Tăcere...

[gabriel cristea]

Pe lungile nisipuri - microsfere,
sclipindu-și milenara măcinare -,
perdele sângerii, valuri solare
se-nspumegă și se topesc. Tăcere...

Vibrează sanguin o rază-n mine,
zbătându-se prin pleoape voluptoasă;
Ascult și simt cum spuma vaporoasă
îmi împletește rădăcini saline.

Își diluează timpul, înspre soare,
clepsidrele zburând ca o părere;
Și pasărea de foc, pe-ntinsa mare,

îmi poartă sufletul spre emisfere.
A câta re'ncarnare este oare,
de-aud albastrul mărilor? Tăcere...

[Sofia Sincă]

Despre timp și spațiu. Știi... nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă: Lavoisier.

Despre poezie? Numai superlative. Starea de graţie a trăirilor poetice și ale noastre, melancolii bântuite de parfumuri ancestrale.

Deosebită apreciere,

Sofi

[Chris]

foarte frumos...

[Valeria Merca]

Cu drag. Sunt convinsă că ai înâlnit sonete și sub această formă. Nu ești indisciplinat... doar eu sunt conservatoare în pivința aceasta. Am citit și eu sonetele lui Mircea Cărtărescu, bunăoară! Ei, acelea nu respectă nici o regulă! :)

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos, Valeria! Nu prea sunt disciplinat. :) Am citit și sonete soresciene, construite astfel. 

[Valeria Merca]

După alcătuire, s-a (fi) dorit un sonet italian: două catrene și două terține. Rimele în acest caz, la catrene ar fi trebuit să fie a-b-b-a, b-a-a-b. Nu știu dacă ai mai scris sonete, sau e primul?

Alminteri, poezia ta, Gabriel, e ca de obicei, o minunăție!