi vine să te vând
pe-un braț de surcele

râzând mă faci să cred
că ard în zadar
că degeaba șed
pe vatra de jar

și mă scutesc de viață
și mă ascund la față...

numai fiindcă aștept
plan divin și nedrept
plan nedorit așteptat
din semne mute aflat

și n-am cum să fug
să fug de pe rug...

iar tu strici râzând
ritul meu solemn
îmi vine să te vând
pe-un strop de untdelemn
fruntea să-mi însemn

ca să fiu iertat
de orice păcat
să fiu miruit
și pe veci sfințit
de moarte păzit
de moarte scutit

[Ada Nemescu]

Simțiri puternice așternute parcă în joacă...

Despre valențele râsului și destinația finală, cu pricepere !

aDa

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Floare! Pentru trecere și comentariu! Scriu uneori în această tradiție folclorică, versuri scurte, dar care sună de obicei plăcut și melodios.

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Lisia! E antiteza între gravitatea meditaței și „ușurătatea” iubitei, care ia în derâdere solemnitatea și sobrietatea unui ritual, socotind că n-are rost să luăm prea în tragic viața asta :) 

[Grig Salvan]

Ada, mersi de vizită și semn de lectură! Ca formă e un soi de descântec popular, un amestec de serios și hilar în același timp, un ritual grav și sobru, o meditație dramatică asupra vieții și morții, ritual „stricat” însă de iubita veselă și pusă pe șotii :)  

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ana! Scriu uneori „popular”, cu versuri săltărețe în metrică foclorică, așa ca într-un fel de „joaca jocului” a lui Ion Gheorghe. Deși tema e uneori gravă, versul vioi o face mai plăcută și uneori chiar amuzantă, ca un fel de „haz de necaz” :) 

[Vasilisia Lazăr]

Într-adevăr, când tu te dai de ceasul morții și ea rde, e frustrant. :))

O poezie bună care m-a binedispus. E ca un descântec de iubire. Felicitări, Grig!

[Ada Nemescu]

Citesc și recitesc ca pe un  ritual de îndrăgostire.

aDa