Spre seară

[gina zaharia]

Așteaptă-mă pe stâncile cu lună,

Azi voi veni cu scânteieri de șoapte,

Să-mi împletești din dragoste-o fântână,  

Să-mi fie crez pe scările de noapte.

 

Am adormit pe-o insulă pustie.

Erau atâtea felinare stinse

Încât părea un fel de-mpărăție

A rugilor și-a patimilor ninse.

 

Aveam un golf revendicat de orbii

Hambarelor cu scoicile-n derivă,

La cina mea soseau, pe rând, corăbii

Și toate-aveau o sete convulsivă.

 

Un pescăruș a îndrăznit s-ascundă

Incendiul din regatul de hârtie;

Era tăcut, avea privirea blândă

Și-o aripă rănită-n colivie.

 

Din ochii lui veneau pirați de vise,

Cuvintele înmugureau în căutări,

Au fost, cândva, pe răsărit aprinse;

Acum sunt lacăte și, uneori, brățări!  

 

Azi voi veni, dar poate mai spre seară!

Un codru se așterne-n calea mea.

La orizont se-aude o vioară.

S-o ascultăm întâi! Și-om mai vedea!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Angy!

[Nădejde Angelina]

Superb!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Cristian! Gând senin!

[gina zaharia]

De câte ori mi-am făcut bagajele și am călătorit spre aiurea, tu ai fost martoră, Sofy! Și era dimineață ori întuneric, fie și o singură aripă mi-a fost călăuză, planarea pe undele inimii a devenit o joacă... din când în când soarele răscolește umbrele spre altă lume și tot așa...

Drag de frumosul tău comentariu, ca de altfel de toate celelalte, pentru toți cei care scrijelesc clipele, de vreo 7 ani încoace. Îmbrățișări!

[gina zaharia]

Așa e pe insula nimănui, aDa, și o adori, și o strângi la piept, ți-e credincioasă, dar tu știi...:)

Drag,

[Sofia Sincă]

Dorința de evadare într-o lume proprie, mai precis pe-o insulă pustie, unde eului poetic savurează liniștea întinselor mări și a lumii ei. În final tot codrul este reconfortant.

Metaforele, figurile de stil alese accentuează frumuseţea tabloului, scoţând în evidenţă sentimentele de încântare, de trăire, în detrimentul celor de melancolie transmise cititorului. O simfonie lirică.

Admirație deosebită!

Sofy