Știu că...

[Gorean Nadejda]

Știu că numai printr-o moarte
voi ucide un trecut,
Știu că numai prin iertare
pot s-o iau de la-nceput,
Știu că-n dragoste urgia
nu va naște ceruri noi,
Știu că-n drumurile vieții
curg din umbre ploi și nori,
Știu că te-am rănit adesea
sub egida unui mit,
când credeam că nemurirea
din săruturi se aprinde,
Știu că cerul cel de marte
ne-a transpus într-un întreg
care nici prin iadul minții
n-ai putea ca să-l tranșezi,
Știu că-n mine plânge-o viață
de enigmă sub ruini
și din rugurile stinse
cresc dumbrăvi de toamne vii,
Știu că pe reptile incinse
am călcat pentru a veni
și la un opus de vise
am murit pentru a trăi,
Știu că-n întuneric eul
s-a supus unui a fi
care-n ciuma veșniciei
un Godot așteaptă a fi,
Știu că am călcat lumina
și prin pipăit străbat
labirintul unui suflet
ce-n genunchi străpunge-un iad,
Știu că se vor stinge zile
într-o marmură de ieri
și că ușile de suflet
vor rămâne doar viori,
Știu că nimeni nu se-ntoarce
dintr-a umbrelor havuz
și că-n praful de pe iesle
îngerii vor pune cruci,
Știu că sunt un viscol care
sângerează prin ghețari
și că fulgii prinși de rană
sunt doi miri de porțelan,
Știu că-n prăpăstiile mele
v-am tot târât cu alinări
și hărăzirile de pietre
le ați suportat iertând sublim,
Știu că-s femeie
spre care drumul
de hărăzire spre răscruci
e-o lungă toamnă a încercării
cu ierni de plumb
și veri de duh!
Știu... tot ce știu
și știu că-n viață
am ruinat amiezi,
am construit cărări
spre-o lume-n care
nu există trupuri
și nici plecări...

[Ion Lazăr da Coza]

Începi foarte frumos şi bine o poezie în vers alb, unde muzicalitatea te face să nu simți absența rimei... însă începi să șchiopătezi și s-o termeni târându-te. Păcat! Revino asupra finalului!

da Coza