La semănat

[Alina Ilie]

Semeția corupe cortul de oase,
Îi tremură-întreg ne’nfricarea
Gândului fir, mândria mătase
Învăluie strâns blajină mirarea.
Vraja cu slavă lumina dezbate,
Nimic oprește neîncercarea,
În carul din cer se-mpart vise deșarte
Spre tărâmul lăuz cu trierea.
Sub poala de stele gând tace,
Povață prin acul din minte
Nectar judecată să-mbrace,
Să-i lege mâinile trupul cuminte,
Prin vene fierbinți neastâmpăr
Sângele trestia-n schije desparte,
Obrăznicie țesală rânduiala-n răspăr,
Căci curajul e dorul de moarte.

[Chris]

frumos! 

[Mihai Katin]

folosirea  cuvantului nearticulat  da într-adevăr  o alta culoare versului,de fapt este  o metaforica  anatomie  intre sacul de oase si Sângele trestia-n schije desparte

undeva un ecou barbilian...undeva e dorința de a înălța cuvinte ca pe zmeie  într-un desert anatolian....

[Grig Salvan]

Expresii paradoxale, incitante și provocatoare. Limbaj bogat, împănat cu expresii care uneori violentează simțul comun, dar provoacă trecerea receptorului spre o altă lume, cea construită de mintea creatoare. Interesantă folosirea unor „necuvinte”, adică a formelor negative mai rar întîlnite la unele cuvinte: „ne'nfricarea”, „neîncercarea”. Versul final e memorabil: „Căci curajul e dorul de moarte”.

[Ada Nemescu]

Un amalgam de stări sufletești, un tumult greu stăvilit de cuvinte, 

Obrăznicie țesală rânduiala-n răspăr,

Căci curajul e dorul de moarte.

Șocante, nu doar curajoase versurile tale, de după un titlu atât de comun.

aDa, cu plăcerea lecturii