Dor

[Ana-Maria Butuza]

Aproape te-aș putea visa
Dacă mi-ai îngădui.
Dar busola din sufletul tău
Nu-mi mai găsește nordul.

Pașii tăi
Nu-mi mai colindă gândurile,
Și urmele lor
De-abia mi le mai amintesc.

Am lăsat poarta deschisă
Pentru când vei dori să te întorci,
Iar sub prag,
Cheia,
De vei vrea să intri.

Inepuizabile semințe de dor
Explodează în minuscule fire verzi,
Ca primăvara aceea
Când ai plecat.

De atunci le ud mereu.
Cine ar fi crezut
Că ele iubesc iarna,
Când în mine
E o vară nesfârșită.

[Ana-Maria Butuza]

Mulțumesc mult pentru observație!

[Grig Salvan]

O poemă de dragoste delicată și ingenuă. Discurs poetic simplu, direct și sincer. Citit cu plăcere.

[bolache alexandru]

O poezie a nostalgiei. Mi-ar fi plăcut să găsesc mai multe metafore dar am citit cu plăcere.

[Vasilisia Lazăr]

Înțeleg ce spui, dar mie, ca cititor, asta mi-a transmis. 

[Ana-Maria Butuza]

Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu.

Deși nu se mai gândește la acea persoană, la nivel rațional, și amintirile sunt estompate, restul versurilor reflectă faptul că dorința, dorul și speranța pentru reîntoarcerea acelei persoane încă persistă puternic în subconștient. Această tensiune dintre uitare și dorință este un aspect comun în poezie, unde sentimentele contradictorii pot coexista.
Astfel, în loc să fie o contradicție, aceste versuri sugerează un conflict interior: deși mintea încearcă să uite, inima încă păstrează o speranță și un dor profund. În acest sens, versurile sugerează dualitatea experienței umane în fața pierderii și a dorului.

[Vasilisia Lazăr]

Sunt unele imagini frumoase în poezia aceasta, totuși te contrazici. Și am să-ți spun de ce. Strofa a II-a contrazice restul. 

Pașii tăi
Nu-mi mai colindă gândurile,
Și urmele lor
De-abia mi le mai amintesc.

De aici, eu înțeleg că pe tine nu prea te mai interesează, iar apoi dorești ca el să se întoarcă. Mi se părea logic dacă spuneai așa:

Pașii mei
Nu-ți mai colindă gândurile,
Și urmele lor
De-abia ți le mai amintești.

Poate nu înțeleg eu...

[Mihai Katin]

Aproape te-aș putea visa
Dacă mi-ai îngădui.
Dar busola din sufletul tău
Nu-mi mai găsește nordul.    excelenta   inspiratie!

De atunci le ud mereu.
Cine ar fi crezut
Că ele iubesc iarna,
Când în mine
E o vară nesfârșită.   un final   nepretuit  si  de neu

cu   multa  pretuireitat al  acestui   poem   parca  spus  intr-o   clipa  de inima   regasindu-si   ritmul  universal......