Treci

[Ana-Maria Butuza]

Ce nebunie de timp,
secunde prea lungi
și zilele scurte,
își cerne povestea
pe colile rupte.
Galbene frunze
se-așează-n tăcere.
Uitarea le doare
și vremea le cere,
frigul le-ngheață
cu vara în ele.

Ce gânduri ciudate
se pierd
printre ele!
Secunde nebune,
nebune de grele,
cu vise
ce-alunecă-n nopțile reci.
Te doare să curgi?
Te doare că treci?

[Vasilisia Lazăr]

Aș renunța la primul vers. E redundant.

secunde prea lungi
și zilele scurte,
își cerne povestea
pe colile rupte.

Aici există un dezacord. Corect este „își cern”. Aș modifica așa:

secunde prea lungi
și zile prea scurte (cuvintele articulate nu fac bine totdeauna poeziei)
povestea și-o cern,
pe colile rupte.

Virgula nu are ce căuta acolo, fiindcă e între subiect și predicat.

La „galbene frunze” e o rupere de ritm. Ai putea spune „Și frunze bolnave”. În rest, e ok. Îmi place mult finalul.

[Chris]

frigul le-ngheață
cu vara în ele. - mi-a placut aceasta idee

citit cu placere,

[petrut dan]

Semn de lectură, cu drag!

[bolache alexandru]

Versuri scurte pline de fiorul efemerității...

[chindea maria elena]

Trecerile prin stratificările compostului de lumini și umbre ale eului nostru - îi bine că ne dor, chiar curgătoare fiind. Acesta-i semn de acuitate a locuirii, de profunzime a forării în esențe, de trezire a percepției adevăratei naturi. Asta înseamnă că nu legumim, nu somnolăm în prezență! Fain!

[Grig Salvan]

Un fior liric, redat în versuri scurte, în cuvinte puține, dar reverberante în suflet. Înfiorător de dramatice și absolut originale întrebările din final:

„Te doare să curgi?

Te doare să treci?”

[Monica Pester]

O poezie minimalistă, stil  misiva, care totuși mărește și adâncește sensul  mesajului, transferând cuvinte obișnuite în praguri de meditație.

Frumos !

[Mihai Katin]

Te doare să curgi?
Te doare că treci?   aceste  intrebari  atat de esentiale  incat   uneori   poate  doar  intelepciunea  tacerii le  poate  raspunde...un poem  pe care il  pretuiesc !