Timpul verii

[Nicoleta Cheles]

Se duce timpul verii,
Molcom ca un fuior
Şi înapoi nicicând el nu se lasă dus.
Ca un sfârșit de viață în suflet pâlpâind uşor,
Făr-a privi în urmă preaplinul ce s-a scurs.
Sclipirea din apusuri aprinse de jăratec,
Plecate fără urmă în universuri noi,
În zboruri rituale spre orizont tomnatec,
Îmi lasă-n suflet zbateri de necurmate ploi.
O, vară, mândră vară a tinereții mele,
Vânjoasă eroină cu falduri de smarald,
Împodobind în catifea ruine din depărtate stele,
Mă laşi însingurată în sori ce nu mai ard.

[Grig Salvan]

Un poem deosebit de plăcut la lectură și ca meditație asupra trecerii timpului. Dar n-am înțeles de ce primul vers e rupt în două. Și nici legarea celor trei strofe una de alta. Cred că varianta propusă de Vasilisia e una optimă.

[Mihai Katin]

O, vară, mândră vară a tinereții mele,
Vânjoasă eroină cu falduri de smarald  ce  ecou   frumos  al   poemului  strabatut  de  o   lumina  curata a inspiratiei!

[Amanda Spulber]

Da, nostalgie redată melodios și devine și mai plăcută cu modificările propuse de Vasilisia. Dacă vrei să modifici, există opțiunea de a edita textul. Poți să și separi strofele pentru a ușura lectura.

[Nicoleta Cheles]

Minunat șlefuită. Acum zâmbesc ("versurile")... Vă mulțumesc cu recunoștință pentru aprecieri.

[Vasilisia Lazăr]

O poezie nostalgică, o frumoasă metaforă a vieții, mi-a plăcut mult. Totuși două versuri îmi par prea lungi și strică puțin curgerea poeziei. E vorba de:

Ca un sfârșit de viață în suflet pâlpâind uşor, care ar putea deveni Ca un sfârșit de viață ce pâlpâie uşor și Împodobind în catifea ruine din depărtate stele, care ar putea fi Împodobind ruine din depărtate stele. 

De asemenea, pentru a evita repetiția duce/dus, am putea spune, în primul vers, trece. Poezia, în varianta mea, ar suna astfel:

Se trece timpul verii, molcom ca un fuior
Şi înapoi nicicând el nu se lasă dus.
Ca un sfârșit de viață ce pâlpâie uşor,
Făr-a privi în urmă preaplinul ce s-a scurs.

Sclipirea din apusuri, aprinse de jăratec,
Plecate fără urmă în universuri noi,
În zboruri rituale spre orizont tomnatec,
Îmi lasă-n suflet zbateri de necurmate ploi.

O, vară, mândră vară a tinereții mele,
Vânjoasă eroină cu falduri de smarald,
Împodobind ruine din depărtate stele,
Mă laşi însingurată în sori ce nu mai ard.

Dar alegerea e numai a autorului. Oricum, poezia e tare frumoasă.

Drag!