Tristeţea pare o statuie

[Marin Voicu]

Tristeţea mi s-a-ncolacit năucă

 Pe umbre amăgitoare de culori,

 Spre orizontu-adânc ca o nălucă,

 Îşi trece pleoapa pe un noian de sori.

 

 

 Se scaldă-n apa cerului albastră,

 Frunziş de valuri surpă împrejur,

 Răsfrânt e norul ca intr-o fereastră,

 Când bea din mare un cer aşa de pur.

 

 

 Întins-apoi pe netedul amurg,

 Ca un parfum din ultima grădină

 Stă şi înnoadă apa clipelor ce curg,

 Spre lac etern cu malul în ruină.

 

 

 Uşor bronzată, pare o statuie,

 Pusă pe un soclu într-un timp conex,

 Măreţ boltită-n noaptea timpurie, 

 Cu stropi de rouă picurând pe sex.

 

 

 Cu braţele înfăşurate în sâni,

 Împinşi în faţă, singuri sus ţintesc,

 Oglinda cerului de prin fântâni,

 Când goale stele în ape se privesc.

 

 

 Cu ochii stinşi în lacul de-ntuneric,

 Ce sorb odihna din tainicele seri,

 Sorbind mereu, ca într-un joc feeric,

 Sclipiri venind din lumile de ieri.

 

 

 Tainic joacă ceasurile în hore,

 Pe un mal de somn când ziua au lăsat,

 Tristeţea-şi strigă formele sonore,

 De statuie pe un soclu demodat.

 

  Marin Voicu

[Vasilisia Lazăr]

 Cu braţele înfăşurate în sâni,  (Nu prea am înţeles)

Poezie frumoasă.

[Belean Maria Ileana]

Tainic joacă ceasurile în hore,

 Pe un mal de somn când ziua au lăsat,"- un accent aici...felicitari

[Ion Lazăr da Coza]

Uşor bronzată, pare o statuie,   Neapărat, virgulă după bronzată!

tainicile > tainicele 

Am găsit versuri superbe. Cred, totuşi, că poezia este cam lungă.

da Coza